Am făcut boala Netflix. Tocmai am terminat de văzut The Minimalist, un documentar care ar trebui să te învețe să scapi de lucrurile din casă. Cel puțin, așa am înțeles eu din titlu.
Povestea este ambalată tipic americanesc. Povestitorii, risipa, consumul, rețelele de socializare, marketing-ul ce te fac să consumi mai mult. Cumva sunt cutume, dar cu toții intrăm în jocul ăsta.
Documentarul mi-a schimbat o singură perspectivă. Pe la noi trendul a fost că a fost comunismul nașpa și că nu am avut, iar oamenii născuți prin `70 - `80 au dus-o greu doar pentru că nea Nicu. Aparent, nici pe la americani n-a fost chiar așa de roz pe vremea aceea, dar poate că lucrurile cumva s-au rostogolit mai greu pe la noi. Ideea e că și ei adunau tot felul de lucruri.
În documentar se spune ca peste 80% dintre lucrurile pe care le avem sunt inutile. Bine, cumva eu am văzut și altă latură, parcă un pic de reclamă la amazon, serviciile lor de livrare, etc.
Eu zic că aplic, în mare parte, lucrurile de acolo. Asta este datorată alor mei, ei mi-au zis, mai bine mai bun și mai puțin decât prost și mult. Cumva de mine s-a prins, sor-mea a învățat prin trial & error.
Eu am încercat să îmi iau strictul necesar, de-a lungul timpului, deși în ani oricum aduni chestii. Când m-am mutat de la ai mei cumva am lăsat lucrurile inutile deoparte. Ușor, ușor s-au mai adunat chestii și încerc constant să mai scap de ele. Asta pentru că, primind foarte multe produse în teste, de multe ori, ajungi să o iei cu capul de câte cutii, ambalaje ai prin casă.
Ah, revenind la film. Finalul e trist. Acum, după ce am văzut documentarul de pe Netflix, am căutat și ceva trailer. Oamenii și-au făcut blog, acum au vlog/ podcast cu vreo 300k abonați. Ce să zic, au găsit nișa. 🙂
Documemtarul este bunicel. Aveam colegi la muncă care intraseră în hype-ul extrem (că aruncă tot, că le schimbă viața).
A fost o perioadă când cei din jurul meu erau în stare să stea într-o cameră goală și o saltea. S-au liniștit.
Cele mai mule lucruri inutile le descopăr când mai schimb chiria. Sunt deobicei lucruri adunate pe care nu vrrau să le mai despachetez deoarece nu le folosesc.
Eu fac filtrul înainte de achiziție sau în alea 14 zile de testare. Acum am intrat în cele 2 sertare cu pungi. Ceva scot d-acolo. 🙂
Sunt convins că e doar un trend și deh, când i-am văzut că au și blog și vlog, practic oamenii s-au urcat pe-un trend și-au făcut un ban.
La mine a fost si este un soi de mod de viata: cumpar doar si numai ce am nevoie, trag ele ele cat pot duce, incerc sa le si repar inainte de a le arunca. As avea si eu niste lucruri de care ar trebui sa scap poate, dar lenea e prea mare sa ma apuc de ele. Poate ca intr’o zi.
Nu, reparat nu. Aici nu am răbdare și mă obosește să caut să repar. Dacă e ceva de improvizat rapid bine, dacă nu… adio! Curierul vine oricum a 2 a zi 😀
Referitor strict la electrocasnice, avind in spate si o experienta de peste 10 ani de service, trag de ele pina la limita irecuperabilului. Dupa care urmeaza faza dezmembrarii si vinzarii la pret de nimic a componentelor, sunt destui amariti care au nevoie de de cite un motor, o electrovana, o curea sau mai stiu eu ce.
Am citit ceva material despre minimalism si mi-am format o idee destul de rotunda as zice. Da, suna bine sa ne limitam la minimul necesar insa in actuala societate de consum, a trai minimalist inseamna inchiderea a zeci de mii de fabrici si milioane de ateliere ce produc aceste obiecte.
Iar asta inseamna condamnarea la foame a citorva miliarde de locuitori ai planetei.
Deoarece tehnologia inca n-a evoluat suficient de mult incit tot necesarul unei gospodarii sa fie fie fabricat de roboti.
Pe de alta parte o societate minimalista este apanajul unei populatii globale minimaliste nicidecum a aproape 8 miliarde de locuitori.
Le-am vizitat site-ul cu mult timp în urmă. Documentarul nu l-am văzut dar le-am citit o parte din articole le-am ascultat o parte din episoade.
Ideea nu este rea. Dar nu trebuie exagerat.
E tipic american, te trece prin ceva emoție, te bagă un pic în The Social Dilemma, în febra cumpărăturilor și o invocă pe bunică-sa și ceva statistici. Atât.
Eu i-am urmărit o perioadă pe YT și twitter. Nu știu când a apărut documentarul, dar erau cunoscuți după blog în așa zisa comunitate a celor ce caută minimalismul. Eu recomand oricui să citească despre, pentru că te ajută să-ți dai seama ce ai nevoie și ce îți place.
Extremul în schimb nu merge pe termen lung. Când stai într-un apartament mic și ieși toată ziua așa-i, ai nevoie de câteva lucruri, dar când spațiul e mai mare ai nevoie de mobilă și de scule. Dar dacă ajungi pe cont propriu la astfel de concluzii înseamnă că deja ai evoluat și ai înțeles de ce ai cu adevărat nevoie sau pur și simplu ce te face să te simți bine. E destul să ai o pasiune și ai trecut peste minimalismul extrem. Dar repet, toată povestea asta poate fi un exercițiu foarte util, chiar și pentru cineva care e cât de cât organizat în stilul de viață.