Nu am mai testat de ceva timp un laptop, cred că mai bine de un an de zile. Bine, am cochetat un pic cu Lenovo, dar nu l-am folosit pe termen lung, așa cum voi face cu Clevo.
Mi-au trimis iar un laptop în teste ce seamănă foarte mult cu dihania pe care am primit-o acum aproape 2 ani de zile.
V-am zis că anul ăsta este anul în care îmi schimb hardware-ul pentru că va veni aparat nou, cu noi cerințe. Că va fi Sony, că va fi Panasonic sau Fuji rămâne să ne hotărâm.
Așa că cu cât testez mai multe, cu atât e mai bine. A picat la fix modelul ăsta de Clevo pentru că sunt cu ochii pe oferte pentru un 2070 sau ceva asemănător.
Aici discutăm despre un 2080 RTX. Modelul primit este destinat gamingului, dar eu o să mă axez mai mult pe ceea ce mă interesează pe mine: editarea.
Așadar, veți vedea mai mult teste în Premiere si Davinci, față de clasicele jocuri. Bine, îmi bag nasul un pic în HDR că tot se face marketing pe el, dar interesul este pentru editare.
Sunet
Coincidența a fost să am și căștile cu noise canceling în teste. N-aș putea spune că le bate pe acelea, dar nu pot să mă plâng de calitatea sunetului. Pentru un laptop este foarte ok, doar nu credeți că aveau unde să pună un bass p-acolo?! Totuși, nu e cel mai bun sunet pe care l-am auzit pe un laptop, nu-ți dă senzație de spațialitate. Oricum, e mai mult decât decent.
Singura chestie ciudată a fost bugul pe sunet, indică faptul că reduce volumul, dar în practică cred că e mai degrabă o problemă de drivere. M-au anunțat că ar putea fi sistemul de operare. Am dat un reset între timp, dar fără succes.
Tastatura
Începe să fie clasică pentru cei de la Clevo. E diferită față de seriile entry level, dar direcția e aceiași. Cursa nu este foarte lungă, iar tastele se simt destul de dur. De exemplu, la MSI aveai senzația că ții ceva moale între degete. Era senzația mai plăcută.
Specifică Clevo este gravura. Fontul este cel puțin interesant.
Tastatura este RGB și are 3 trepte de iluminare. Ai posibilități de customizare și poți să împarți în 3 culori tastatura, orice 3 culori. Nu știu pentru ce-i utilă treaba asta, poate doar să dai bine în poze. Oricum e la modă RGB-ul.
Temperaturi
Zgomotul produs de modelul anterior era insuportabil. Când pleca placa video în deplasare… țipa de mama focului. Puternică, puternică, dar și gălăgioasă. RTX 2080 văd că n-are niciun stres. Este un pic zgomotoasă la intrarea în Windows, dar atât. Stă silențioasă până o pui la muncă. Dacă ai început sa o alergi… ia-ți căști cu noise canceling. 🙂 O să ai nevoie.
Jocuri
Nu știu să fie joc care să îi reziste, probabil este cel mai bun pe zona de gaming în momentul de față.
N-am putut să mă abțin și am băgat Battlefield V și Far Cry. Pe Battlefield la ultra, cu tot ce se poate activat, pe 144Hz, FULL HD ajungem undeva la între 77 și 80 de FPS. Nu poți să te plângi decât de zgomotul produs de ventilatoare, în rest jos pălăria.
Dacă dezactivezi RayTracing sari frumos la 105-110 FPS-uri.
Am mai băgat și ceva Far Cry și Metro. M-am simțit depășit de ce e acolo, să descopăr povestea, n-am avut răbdare să joc foarte mult deși detaliile erau extra super cele mai.
Davinci Resolve
Prima experiență a fost mișto. Am stat o dimineață întreagă pe un bătrân I7 4790 cu 660 OC și tot n-am terminat munca. 6 ore am stat să recunoască niște fețe.
Eh, am mutat pe laptop pentru că nu mai puteam, mă săturasem. În 30 minute a fost totul gata: 1 oră și 22 de minute de tracking pe față. FULL HD, 100 mbps, în jur de 15 minute la 100 FPS. E treabă de GPU și CUDA. Pur și simplu… avion!
La export, cu corecție de culoare, cu tracking-ul de mai sus, în 30 de minute. Practic, un pic mai bine de 1/2.
Este un laptop puternic, e cel mai puternic pe care l-am testat până acum, dar cea mai mare problemă mi se pare greutatea. Este de 2 ori mai greu și cu un sfert mai mare față de laptopul meu care… și el este greu. Dar să pui la muncă un 2080… îți trebuie o răcire ok.
Așadar, pregătește-te să cari un încărcător de 1.3 kg, pregătește-te să cari un laptop de 4.2 kilograme, adică minim 6 kg dacă mai pui și-un mouse și-un accesoriu pe acolo.
Photoshop am folosit foarte puțin, dar am rulat testul de la Puget Systems care mi se pare că simulează foarte mult activitatea de zi cu zi. Comparația o putem face cel mai bine cu sistemul testat în decembrie, pe AMD, desktop.
Autonomie
Cea mai bună autonomie este priza. Nu cred că găsesc altă exprimare mai bună. Performanțele sunt incredibile la priză, așa și așa pe baterie, insuportabile când intră battery saver.
De cele mai multe ori l-am folosit în programele de editare, așadar am pus bateria la muncă. Cu greu am obținut 2 ore. De altfel, nici playback-ul nu e tocmai ok, așa că mai mereu a fost alimentat.
Cât despre alimentare mi s-a întâmplat de multe ori să îmi iasă conectorul, mai ales când n-aveam poziția corectă, de birou. Poate că ar fi ok o piedică, să nu mai iasă mufa.
Pur și simplu, pe baterie, dacă ai un proiect mare… îl poți considera un UPS și atât. Tragi 2-3 modificări și atât. Cum intră placa video și e pusă la muncă serios… 🙂
Stocare
Scârțâie. Cel puțin Patriotul pe care l-am avut eu în teste lua bătaie de la celelalte componente. Am pățit când am instalat Metro, când am instalat Far Cry să nu mai pot utiliza laptopul, nu mai avea resurse.
Sigur, în interior vedeți că mai sunt și niște porturi pentru SSD-uri mai rapide. De luat în considerare, din punctul meu de vedere.
Memoria RAM
Nu e chiar suficientă. 2019 nu mai e despre 16 GB de RAM, dacă faci editare. Avem 2 plăcuțe de 8 GB de la Crucial la 2400 MHz, CL17, nimic special.
Teste sintetice
Îmi place faptul că nu se încălzește, n-are niciun gând de throttling. Poate în viitor când va mai îmbătrâni tehnologia, dar momentan n-am putut să îl pun în cap.
WiFi
Pachetul este de 300 mbps, descărcare de prin țară. Al 2 lea print este un test în rețeaua locală.
N-am avut nici cea mai mică problemă pe WiFi: AC 9260 e foarte ok.
Display
Este un display bun pentru cei care se joacă: 144 Hz. Numele lui de cod este:
AUO B173HAN03. Am văzut că și alte branduri îl folosesc. N-aș zice că e cel mai bun monitor, dar este mai mult decât decent. În deplasare poți suplini un desktop, oricum e mai bun față de monitoarele desktop entry level pe care le-am tot testat p-aici.
Prețul pentru așa ceva e unul corect. Am văzut că și ceilalți încep să se poziționeze în aceiași zonă de preț pentru configurația aceasta.
Clevo P7551 Review
Păreri Pro
- răcire
- hardware performant
Păreri Contra
- foarte greu
- zgomotos
- puțină memorie RAM
Nu știu dacă ai ce să-ți mai dorești de la un laptop, când ai de-a face cu așa ceva. Mi-a plăcut experiența cu acesta și cred că m-aș obișnui cu așa ceva pentru proiecte în deplasare. Totuși, experiența de acasă cu 2 monitoare foarte mari pentru proiecte mari nu poate fi comparată.
vasile a zis
Frumos, prea frumos prea din poveste si ambianta, culorile, lumina….No comment!
Marius Cucu a zis
Dacă n-aveam chinezăria asta nu ieșea nimic. 🙁
vasile a zis
Ce e inteligent, tot inteligent ramane.. chiar si pe intuneric! 😉
Marius Cucu a zis
Scuze, nu stau în București, n-a fost pană aseară 🙁
vasile a zis
Cine mai sta in Bucuresti?! Nasol, Radet, Elcen, Ratb, Firea… balamuc :)))