logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Trebuie să ai multă răbdare să fii pe rețelele sociale astăzi

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 9 ianuarie 2025 6 comentarii

În perioada asta de pauză competițională am încercat să mă joc un pic pe rețelele sociale, să mai iau pulsul bulelor. O zi am fost extremist, o zi am fost extremist din partea cealaltă cât să iau înjurături din fiecare bulă.

Până la urmă, nu poți să ieși în evidență decât dacă te duci într-o extremă. Pe asta pare că mizează și algoritmii. Te duci cu discuția la limită și imediat vine „scandalul” din partea cealaltă. Oricare ar fi ea. Să le zicem apărători ai cauzei.

Însă, la un moment dat, îți dai seama că nu doar n-ajungi nicăieri, ci că nu e vorba de „adevăr”, ci parcă trăiești într-un carusel. Unii produc fake news (ori minciuni prin omisiune), alții încearcă să combată.

Și te pui liniștit și zici: hai că depun niște energie să combat asta pentru că știu faptul că e altul adevărul.

Ajungi la un consens după o dezbatere ca mai apoi să o iei de la capăt, să intri într-o bulă de informare și dezinformare. Sigur, la bază e o nevoie de atenție pe care fiecare rețea o speculează. Vrei să ți se dea dreptate, vrei să fii ăla reprezentativ. Se activează niște dopamină la creieraș.

Problema e că dezbaterile astea pare că sunt ca într-o buclă. Pur și simplu azi crezi că s-a „rezolvat” un subiect că vine altul și altul.

Nu știu în ce măsură se poate combate fake news-ul ăsta, dacă se mai poate face ceva în perioade d-astea în care toată lumea are acces la informație, însă o înțelege diferit și… poate să aibă o voce, să se viralizeze instant. Apropo de TikTok și puterea lui de viralizare: cont nou, fix 2 materiale puse: 20 de milioane de views. Că tot am avut și noi un caz d-ăsta.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Comentarii

  1. Pheno a zis

    9 ianuarie 2025 la ora 14:12

    E foarte simplu. Zona corecta este cea de mijloc, nici alb, nici negru, ci este gri (Plumb-Bacovia). Intotdeauna vor exista divergente pe orice teme. Nu e nici important si nici interesant cine are dreptate si cine nu, ci cum se rezolva acea problema, fiindca altfel, murim cu dreptatea in mana si cu problema nerezolvata.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      9 ianuarie 2025 la ora 14:23

      Nici nu trebuie demonstrată dreptatea, ci acceptată dreptatea fiecăruia în funcție de argumente. Dacă sunt…

      Răspunde
      • Pheno a zis

        9 ianuarie 2025 la ora 16:46

        Petre Tutea spunea „mai multe adevaruri, nici un adevar”. Adevarul e unul singur, iar dreptatea e cu totul altceva si e facuta de catre cei puternici in conformitate cu niste reglementari mai mult sau mai putin corecte, numite regulamente, legi, dogme, traditii, etc.

        Răspunde
  2. Sorin a zis

    9 ianuarie 2025 la ora 16:55

    Sincer, cei mai invarsta nu au nici-o sansa in fata inteligentei artificiale care deja te suna cu o voce reala, cu care chiar poti interactiona. Articolele fake sunt deja bomboane :))) Ar trebui totusi reglementata chestia asta. Stiu ca a fost un proiect mai vechi care verifica cumva automat in mai multe surse daca articolul contine informatii reale sau nu. Primeai o bifa daca articolul nu contine fake news.

    Răspunde
  3. Pheno a zis

    10 ianuarie 2025 la ora 03:14

    Nu e nevoie de inteligenta artificiala ca sa pui creierul cuiva pe bigudiuri . Nu exista prosti sau destepti. Exista creduli si pragmatici. Cam asa e construita omenirea de cand e ea. Am uitat sa specific ca mai conteaza cat de cat si nivelul personal de educatie. Varsta e o limita doar in gandirea celor care mai spera ca vor avea norocul tineretii.
    A.I.-ul ii inspaimanta pe cei cu o pregatire precara. A.I.-ul e un instrument interesant si frumos, dar ca sa ajungem la concluzia asta, trebuie sa-l intelegem si sa-l utilizam pentru dezvoltare personala. Ca un sfat venit din alte vremuri, incercati sa cititi nu doar titlurile ci si continutul. Dar nici cititul nu e suficient daca n-ati inteles textul, iar daca l-ati inteles, tot nu e suficient daca nu-l tineti minte. Degeaba il tineti minte daca nu stiti/puteti sa aplicati in realitate ce-ati invatat din el, iar pentru asta e nevoie de logica si memorare. In rest, viata e la fel de frumoasa ca intotdeauna. Ca unora li se pare urata, e doar vina lor, fiindca si-au facut viata ca atare.

    Răspunde
    • Iolanda a zis

      10 ianuarie 2025 la ora 09:04

      La ora actuală, titlurile nu mai au nicio legătură cu conținutul din articole.
      Sunt persoane care postează articole fără să-l citească. Atrag totdeauna atenția: citiți articolul și apoi postați.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

ploaie pisa

Am fost în Pisa

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Știați de InterRegional Călători?
  • Anda-Lucia la Știați de InterRegional Călători?
  • Doc la Nu cred că mai există echilibru
  • Postolachi Dumitru la Nu cred că mai există echilibru
  • Marius Cucu la Nu cred că mai există echilibru

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026