Pentru că unii au început să se dea pe OnlyFans am zis că este cazul să îmi schimb conținutul pe care îl urmăresc. Am descoperit, din greșeală, pe niște oameni pe Youtube cu conținut relativ de travel, familie, insulă.
Îmi place că oamenii editează frumos și, momentan, sunt dinamici. Cu carismă și nu sar calul. Sunt mici, dar cred că au șanse să ajungă mari.
De altfel, zic de ceva ani că voi merge în Tenerife pe timpul iernii, măcar o săptămână.
Stefan a zis
Tocmai am urmărit și eu cel mai lung blog din ultimii ani ???
Îmi place calitatea editării, se vede ca sunt profesioniști în domeniu, și partea cu mare, soare tot anul și călătorii nu are cum sa nu prindă la public, cel puțin cel de vârstă noastră 35-50 ani ?
Chiar o să încerc să-i urmăresc, sunt sigur ca îmi voi clăti ochii cu ceva frumos și voi putea găsi chestii interesante.
Mersi.
Marius Cucu a zis
Chiar și cei de 25 i-au văzut și le-a plăcut. Dap, se vede că e oki pe edit, dar mai degrabă e spontan și trecut un pic prin lume și viață.