Mă uitam un pic peste articolul cu taxele noi introduse pentru coletele extracomunitare. Sameday a comunicat procedura aici.
E nebunie. Mi se pare o nebunie și pentru serviciile de curierat. Cumva, cred că vor angaja oameni strict pentru a face vama pentru coletele astea.
Adică revenim la procedura anterioară, de când înjuram mult și bine DHL-ul pentru că erau inapți.
Mi-am cam comandat tot ce am avut nevoie și din punctul meu de vedere o să fie birocrație mare ce nu se justifică. Așa cum a fost cu TVA-ul, obligația asta ar trebui să revină platformelor. Să plătească ei taxe suplimentare, nu clientul. Poate se va face asta până în 2028.
Acum e o treabă făcută pe genunchi și cel mai nasol o să fie faptul că e ca o taxă de livrare. Adică deja mă obișnuisem să dau retur simplu pe Temu, dacă produsul era praf. Acum taxa de 25 de lei e una de „merit”, nu recuperezi nimic.
Plus că trebuie să stai să verifici AWB, să plătești în cont separat taxa.
E o treabă la început și mă gândesc că inclusiv platformele se vor adapta. Adică nu e vorba doar de Temu aici, chiar și de pe Amazon am pățit să am colete extracomunitare. Regimul de vamă este identic. Cred că undeva o să fie o informare, au accelerat prea mult integrarea în piața noastră ca să nu se pregătească de asta.
Da, probabil taxarea asta suplimentară o să își atingă scopul pe termen scurt. Pe termen lung se va mai lucra la ea. Altfel, taxarea este cu euro la 5 lei. Dacă o să crească euro implicit și taxa o să crească.


Ultima dată chinezii făceau vama pe undeva prin Ungaria și apoi intrau livrările în România pe la Oradea sau pe undeva prin zonă.
Acum au anunțat Shein că deschid depozit foarte mare în Polonia. Aveam în gând să scriu de asta, dar am uitat.
Nu contează unde fac vama, coletul apare ca și extracomunitar, au diverse coduri pe ele, poți să le duci și pe Lună, tot dai 5 euro la bolojaf
S-ar putea să conteze. Dacă o să facă un stop în Polonia, de exemplu, și acolo se fac formalitățile vamale… practic, coletul ajunge din UE. P-astea nu știu eu cum le vom identifica.