Bine, comunicatul confirmă ceea ce ni se povestea la conferințe la începutul anului, atunci când vă povesteam despre Samsung S24.
Echipele de acolo ne-au povestit în vară, când s-a lansat Fold-ul, cum că deja au testat o versiune beta ce arată foarte bine. Noi n-am avut acces și… am luat-o ca atare. Treabă de marketing.
Ei bine, au zis noiembrie, suntem aproape de noiembrie și deja Samsung anunță Galaxy AI în limba română. Am un Fold și poate reușesc să testez și treaba asta.
Samsung Electronics a anunțat astăzi disponibilitatea Galaxy AI în limba română. De asemenea, Galaxy AI se va extinde cu încă 3 noi limbi: turcă, olandeză, suedeză.
În plus, limbile deja existente acceptate se vor extinde, pentru a acoperi dialecte suplimentare în chineză tradițională și portugheză (Europa). Acest suport extins începe să fie implementat de la sfârșitul lunii octombrie.
Microsoft anunță același lucru. Chiar o să deschid Copilotul să văd cum se descurcă și dacă dă rateuri.
Microsoft 365 Copilot este un asistent virtual pentru productivitate, care se conectează fără probleme la aplicațiile și datele existente, înțelege contextul de lucru și oferă securitate, confidențialitate și siguranță la nivel de întreprindere. Microsoft 365 Copilot poate fi utilizat în aplicațiile de productivitate din pachetul Microsoft 365, precum Word, Excel, PowerPoint, Outlook, Teams sau în Business Chat (BizChat)
Până acum aveam bariera limbii și cumva ziceam că treburile astea sunt la „ei”, ei fiind vorbitorii de engleză. Dar acum lucrurile ajung și la noi și s-ar putea schimba un pic abordarea.
Pe de altă parte, oricât de mult am vorbit eu de ele anul ăsta… nu prea le-am folosit. Adică, Interpreter de la Samsung mi-ar fi fost util în Napoli, acolo unde nu reușeam să ne descurcăm la cazare și până la urmă s-a folosit Google Translate, în rest… prea puțin.
Adaugă un comentariu