Mă gândesc să mai fac o plecare în Turcia și mă uitam să nu mai fac greșeala din 2017 în care am plecat fără internet OK. Bine, Digi era diferit în perioada aia, acum am înțeles că nu mai sunt probleme, iar eu am altă experiență la dat din mâini cu turcii. Mă descurc!
Uitându-mă după ceva cartele de internet am dat de Airalo. Aparent, pare a fi ceva serviciu pentru turiști. Ce mi s-a părut interesant la ei a fost faptul că au eSIM, nu mai trebuie să îți bați capul cu SIM-urile.
Aveți toate detaliile aici.
În Europa și la noi nu merită să iei așa ceva, Digi mi se pare șef la noi(plătești cât stai și… taxele sunt mici, mici, iar semnalul e în funcție de rețeaua din țara respectivă) dar pentru Turcia sau zone în care UE nu are roaming cred că e de luat în calcul. Mie unul mi-ar plăcea să am și opțiune de mai puțin de 7 zile.
- Citește și: Am folosit pentru prima dată eSIM de la Airalo
Prețuri pentru Airalo
În țară mai bine iei cartelă la orice operator. La noi încă nu e birocrație și bați tarifele lor.
N-am idee cât de performanți sunt, pe rețelele de socializare îi văd cam mici. Ori sunt la început, ori nu i-a interesat să crească zona.
Mi se pare tare ideea, să nu mai stai cu SIM-uri, să ai eSIM și să te conectezi fără cerceii fetelor. 🙂
Pato Basil a zis
Îi știam pe cei de la lyca, dar ce ăștia nu am auzit. Așteptăm feedback după ce faci cărare!
Marius Cucu a zis
Lyca au eSIM?
Pato Basil a zis
Nu sunt sigur, la un moment dat nu aveau. Dar știu de ei de 10 ani. Posibil sa fi evoluat!
Heinrich a zis
Lyca a murit in Romania incepand cu 01.01.2024. Ce pacat!
Arsenie Ciprian a zis
Pe Turcia am folosit merhaba si a mers perfect fara nici o poblema. Facetime, Whatsapp audio si video au mers perfect , am facut si un speedtest si a mers pe Iphone 11 cu vreo 20 mega si iti da ip de Franta.
Marius Cucu a zis
merhaba? N-am auzit 😀
eBogdan a zis
EU am folosit aplicatia de 2 ori: IN SUA si Turcia. Mare grija sa nu uitati back-up-ul pornit la telefon ca se termina traficul de date cat ai zice peste ? Au un sistem de recomandare foarte fain unde poti aduna bani din care sa iti iei optiuni de date.
Puteti folosi codul: MARIUS4052 pentru a obtine 3$.
Extraopțiunea e disponibilă aici.
Anca a zis
Am folosit aplicația și recomand.