De ieri se pare că există. Are puțin peste 1000 de descărcări.
Și aplicația e chiar mai mult ca decentă. O găsiți în Google Play. În sfârșit, aplicația este și în română și în engleză. Asta pentru că, cel mai probabil, se adresează în principal, celor străini. Cu ocazia am aflat că privații au și ei aplicațiile lor. Nu le-am instalat, nu știu dacă se pot comanda bilete de acolo, dar… ne mai rămâne să avem și trenuri decente, cu oameni care să nu își bată joc de ele și care să ajungă la timp și n-ai mai avea ce critica.
UX-ul nu este extraordinar, dar e destul de intuitivă. În plus, poți lua biletul de tren rapid.
Bine, eu anterior foloseam și site-ul lor și mi s-a părut destul de util și acela. Era trist că nu se puteau comanda bilete de cei care aveau gratuitate, dar parcă s-a rezolvat la finalul anului trecut.
Mișto este că, în aplicație, îți arată și câte minute sunt de întârziere. Ce mai sunt 29 de minute în ziua de azi.
Doc a zis
De CFR nu știam,dar folosesc aplicația TFC ,ului( Trans Feroviar Călători) să-mi cumpăr biletele de mai mult de 3 ani.
alin a zis
Lasa statul sa isi faca treaba :))
alin a zis
Usor, usor, se schimba lucruri. Sper sa arate si viteza pe viitor, poate devin mai constienti de ce sine vai de mama lor au.
Marius Cucu a zis
Măcar personalul e mai ok. Astea se puteau face oricând cu puțini bani. Acum infrastructura, trenurile și timpul… pentru educație. 🙂
Pato Basil a zis
N-am mai mers cu CFR 🙂 de vreo 4 ani. Le doresc „odihnă” dacă nu fac ceva cu prețurile, cu timpii.
Măcar nu mai suferi vara de cald și iarna de frig, aici merita apreciați…iarna transpiri și vara te chircești de frig. Dar au rezolvat plângerile din anii ’90 și 2000, merita apreciați.
Marius Cucu a zis
Un amic a venit ieri din Spania cu CFR-ul. Întârziere o oră, 3 pe loc, fără aer condiționat, 30+ grade afară. Oricum, a venit din Alicante, practic era mai frig aici. Da, se poate!
John a zis
Aplicația e disponibilă doar pe Android? Pe iOS nu am găsit-o. Spune-mi, cu cât timp înainte de plecarea trenului se poate face achiziția biletului?
Marius Cucu a zis
Îmi pare rău, cei cu IOS nu merg cu trenul. Momentan, nu e varianta finală a aplicației. Uite comunicatul aici.
Mda, în cont văd că nu poți lua instant online decât dacă mergi la casa de bilete. Scrie și în TOS asta.