Dacă zilele trecute vorbeam despre Samsung Display acum și LG Display își anunță oferta de anul ăsta de panouri de televizoare.
Ca de fiecare dată repet: LG Display și Samsung Display fac panouri, restul le cumpără de la ei. Cei 4500 de niți în peak nu respectă 100% realitatea asta pentru că răcirea panoului contează și asta e realizată de implementarea producătorului: Samsung, LG, Sony, Panasonic sau Philips. Plus că atinge valorile astea pe 2% din ecran, pe profilul Dynamic, adică nu o să fie folosit în viața de zi cu zi. Producătorii oricum vor mai cosmetiza lucrurile, în funcție de serie. Este un salt important, de la 4000 la 4500 de niți, de pe un an pe altul.
Bine, Samsung de când își face propriile panouri nu mai cumpără vârful de gamă, ci doar pe cele medii sau de buget, acolo unde nu are fabrici suficient de dezvoltate pentru a putea face și profit din asta. La un moment dat era o eficiență de 60% pentru a trece de CTC. Învățau și ei.

Liderul de la LG Display rămâne Primary RGB Tandem, dar acum suntem la versiunea 2.0.
E interesant că inclusiv monitoare avem: cei de la MSI au anunțat ceva cu tehnologia asta, ASUS a anunțat, probabil și LG. Chiar o să caut să testez atât Asus, cât și MSI anul asta, LG nu prea aduce monitoare în România.
Mai rămâne să vedem dacă și TCL vine cu ceva nou, se tot auzea ceva de o fabrică de OLED, pe tehnologia lor, CSOT.

Deci…ce televizor este de băgat în seamă? Eu mai stau, dar am o prietenă care este total atehnică și vrea să-l schimbe. Are un Sony, care are Netflix pe el, dar nu are un magazin play să-și poată pune și HBO Go. Am învățat-o să-și facă mirror de pe telefon dar e incomod.
Eu mă orientasem la ăsta
https://altex.ro/televizor-qled-smart-samsung-43q7f-4k-108cm/cpd/QE43Q7FAAUXXH/
Este pensionară, singură și nu dispune de prea mulți bani.
Despre LG habar nu am. Încă nu le-am studiat.
Păi dacă e problemă strict software de ce să nu ia un mediaplayer și atât? Sunt soluții ca asta care au hardware actualizat și rezolvă problema cu aplicațiile.
Nu este numai problemă de soft. O enervează că stă câte un minut dacă nu mai mult până se deschide, până schimbă programul…nu-l mai vrea și gata.
Samsung e mai user friendly și se încarcă rapid, de obicei. N-am prea testat modele de buget de la ei, dar Samsung și LG da… sunt OK. Samsung pare cel mai ușor.