Din categoria „turu2înapoi” mi se pare și modificarea asta. Și, pare că e pe bune, există chiar și în Doom3, varianta din 2021.
Am verificat pe dexonline, l-am întrebat și pe Gigel AI, nu e glumă, când e adverb se scrie… legat.
Dă-te laoparte!
Totul a plecat de la poza de mai jos și tot am crezut că e un fake, că cineva s-a jucat cu generarea de imagini, dar… nu. Mai sunt discuții și aici.

Tot o tâmpenie și asta (la fel cum a fost și cu â și sunt).
Adică, dacă se scrie corect „Hai laoparte” (laoparte e adverb), de ce nu s-ar scrie și „Hai întroparte”? Ce imbecili.
Nicio problemă!
Exact, și asta! :))
Eu, care am terminat școala în secolul trecut, mă adaptez mai greu la noile reguli de scriere. Acum câțiva ani au schimbat mai multe reguli. Întro, întrun se scriu și ele împreunat. Îmi vine greu și acum o înțeleg pe bunica care nu scria sînt, scria sunt.
Unele reguli le-am adoptat repede pentru că aveam copiii la școală, dar unele îmi este greu să le adopt, mai ales din punct de vedere logic.
Sigur se scriu așa? În ce context? Cred că aici e fake news, doar intro se scrie legat, de la intro englezesc aka introducere. Altceva nu știu să fie.
Mizeria Academiei a inceput cu â.
Toate celelalte gaselnite care au urmat n-au fost decit pentru a le corela cu nivelul intelectula al politicului, pentru ai aduce in legalitate.