Am prostul obicei de a folosi cele mai noi programe. Știu că sunt opțiuni bune, dar știu că sunt lucruri de care nu îmi trebuie. Dar opțiunile alea bune te ajută să îți faci treaba mai rapid. De multe ori s-a întâmplat asta.
Am plecat în Franța cu pachetul Adobe CC. Mamă, pur și simplu, am simțit că s-a dus în cap Asus-ul. Parcă țipam după Clevo-ul soră-mii. În fine, cert este că n-am avut nicio șansă să editez ceva 4k, indiferent de codecul folosit.
HVEC a făcut ca ce este mai slab de Skylake să facă probleme. Deh, s-au gândit ei că trebuie să scrie instrucțiuni noi. Așadar, dacă pentru bloguri mi-e foarte ok cu ceea ce am acum, trecând pe 4k e clar că nu am ce face cu sistemele acestea. Practic, dacă vreau să editez 4k rapid și să nu dorm lângă calculator… îmi trebuie ceva mai puternic.
La anul se lansează Ryzen 4 și probabil noua generație de procesoare de la Intel. Trebuie să pun bani deoparte pentru un upgrade. Nu se mai poate.
Dacă voi reuși să iau PC nou, laptop nou – ceva mic de travel, un mirrorless dedicat pentru video… cred că va fi un an bun.
Altfel, cloud pentru gaming… pare a fi viitorul. Practic, cu abonament, vom putea juca orice, de pe orice. Bine, momentan 150 de jocuri de pe Steam și Uplay, printre care și PLAYERUNKNOWN’S BATTLEGROUNDS, Fornite, Injustice 2, Arma 3, Garry’s Mod, Paragon, Tom Clancy’s Rainbow Six Siege.
Voi când faceți upgrade? V-a speriat securitatea din ultima vreme?! 🙂
Malin a zis
Dude tu vorbesti serios? Laptop pentru editare 4K? Come on man, maine poimaine o sa mi te plangi ca nu ti-a mers cine stie ce petarda de telefon chinezesc pentru aceeasi functie.
Marius Cucu a zis
S-a lansat 8k. Nu crezi că e cazul să mă gândesc măcar la 4k? 🙂
Alex Dumitru a zis
Nu cred ca e cazul sa te gandesti la mari performante pe laptop. Eu am renuntat la ideea asta de vreo 10 ani, asa ca am trecut inapoi la desktop. Am un i5 generatia 4 si un i7 generatia 7, unul cu 16gb ram si al 2lea cu 32gb ram. Primul are o GTX1070, iar al doilea are doua in SLI.
Ca laptop, in ultimii 7-8 ani am folosit un Chromebook foarte usor si banal, iar recent mi-am mai luat un Dell cu in i5 si 8gb RAM, pe care inca nu stiu de ce l-am luat, dar macar ma bucur ca am terminal nativ pe el, avand Ubuntu.
Chiar ai nevoie sa editezi videos on-the-go? Cred ca mai bine le transferi pe desktop si le editezi prin teamviewer sau ceva asemanator.
vasile a zis
Un articol bun… mi-a placut „Trebuie să pun bani deoparte…”, mare lucru 😉
Marius Cucu a zis
Pai da, undeva la sfârșitul anului, trebuie și activitate pe firmă, nu?! 🙂
Sculele astea au fost luate pă persoană fizică… 🙂
ice4you a zis
Concluzia e una: upgrade faci cand simti nevoia de unul, in rest iti vezi de treaba daca nu esti genul „entuziast”. La mine nu e cazul … inca.
Marius Cucu a zis
Păi mai facem upgrade dacă băieții din video pregătesc jocuri în cloud? 🙂
ice4you a zis
Pentru mine gaming’ul a ramas in amintirile frumoase ale tineretii. Gaming’ul azi …. nu mai e ce a fost, o consola zic eu ca e suficienta, pe PC nu te mai poti lauda ca mai ai mare bucurie.
Marius Cucu a zis
Eu chiar mi-am luat gamepad pentru PC. Consolă, dacă ar fi, mi-aș lua ceva cu VR. 🙂
Alex Dumitru a zis
Daca s-ar compara calitatea jocurilor pe console cu cea a PC-urilor, as fi d e acord, dar sunt cu vreo 3-4 ani in urma, cel putin.
Leo a zis
Nu e mai simplu cu un remote desktop pe desktopul de acasă?