Am fost în 2020 în Amsterdam, iar eu, ca de obicei, am făcut un ghid în care v-am prezentat ce am făcut noi acolo. Nu am avut foarte multe descoperiri de mâncare, dar prin articolul acesta vreau să discutăm un pic mai mult despre mâncarea din Amsterdam, dacă și unde se mănâncă bine.
[Citeşte mai departe…]Când o să vină și trendul cu minimalismul?
Pe internet îmi selectez destul de mult conținutul și încerc să am parte de cât mai puțin conținut slab. Nu iese de fiecare dată, dar selectez pe cât se poate.
În ultimii 2 ani am început să îmi fac tabieturi privind călătoriile. De la felul în care abordez orașul până la ce-mi iau cu mine în vacanță.
[Citeşte mai departe…]5 lucruri despre Amsterdam
Am plecat în capitala sexului fără nicio așteptare. N-am avut timp să deschid telefonul să mă informez, știam că e întâi cu treabă și apoi voi mai vedea. Așa că m-am documentat fix 0. N-am știut nici că ultimul zbor a fost în noiembrie, iar în decembrie s-au pus pe Otopeni self check-in, ca acum în ianuarie să fie deja stricate.
[Citeşte mai departe…]Cine-ar fi crezut că bicicletele au prioritate?
Detalii, detalii, Amsterdam, chestii. Am fost acolo, vorba aia, dar mi-a luat un pic să mă adaptez la bicicletele din jur. Pur și simplu erau peste tot. Aproape peste tot, cert este că bicicleta avea întâietate, în orice situație. Asta față de mașini, cu pietonii era un pic la mica înțelegere. Dar și așa, la ce viteză băgau băieții cu bicicletele alea pline de rugină, c-o singură foaie… te gândeai de 2 ori dacă să traversezi.
[Citeşte mai departe…]Cum ar fi să se introducă taxe de oraș?
E treaba asta cu turismul promovată din ce în ce mai mult. Dar sunt și situații în care turismul începe să deranjeze. Asta pentru că, dintr-un oraș liniștit, cool, odată ajuns mainstream încep problemele. Și problemele, de cele mai multe ori, ajung să fie făcute de turiști.
[Citeşte mai departe…]Cele mai frumoase orașe din Europa
Anul asta vrem si noi sa vizitam mai mult. Din ce am auzit, din ce vorbește lumea, este bine sa iei din timp biletele ca sa ieși mai bine la bănuți.
Am dat o tura pe la cursele de prin UE și preturile par chiar decente. Sigur ca se adaugă și taxele de aeroport, poate și cele de bagaje sau alte lucruri pe care aștept sa le întâlnesc la fata locului.
Lucruri gratuite de făcut în Amsterdam
Am fost în Amsterdam acum ceva timp. Este un loc extraordinar și este foarte bine văzut de toată lumea.
[Citeşte mai departe…]