Că tot am avut ceva timp liber, mai exact am avut niște băieți care nu m-au lăsat să dorm în avion am avut și eu soluție de backup: am băgat un Netflix.
Efectiv, vara asta nu îmi amintesc când am băgat un film, efectiv nu a fost timp de așa ceva. Așa că mi-am făcut o improvizație învățată în avion. Punga de gunoaie folosită pentru a băga pe sub husă telefonul și de a nu mai sta cu mâna pe el.
Netflix-ul a fost un film românesc: The Father Who Moves Montains. N-am stat să fac research, pur și simplu am descărcat ceva rapid în aeroport, înainte să plec.
Așa că m-am pricopsit cu un film de-al nostru, o dramă de recomandat. Adică niciodată nu am avut văzut filmele noastre ca fiind unele de calitate: de la imagine, la sunet sau chiar acțiune.
Acțiunea nu are un final fericit și totul se întâmplă în jurul unui tată de copil răsfățat care ajunge să moară pe un traseu de munte. E tipic românesc, cu presiuni, cu influențe la nivel înalt. Mi-ar fi plăcut un final mai puțin previzibil, să te țină un pic în corzi, dar pentru un film românesc chiar a meritat.
De acord; filmele noastre – foarte bune (dovada: iau premii prestigioase) însă nu e obligatoriu să ne și placă – cred că au veșnic aceeași problemă: sunt expresia frustrării (fie a regizorului, fie a scenaristului, fie a noastră a tuturor etc…)
The Crown a fost chiar ok.
E românesc?
Pe telefon cum era?
Nu era descărcat complet, nu am avut timp în aeroport și mi s-a blocat după câteva minute. 🙂