Când mi-am achiziționat telefonul, habar nu aveam pe ce planetă eram. IOS era prea scump, Windows era la început și pe Android il vedeau toți ca un nou Windows cu mai multe bune, față de rele.
Dacă design-ul Lumia m-ar fi convins atunci, probabil că acum eram posesor de așa ceva. Dar plasticul de pe LG m-a convins mai mult, Gabi a tot promovat în vremea aceea Nexus 5. El a fost să fie într-un final și nu regret deloc.
Între timp băieții de la Microsoft au început să scoată telefoane tot mai bune, cu aspect mai ok.
La serviciu deja sunt 3 posesori de Lumia care „aruncă săgeți cu telefonul lor.” Nu agață, nu sunt probleme nici măcar pe telefoanele cu resurse mici.
După ce s-a lansat ieri, după tendințele noului sistem de operare începe să îmi placă tot mai mult ideea de a avea un gadget mobil de la Microsoft. Că va fi telefonul, că voi lua o tabletă un hibrid… nu știu. Vom vedea atunci.
Din punctul meu de vedere Windows Store-ul a evoluat destul de mult, multe aplicații au trecut și pe Windows.
Vasile a zis
Eu sunt fan poze, de mic copil… am avut un Smena, ce vremuri….. da nu despre asta e vorba. Daca ar fi fost sa-mi iau, era gata, gata cred ca prin 2013 de sarbatori un Lumia 1020 avea camera aia de 41 parca, asa agresiva iesita inafara… apoi mi-am revenit :)))
Ce sa zic e bun asa ca telefon, am pus mana, are suflu…. acum sa fim seriosi, telefoanele din ziua de azi sunt ca niste servere de acum 10-15 ani, deja multi nu stiu ce au prin buzunare, ce se poate face cu ele, sunt terorizati ca trebuie sa caute prin agenda numere. Unii s-au mai linistit decand cu datul cu degetul, e ceva usor acum, ca pe vremea din urma cand punea degetul mamaie pe document ca nu stia sa scrie si sa citeasca, nu mai e mult revin vremurile 😉
Dar…. daca esti fan Microsoft, Bing, Windows Server, Outlook si alte de astea neaparat un Lumia… 1520 e bun sa ai, sa zicem, ai totul sincronizat maxim, asta daca-ti trebuie, ca multi cumpara dom’le da nu le trebuie, asa de fite. Tehnica e buna, zicea tata, te ajuta, da daca te lasa fara degete, nu e bine!
ioneld a zis
Hehe eu am avut un fed3 pe care mi l-a stricat o muierusca unde il lasasem ca nu a stiut sa scoata filmul si nu a avut rabdare sa vin eu acasa :((. Ce ma mai mandream cu pozele facute cu el si developate asaca 🙂
Luci Florescu a zis
Am testat acum un an si ceva un Lumia 925, am inceput de atunci sa urasc toata aceasta gama. Nu aveai absolut nimic de facut pe un telefon cu Windows, dar nimic, nimic.
Ei bine, acum am un Lumia 930. Il iubesc, m-am obisnuit cu el si nu l-as schimba cu nimic altceva. S-au schimbat multe lucruri. Pentru nevoile mele se pliaza perfect, daca ai intrebari despre el, iti stau la dispozitie. Te intereseaza ceva anume?
Marius Cucu a zis
Momentan nu. Voiam să văd părerea generală a oamenilor legată de telefoanele Lumia.
Peste tot văd că se angajează developeri pentru IOS, pentru Android, dar nimeni nu se bagă la aplicații pentru Windows.
Cum ziceam și în articol, probabil că următorul meu telefon va fi cu Windows. Nu intenționez încă să schimb Nexus-ul, încă merge foarte bine. Mai greu cu plasticul de pe spate. După nici un an a început să se crape fin și s-a curățat jumătate din X și U de la NeXUs. 🙂
Vasile a zis
Poate raspunsul meu nu va fi in asentimentul celui ce a scris comentariul,
dar…” il uram…. il iubesc…. acum…”, e ca intr-o telenovela. Daca stau sa ma gandesc toata istoria brand-ului Nokia e o telenovela. Citeam pe undeva ca Finlanda acuza Apple că a distrus economia tării, sincer Nokia a deschis o epoca si ca sa folosesc cuvinte mari, a scris o pagina de istorie…. mi-ar pare rau sa dispara, pe Apple chiar i urasc, au inteles directia in care evolueaza omul modern, faptul ca devine tot mai superficial, ca tehnica pentru unii este ca un D-zeu si i se inchina. Tind sa cred ca daca maine vor disparea chibriturile multi vor manca carne cruda, asta a inteles Apple, Steve Jobs, de aceea as putea sa spun ca poate… il/i urasc, ca ne-a aratat cum suntem si ce poate devenim, iphone a deschis o „cale usoara”, …..oameni vor deveni niste rozalii durdulii, vor da cu degetul pe niste device-uri, nu vor sti de unde vin si incotro se indreapta…..
Alexandru Ionut a zis
Eu ti-am spus de la bun inceput sa-ti iei Lumia. Doar ca nu-ti mai aduci tu aminte. Am avut 720, dar l-am vandut sa-mi iau 730. Cum n-am gasit pe aici, am fost nevoit sa aleg rapid altceva.
Dupa ce am dat 720-ul, la o luna i-am luat Cristinei un 735 de care e tare fericita. Merge impecabil, si sa nu mai vorbesc de calitatea camerei frontale.
Marius Cucu a zis
Eu nu pot să aduc în discuție camera unui telefon. Mă uit pe pozele făcute cu DSLR-ul și mi se face rușine de calitatea camerei foto de la telefon.
Așa că nu mă interesează deloc de foto pe telefon.
Cum spuneam, ca sistem de operare este chiar ok. Diferit cu mult față de un telefon cu android, dar… e altceva.
ice4you a zis
Android a atins de multa vreme apogeul, lucru care s’a vazut de la editia 4 in sus. Windows Phone este abia la inceput de drum si creste de la un an la altul. Din cate am apucat sa ma joc cu ceva modele Lumia pot sa spun doar ca m’au calcat pe nervi destul de repede in sensul ca ce fac pe Android dintr’o miscare dincolo fac din trei … plus ca sincer mie unul mi’se pare foarte ciudat. Cu toate astea, cred ca in maxima 3 ani de zile o sa discutam pe aici si eu si tu si cred ca din ce in ce mai multi despre Windows Phone sau mai exact Lumia. 😉
Marius Cucu a zis
De la Windows 10 cică se va numi doar Windows, fie că vorbim de telefonie, fie că vorbim de alte gadgeturi.
E norma sa nu fii obișnuit, cred că la fel aș face și eu pe IOS sau pe Windows. Nu cunosc sistemul de operare, mi se pare dificil, îmi vine peste mână orice „neautomatizare”.
ice4you a zis
Iti impartasesc atat opinia cat si sentimentul pe care il ai cand operezi un asemenea telefon.
Neo Cosmin a zis
Am un Lumia 925 de aproape un an si sunt multumit de el.
Iar sistemul de operare se invata repede, in maxim 2 luni ii inveti toate chiestile din el.
Singura chiestie este spatiul de stocare la mine, nu am slot microSD
Marius Cucu a zis
Eu aș putea trăi cu asta. Nici la Nexus nu am și nici nu pot schimba bateria. 🙂
Cehy a zis
Eu am Lumia. Singura problemă e că îmi iese uneori din Internet Explorer, așa din senin și chiar nu știu de ce. (De exemplu când intru pe unele bloguri care nu au versiune pentru mobil)
alessa a zis
Buna la toti. Imi poate spune cineva mai priceput despre un Lumia 535 single sim ? Ce parere aveti ? Am citit pe net diferite pareri. Pe emag toti au facut majoritatea recenziilor sunt bune.Dar pe alte site-uri din strainatate am citit doar de rau. cum ca telefonul ar avea probleme la touch. Si ca este un telefon oarecum praf ! nu stiu ce sa mai cred.. imi poate zi cineva care se pricepe la aceste telefoane ?
Multumesc !
Marius Cucu a zis
Tocmai și-a luat un coleg un astfel de model așa că pot să îți dau o părere oarecum avizată.
El a trecut de la non smartphone la Lumia 535. Din câte l-am butonat mi-a plăcut plasticul de pe spate, nu se zgârie așa ușor și este cam același material ca la Nexus-ul meu, mi-a plăcut meniul, deși pentru un fost om care are android sau IOS sigur nu se va descurca atât de ușor.
Pozele ies chiar ok pentru un telefon pe această categorie de preț, dar nu mi-a plăcut că obiectivul camerei este oarecum ieșit în afară, să zicem cam 3,4 mm. Pe mine m-a incomodat și nu mi-a plăcut chestia asta… poate că nu eram obișnuit.
Se miscă acceptabil telefonul, iar cu noul sistem de operare(Windows 10) cred că o să ruleze și mai bine.
Pe total mie mi-a plăcut.
alessandra rispoli a zis
Multumesc pentru raspuns.Eu mereu am folosit telefon cu android. Mai exact am un Samsung note. Android este preferatul meu. Este un sistem de operare complet si foarte oK. Dar vazand ca lumia 535 este foarte ieftin. Am vrut sa cumpar unul.Dar vazand cateva review-uri ,m-am razgandit .Am vazut cum nu prea functioneaza la dublu tap. La scrooling. Desi,cei de la Microsoft au promis ca vor rezolva problema de hardware ,tot nu ai facut nimic. La update-ul de Windows 8.1 au promis ca problemele legate de touch vor disparea. Dar nu au disparut! Problema este persistenta pe mai toate terminalele. unii au intampinat probleme grave.Gen,telefonul a fost „mort” dupa 10 zile.. ecranul s-a inchis si asa a ramas. Si au fost facut multe plangeri la microsoft. Multumesc pentru raspuns.
TinaC a zis
De câțiva ani încoace am avut telefoane cu Android. Anul ăsta telefonul pe care îl aveam m-a enervat maxim în ceea ce privește bateria. Se cam făcuse praf. Doar bateria, că în rest era excepțional. Cum mi-am luat telefonul din altă țară (că nu am putut sta cuminte), pentru o altă baterie trebuie să aștept vreo 2 luni. Așa că, am pus ochii pe un alt telefon care s-a dovedit a fi un Microsoft Lumia, mai exact modelul 640, La început am fost mai sceptică, având în vedere diferența majoră dintre Android și Windows Phone. Dar până la urmă a început să mă încânte. De la 1 mai pot să spun că sunt fericita posesoare a unui astfel de telefon și că nu regret absolut deloc alegerea făcută. Într-adevăr, cu anumite aplicații poate fi o oarecare problemă, pentru că nu sunt disponibile și pe Windows. Dar, dar dacă nu sunt musai, pot și fără ele.
Adevărul e că pe noul telefon nu am mai vrut să cheltui atât de mult, având în vedere minusul creat de ultima achiziție. Cu siguranță sunt modele mult mai bune din punct de vedere al specificațiilor, dar pentru ce îl folosesc eu e super ok. 🙂
M-am uitat la modele astea de care zici că se vor lansa și mi-au lăsat o impresie super bună. Dar nu cred că va sări prețul peste 2000 de lei. Mi se pare că cei de la Microsoft oferă prețuri mai bune decât alte firme, la un nivel al specificațiilor asemănător.
sergiu a zis
Buna ziua,am un lumia 635,imi poate spune cineva de ce iese de pe internet singur si imi iese foarte des,iar unele pagini nici nu le incarca cum trebuie.Multumesc
Catalin a zis
Salut Sergiu din cauza ca browserul nu mai este actualuzat de ceva timp de Microsoft..cred Cauta in Microsoft store sunt cateva browsere,poate gasesti ceva pitrivit… Eu am un Lumia 720 cu aceeasi priblema, dar depinde si de site! Oricum Microsoft ne lasa balta…pacat de munca celor de la Nokia!!