Copil fiind, mai mereu îmi plăcea să încerc toate prostiile posibile. Am fost neastâmpărat, dar niciodată să îmi pun viața în pericol sau vreun membru. Bine, am avut o tentativă de a face o liniuță și am fost la o fracțiune de secundă să nu vă mai pot scrie pe blog vreodată, însă de atunci n-am mai avut nevoie de adrenalină.
Mă duc pe munți, mă duc în drumeții, cu toată frica de înălțime m-am dat pe tiroliană, am făcut rafting, am mers sute de km cu bicicleta pe zi, însă, n-am dat-o niciodată în extereme.
Am colegi, însă, care mereu exagerează și… eu mereu sunt Gică Contra: potolește-te, dacă pățești ceva. Am și doi amici care nu mai sunt printre noi, unul cu patima vitezei, altul cu patima vitezei cu motorul. Dar pe lângă asta, zău că nu m-am dus pe o pârtie să îmi rup vreo mână, vreun picior. Îmi testez limitele cu… limită, dacă se poate spune așa.
De asta n-am decât un mic semn la căpuț, de când aveam vreo 3 ani, cu o bubuială de la un birou luat în cap. Acum e suficient de bine, chelia ascunde necazul ăla făcut în tinerețe.
Însă, probabil că sunt construit diferit. Nu am nevoie de adrenalină pentru a testa tot felul de sporturi extreme.
Ideea asta mi-a venit urmărind materialul de promovare a GoPro-ului. Nu știu dacă aș putea să fac activități de acolo.
Limitarile ca si excesele de orice fel pot fi voite sau impuse de conjunctura. Desi in aparenta oamenii sunt la fel, excesul de adrenalina poate face bine sau rau, in functie de starea de sanatate a fiecaruia, de reactia organismului, de forma fizica, de cea psihica, dar si de echilibru. Alegerea unei linii de mijloc este cea de dorit. E important sa ne cunoastem limitele, dar nu e bine sa experimentam excesiv. Unii scapa, altii, nu. Si mai e un aspect. Nu depinde intotdeauna doar de actiunile noastre, ci mai de graba de hazard. Cateodata, elementul surpriza poate face diferenta intre viata si moarte. Am fost cascador auto, deltaplanist, alpinist, am practicat sporturi de contact si va spun ca oricat de bine am fi antrenati, elementul surpriza e acolo, mereu.