Voiam să plec un pic să mă deconectez de lume. E foarte simplu să te deconectezi și de telefon. E suficient să ai DIGI. Dar, atât timp cât s-a încărcat harta de la Waze cu destinația… semnalul deja nu mai contează. 🙂
Cu o seară înainte dădeam check in ca să ne adunăm mai mulți la plimbare. Spre mare. A fost greu să ne adunăm foarte mulți. Noi suntem pe invers: muncim în weekend și e greu să aduni multe persoane pentru plimbat. Așa că ne-am schimbat traseul, de dimineață.
Încă o dată remarc Ardealul. Probabil cele mai frumoase zone sunt acolo. Chiar dacă am văzut și alte multe locuri mișto în țară… zona aceea e specială.
Pe 30 august era Transfăgărășan închis pentru ceva filmări. Am zis că mai bine o ardem prin Sighișoara și apoi e bine să ne pierdem cu Waze-ul în față. Seara am dormit într-un sătuc din Făgăraș. Era liniște, nici măcar un cocoș n-auzeai. Ni s-a spus că am prins o super vreme și-am ascultat povești de astrologie și de istorie. Mișto să fii în prezența oamenilor care au talent și sunt pasionați de astfel de domenii.
Din Făgăraș, acolo unde am fost cazați, am plecat în jur de 10 și ceva. Ar fi fost ca și cum am fi plecat de la 6-7 dimineața spre Transalpina, dar din Ploiești.
Drumul a fost foarte ok, am mers un pic pe autostradă, iar în rest, pe drum european. Waze ne recomanda să mergem pe ceva drumuri județene. Am zis pas de data asta pentru că am citit pe câteva forumuri de bicicliști că drumul nu era tocmai ok. Așa că ne-am orientat spre drumurile principale.
La un moment dat Waze ne direcționa aiurea, chiar erau porțiuni în care nu afișa nimic pe hartă. Dacă nu mă înșel, in zona Novaci. Oricum, drumul a fost aproape perfect, iar vremea imprevizibilă. Pe porțiuni a plouat, apoi venea repede soarele. Ca pe munte. 🙂
Drumul spre Transalpina
A început cu barajul de la Oașa. Liniște peisaj frumos. Până vine un merțan din ’90 cu muzică lăutărească la maxim. S-au făcut recunoscuți așa cum trebuie moldovenii. Noroc că ne-am mai întâlnit o singură dată cu ei, pe traseu.
După baraj mai mergem ceva kilometri până se intră cu adevărat spre Transalpina. Zonă frumoasă, cu câteva serpentine micuțe, un indicator amărât și mulți oameni cu activități de munte: tăiat de lemne, adunat de afine.
Ușor, ușor se vede șoseaua. E cu adevărat spectaculoasă. Sigur, mască am rămas pe Transfăgărășan când am ajuns prima dată. Acum probabil sunt mai obișnuit cu zonele. Pe undeva, erau aproape la fel. Poate un pic mai mult kitsch pe Transfăgărășan.
Aici am dat de o stână, cu produse specifice, cu niște oameni care făceau mămăliguță la ceaun. Parcă erau mult mai mult din peisaj față de nebunia din parcarea aceea mare, de pe Transfăgărășan.
Mă oftic că, în poze, n-am reușit să surprind chiar tot ceea ce trebuie. Pentru prima dată mi s-a părut mult mai mișto zona în sine decât ce-am pozat pe acolo. Pur și simplu trebuie să te sui în mașină și să vezi!
Sau cu „schiurile”, ca cei de mai jos:
E o experiență foarte interesantă să vezi cum norii mișună la capul tău, ca și cum ai fi în avion.
Adaugă un comentariu