De-a lungul anilor, nu am testat atât de multe televizoare Samsung. În ultima perioadă, lucrurile s-au schimbat și cumva reușim să ajungem să testăm tot mai multe modele, care mai de care mai interesante.
Evident, produsele de review nu stau pe termen lung la noi. Așa că mi se pare cel mai interesant să discutăm în comentarii despre tot ceea ce înseamnă brandul Samsung, din punctul de vedere al televizoarelor.
Știm că sunt unele dintre cele mai vândute televizoare și că au cota de piață cea mai mare. Totodată, din moment ce discutăm despre o cotă mare de piață, evident că vorbim și de situații mai multe de garanție sau chiar fiabilitate.
Cu cât sunt mai multe, cu atât sunt și mai multe cazuri. În plus, lumea foarte rar postează că este mulțumită, ci mai degrabă caută soluții la probleme sau își varsă nervii.
De aceea încerc pe tot posibilul să invit oamenii să discute, să lase păreri și când sunt mulțumiți pentru a reuși adunăm mult mai multe informații, atât de la mulțumiți, cât și de la nemulțumiți. Experiențe reale, nu review-urile false de pe diferite platforme.
Așadar, hai să ne auzim în comentarii.
Florentin a zis
Detin un Panasonic Full HD generatie 2014 ,de 39′, smart, de care am fost destul de multumit, mai putin dpdv al vitezei de operare pe aplicatii si al diversitatii reduse al acestora. Doresc sa ma orientez ptr a achizitiona un Samsung de diagonala mai mare si m-am oprit asupra modelului 4k curbat 55KU6172. Din pacate nu am gasit foarte multe detalii pe internet si nici nu am reusit sa il gasesc expus intr-un magazin fizic din orasul in care locuiesc. Am vazut fratele sau mai mic de 40′ si mi s-a parut ok. Din ce am inteles ar avea telecomanda un pic cam ciudatica . Daca stiti modelul, va rog sa ma ajutati cu un sfat, daca este un model ok sau daca imi recomandati altceva in zona sa de pret. (nu sunt dispus sa cheltuiesc mai mult de 3300 lei). Nu stiu musai daca ar fi o problema faptul ca este un tv curbat, trebuie sa il fixez si pe perete cu ajutorul unui suport dedicat. Va fi folosit doar de catre mine si sotia mea, suntem obisnuiti sa vizionam filme pozitionati fiind fix pe mijloc. Felicitari pentru site ! Interesant ce am reusit sa citesc pe aici, descoperindu-l de curand.
Yamasha a zis
Am testat un model asemănător, nu e chiar același. Telecomanda este mică și interesantă. E diferită față de Panasonic.
Imaginea este ok pe el, Atenție că are și un box micut. El arată cam ca ăsta.
Dar fiind un pic curbat poate da impresia că ia din spațiu când e montat pe perete…
Florentin a zis
Mutumesc ptr raspuns ! ?
Din ce am observat din specificatii, se pare ca vine insotit de o telecomanda TM1240A. Dand un search rapid pe net pare foarte asemanatoare cu cea de la Panasonic si avand multe butoane, nicidecum micuta si cu putine taste.
Boxul de care spuneti dvs nu este specificat nicaieri, posibil sa lipseasca in cazul modelului ales de mine. Sper sa se dovedeasca o achizitie inspirata ptr ca nu imi place deloc sa inapoiez produsele cumparate.
Tot in zona de pret respectiva si de acceeasi diagonala mi-au atras atentia modelele Lg 55UH668V si Sony Bravia 55XD7005. Modelul Samsung vizat de mine are panel VA si ecran curbat, celelalte doua au IPS si posibilitatea de a reda mult mai multe culori. Toate 3 sunt smart si chiar nu cunosc cat de bine opereaza in aceasta privinta. Cert este ca incerc sa ma feresc de greutatea in operare a sistemului de la Panasonic blamand si posibilitatea de a instala un numar foarte redus de aplicatii. V-as fi recunoscator daca ma puteti ajuta in a lua o decizie. Multumesc !
Yamasha a zis
La LG culoarea este un pic mai naturală. Îmi place și Sony, fac treabă bună și ei. Ca sistem de operare… LG este WebOS 3.0. Probabil cel mai rapid sistem de operare, dar oarecum limitat în multe privințe.
Sony, în schimb, are android, exact ca Panasonic. Mi se pare cel mai ok, din punctul ăsta de vedere. Eu cred că cel mai bine ar fi să le butonați pe toate 3. Eu unul, ca sistem de operare, am fost tare mulțumit de Sony și de faptul că pot comanda vocal multe lucruri și chiar înțelegea. Bine, în practică, rar am folosit opțiunea.
Ca o concluzie: imaginea mai bună pe LG, cu un negru mai ok, dar un sistem de operare mai ok pe Sony. Eu, mai degrabă, aleg imaginea naturală, nu un sistem de operare. Oricât aș vrea eu să zic că funcțiile smart mă mulțumesc în 2017… nu este așa!
Florentin a zis
Multumesc pentru precizari !:) Sa inteleg ca in comparatie cu cele doua modele de la Lg si Sony, Samsungul curbat specificat de mine initial are de pierdut ?
Normal ca la un tv ma intereseaza in primul rand calitatea imaginii, sa aiba artefacte cat mai putine, dar daca tot e smart, ideal ar fi sa pot accesa lesne aplicatii ptr rularea continutului 4k.
Yamasha a zis
Din punctul meu de vedere, da.
Florentin a zis
Am gasit la un pret f bun suhd curbat Samsung ks7502 de diagonala 49. Am observat ca are ceva bleeding pe margini, dar de fel nu prea se observa mai deloc cand vizionezi filme sau programe tv . Telecomanda este geniala si orice se lanseaza instantaneu. Il cunoasteti si daca da, il recomandati ? Multumesc !
Yamasha a zis
Da, sistemul de operare este, în general, rapid și intuitiv la Samsung. Dacă nu vă deranjează că nu este uniform pe laterale… e foarte ok ca model. 🙂