logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Șoc. Vin facturi la Hidroelectrica

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 24 aprilie 2023 10 comentarii

Acum un an de zile am scris că mi-a venit prima factură la Hidroelectrica. A fost haos total cu tot ceea ce înseamnă facturile. Efectiv, lumea voia să dea bani și nu știa cui.

Înțeleg că este nasol atunci când ai o chirie și n-ai ce să faci cu chiriașii, nu știi ce să le dai să plătească. La fel și cei care vând ceva și nu știu cu ce datorii pleacă la drum.

Dar cu un pic de înțelegere cred că lucrurile astea se pot rezolva.

Nu știu de ce lumea este atât de panicată când vine vorba de facturi, mai ales că prețurile sunt oarecum aceleași.

Mie nu îmi place să plătesc facturi. Am piticii mei și efectiv pun o sumă mai mare la fiecare operator ca să îmi ia din sold. Abia știu că nu mă bazez pe banii ăia. Da, știu, i-ați pune la bancă și ar face dobândă din nimic.

Acum s-a ajuns la august 2022. Nu e decalaj foarte mare, oricum ei emit la 45 de zile. La un loc de consum am plătit undeva la 120 de lei, la altul 40 de lei și la altul 80 de lei.

În fine, am plătit cu Pago din 2 click-uri.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: energie electrică, furnizori

Comentarii

  1. Iolanda a zis

    31 martie 2023 la ora 14:38

    Azi am primit și eu factura pe august!

    Răspunde
  2. George a zis

    31 martie 2023 la ora 14:46

    Da, ieri am primit factura pe aug 2022. 7 pagini pentru 23,10 lei!
    Autocitire, citire, estimare, stornari informări … Totul foarte stufos! Ce este bine, este că
    factura vine pe mail!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      31 martie 2023 la ora 14:47

      Mie chiar mi-a venit și o factură restantă. Neplătită. Cred că am șters-o din greșeală pentru un loc de consum și mi-au adăugat-o luna asta. Fără penalizări.

      Citire nu am dat niciodată. Nu cred că o să îmi fac un obicei de acum încolo.

      Răspunde
      • Vasi a zis

        31 martie 2023 la ora 20:56

        Înseamnă că eu sunt un pic mai maniac la contabilitatea asta. Am un carnețel pentru consumul de apă, unul pentru gaz și unul pentru curentul electric. Scriu frumos data citirii, consumul iar când vine factura scriu și cât a costat. Apoi mă uit în urmă la ani și văd evoluția prețurilor să mă iau de cap singur.

        Răspunde
  3. Costin a zis

    31 martie 2023 la ora 15:05

    Ultima fac. de la ei am primit-o cu aprox. o saptamina-n urma.
    Perioada facturata: 27.02-31.07.2022 adica vreo 5 luni.
    Total de plata : 25,31 lei !!!
    Trai neneaca !

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      31 martie 2023 la ora 15:07

      Stai pe întuneric?

      Răspunde
      • Costin a zis

        31 martie 2023 la ora 15:13

        Mai am luminarile de la botez/nunta…

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          31 martie 2023 la ora 15:20

          Explicabil.

          Răspunde
  4. cristiibm a zis

    1 aprilie 2023 la ora 00:27

    Da de unde?
    Singurul care a venit este articolul asta al tau!
    Bina ca va trimite tot astora la care v-au mai trimis ca mie ultima a fost pentru luna mai 2022!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      1 aprilie 2023 la ora 01:52

      Sigur nu e o problemă pe la tine, punctuală? Noi suntem la august 2022.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

display telefoane banda

Am testat Samsung Fold 8, zis și pașaportul

Ce am vizitat

apus oneplus opentirana

Unde mănânci bine în Tirana?

Comentarii recente

  • Vasi la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG
  • Marius Cucu la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG
  • Postolachi Dumitru la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG
  • Marius Cucu la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG
  • dant la Un Chromecast fake s-ar vinde la 150 de lei pe eMAG

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026