În București e mare nebunie cu apa, cică. A ieșit și un primar nou, poate că d-asta. Habar n-am. Aici la țară la mine încă suntem pe sistemul centralizat.
Nu e bine, dar nici rău. Sistemul este bine pus la punct, dar eu vreo 2 săptămâni am tușit pe aici, având apartament pe umbră și gradele alea s-au simțit în perioada de teste.
Sunt studii care zic că sistemele centralizate de încălzire sunt mai eficiente. Probabil că da, dar ar fi ceva să fie modernizate și să fie sistemul de încălzire făcute cu ceva termostate mai ok. Ceva discuții pe aici.
În ultimii 20 de ani cred că au fost foarte multe debranșări de la sistemul centralizat. Debranșările, pentru tot ceea ce centralizată, nu sunt ok deloc. Dar deh, așa e când nu se fac investiții și urmezi trendul.
Dar dacă UE ar veni și ar zice: boss, poluăm prea mult cu centrale individuale, ia luați voi niște fonduri europene și rezolvați cu sistemele centralizate.
Parcă te întorci așa, ușor, ușor în zona comunistă, parcă erau lucruri bune și pe atunci.
bogdan a zis
marius tu unde esti la tara ?>?
Marius Cucu a zis
Țara Ploiești.
vasile a zis
…Republica
Petre a zis
Sistemele comuniste de incalzire centralizata erau energoface si prost concepute pentru ca nu permitea bransarea / debransarea individuala. O intoarcere spre ele ar insemna o involutie de 100 de ani.
ice4you a zis
Nea Petre, vorbesti si matale uneori din povesti! Sistemele centralizate sunt cele mai eficiente si putin poluante. Aceste sisteme se pot moderniza prin redundanta reprezentata de sursele alternative de incalzire bazate pe noile tehnologii, plus modernizarea celor existente pe modelul centralei pe gaz de la Brazi. O asemenea centrala ar putea sustine un oras intreg prin sistemul centralizat daca este modernizat cu un nivel minim de poluare. Iti imaginezi in Bucuresti ce ar insemna aproximativ 3 milioane de centrale individuale? E ok sa nu mai privim inapoi, dar nici absurzi nu e ok sa fim.
Petre a zis
Modernizarea vechilor sisteme centralizate de incalzire nu este eficienta economic. Trebuie schimbate toate conductele, refacuta izolatia acestora, trebuie modificate toate bransamentele de la blocuri, de la scari si de la fiecare apartament ceea ce ar genera costuri enorme. Exista solutii moderne de incalzire centralizata dar se refera la zone mult mai mici, maximum centrale de cartier si care se pot implementa in zone nou construite pentru ca racordarea unor centrale zonale noi la vechile conducte de transport este o aberatie si un nonsens.
vasile a zis
Stimabile, eu te inteleg da’ sa bagi cifre d’astea bombastice „3 mil de centrale individuale”. Pana la urma sunt municipii in tara asta care functioneaza de 20 de ani cu centrale individuale, de cand Ciorbea si CDR a lichidat industria romaneasca in ’96-2000, de ce nu ar merge si in Bucuresti?!
ice4you a zis
Vasile, nu bag cifre nicari! Fa un calcul la cate gospodarii + birouri/sedii de firme sunt in Bucuresti+Ilfov si vezi ce iti da! Nici un oras din tara asta nu e de marimea Bucurestiului care alaturi de Ilfov e aproape cat un judet! Ok, poate ca sunt nerealist, dar nu e nici ca tine! Nu sunt de acord nici eu cu sistemul ala centralizat care in Bucuresti e un dezastru, insa asta nu inseamna ca centralele de apartament reprezinta o solutie viabila, poate cel mult cele de resedinta sau cvartal, desi daca s’ar vrea cu adevarat si nu ar fi doar gargara, s’ar putea rezolva si problemele existente! Nu vrea nici dracu asta, isi arunca doar matza moarta de la unii la altii si se arata cu degentul, in spate stand doar interese si spolierea bugetului de aceleasi entitati care doar se mai rotesc din cand in cand. Btw, la Bucuresti am o resedinta cu centrala si una racordata la sistemul centralizat ca nu ma pot deconecta de la el. Desi acolo unde e pe gaz, am independenta aia data de o centrala individuala, costurile de incalzire pentru 4 camere, baie, hol si alte acateturi nu sunt chiar imbucuratoare cand vine factura de la baieti si gazul o sa se tot scumpeasca, ca deh … o fi al nostru, dar il importam de la altii. In rest ca Bucuresti sta pe un ocean de apa calda in subteran care ar putea incalzii tot orasul cu costuri minime si zero poluare (daca tot Greta e soarele si luna) a mai adus aminte cineva? Si am tot zis ca scriu, dar ma rog …
vasile a zis
Gandul meu a fost sa te starnesc sa scrii. Eu sunt perfect de acord cu ceea ce ai zis, la cheltuieli si preturi la gaz nu ma bag, cu toate ca la apartamentul de la bloc am centrala din 2004 si… nu mai zic. Una totusi o mai zic, cadura centralizata in Bucuresti e subventionata masiv, poate de aia iesi mai ieftin vizavi de locatia cu centrala, zic si eu. Din punctul meu de vedere chiar daca s-ar dubla pretul la gaze, in reteaua de care apartin eu Engie, poate la alti gazul e mai scump si este, tot as iesi bine intr-o iarna adevarata, zic doar la bloc, la curte la comuna e alta afacere. 😉 Chiar as vrea sa vad in Bucuresti cine are curajul sa ia banana de la maimuta! 😀
ice4you a zis
Ai vrut sa ma faci sa scriu, zici?
vasile a zis
Bun articol, asa poate au inteles si alti ca bucurestenii sunt niste neamuri de traista, care n-au miscat un deget pentru confortul lor in viitor, asteptand ca cineva sa le dea, primarul, guvernul, etc. S-au bucurat de subventii babane pe toate planurile, intrebarea e pana cand?!
ice4you a zis
Ca orice cacat in tara asta, totul se rezuma intr’un final la politic … aia e.
Toreadoru a zis
Atat timp cat nu vei putea porni caldura cand vrei tu, nu cand decide altcineva …
Atat timp cat nu vor furniza serviciul fara intrerupere (exclud avariile) nu ca acum oprit anual pentru revizii …
Atunci putem vorbi de un serviciu care poate inlocui sistemul descentralizat. Pana atunci vorbim doar de a trece de la un sistem care functioneaza pentru binele individului la o restrangere a calitatii pentru binele comunitatii, ceea ce e … nepotrivit firii umane.
Marius Cucu a zis
Probabil că o să fie pentru binele naturii. Cine știe cum ne-or servi-o?
Costin a zis
De unde si pina unde ai facut tu legatura intre sistemul centralizat de incalzire si comunism ?!?
Si pe vremea aia erau ingineri capabili si muncitori isteti (unii poate chiar mai destepti decit anumiti ingineri).
Problema in discutie nu este despre eficienta dintre cele 2 abordari, centralizat sau in regie proprie. Pentru cine are o cit de sumara spoiala tehnica este evident ca cel centralizat primeaza.
Problema care se ridica este cea de a intretine ce ai deja si de a moderniza infrastructura ‘on the go’.
Marius Cucu a zis
La noi, da, la alții din UE, ar pleca totul de la 0.
ice4you a zis
Bravo, Costine! 🙂
Petre a zis
Inginerii de pe vremea aia, impreuna cu muncitorii cei isteti lucrau dupa „pretioasele indicatii de partid”.
ice4you a zis
Asa, si? Vad ca pe lucrarile dupa „pretioasele alea indicatii de partid” functioneaza Romania si azi … tot infrastructura aia, tot locuintele alea, tot sistemul ala energetic … sa inteleg ca matale ai fost printre aia „rebelii” care nu s’a lipit niciodata pe unde trebuia si d’acia si oftica, sau?! :)))) Sa nu fim totusi ipocriti si sa jignim oameni, printre care se afla parintii si bunicii nostri si ai altora, doar pentru ca putem! Comunismul a fost un cancer pentru Romania, insa aia nu inseamna ca nu s’au facut si lucuri bune, ca nu au fost si oameni destepti si ca tot ce s’a facut atunci a fost de kkt ca dintr’o data ne’am culcat tovarasi si ne’am trezit domni. Dupa 30 de ani suntem fix in dimineata aia, tot aia, diferenta fiind ca nu se mai face nimic in tara asta, cu sau fara indicatiile alea de partid, toti ne credem mai destepti decat sunt in realitate si toti asteptam sa vina cineva „sa faca domne” sa ne dea … atunci rusii, azi americanii … yeah … ce destepti suntem noi …
Petre a zis
Comunismul a fost un cancer.
In cresterea unei tumori eu nu vad lucruri bune indiferent cat de frumos vopsim tumoarea.
In alta ordine de idei eu nu am jignit pe nimeni, doar am raspuns in ton cu unele afirmatii.
Nu am facut pe nimeni nici ipocrit, nici destept si nici prost … asa ca ami usor cu pianul pe scari ca se varsa clapele.
ice4you a zis
„Inginerii de pe vremea aia, impreuna cu muncitorii cei isteti lucrau dupa „pretioasele indicatii de partid”.
Si generalizarea asta a matale, cum se cheama? Doar intreb, retoric, desigur!
Costin a zis
@Petre – Asa este, erau multi politruci iar pe unde lucrurile taraganau, venea partidul si punea biciul pe toti, fara discriminare. Pariezi ca noua linie de metrou ar fi fost gata in cel mult un an si jumatate si nu in 9? Iar tara ar fi avut minimum 5 autostrazi la gata ?
Tocmai asta-i indicutabilul avantaj al sistemelor totalitare, totul se realizeaza fara cricnire, nimeni nu se mai impiedica de subtilitati democratice. Care gindac croitor, liliac de veioza, gargarita de batiscaf sau alte aiureli ecologice? Hai sa fim seriosi…Raus !!!
Iar populimia care infesteaza actualul teritoriu asa a fost obisnuita de secole, n-ar misca un pai fara harapnice si ghioage pe spinare. Iar aia de mai stiau sa puna 2 bete in cruce si-au luat lumea-n cap si-au plecat. Trista realitate.
ice4you a zis
+1! 😉
Petre a zis
@Costin – La noi in Resita s-au facut aprox. 9 km de linie de tramvai in timp foarte scurt. A fost dat in folosinta in 1988. Tot timpul au existat probleme cu linia. In fiecare noapte se sudau portiunile rupte in timpul zilei (si reparatiile se faceau cu meseriasi din cele doua uzine resitene nu cu cei 4-5, care figurau in acte la societatea de transport local, ca lucreaza la intretinerea liniei). Tramvaiul mergea incet din cauza denivelarilor si inclinarilor liniei, hurducaia ca o caruta pe o ulita pietruita dintr-un sat uitat de lume si facea o galagie infernala. Prin 2011 a fost abandonat pentru ca aproape nu se mai putea repara linia … si atunci ce folos ca s-a facut intr-un an ca asa a vrut si dispus „iubitul conducator”? De cate ori a fost peticita celebra autostrada facuta inainte de rebelinea din ’89 ? (din pacate nici bucatile de autostrada care se fac acum nu prea sunt de calitate dar asta-i alta discutie).
Marius Cucu a zis
Pot să completez eu. În Ploiești s-a reparat linia de tramvai prin fonduri europene. Nu știu dacă se încadra Reșița în treaba asta, dar cred că trebuia să fie voință politică.
Mălin a zis
Păi n-a zis mă Greta că interzice gazul ca să fie totul pe curent sau acolo în cartierul Ploiești din municipiul București n-ajung știrile astea?
Marius Cucu a zis
Când noi aveam gaz, in Ploiesti, nici nu era descoperit. Știi ce zic??
ice4you a zis
Maline, dar a zis Greta si de unde tot curentul ala, trecand peste povestile cu moristi si panouri ineficiente mai mult decat redundanta …sau ne intoarcem la epoca de piatra si aia e?
Claudiu a zis
Personal aștept centralele de bloc. Cam așa cum se face în fiecare clădire rezidențială nouă. Sistemul ăsta cu RADET este foarte ineficient în mâinile administrației locale. Efectiv în ultimele 2 luni, vreo 2 săptămâni nu am avut apă caldă. Dar în caIonel Lupuri serioase, de până la 6 zile. Te uitai pe site la RADET la avarii, avaria nu exista, era trecută la funcționare în afara parametrilor. O mega bătaie de joc în București. Am făcut o reclamație la ei, iar ei au găsit de cuviință să trimită un Dorel să mă înștiințeze că totul funcționează OK. Efectiv la 9 dimineața mi-a sunat la ușă un Dorel în șlapi, după ce a trecut avaria, să îmi spună că din verificări totul e ok. Da, e ok acum, dar totuși, de ce nu am avut apă caldă 6 zile? Ce s-a lucrat? Unde s-a lucrat? De ce? Se va mai întâmpla? Blue Screen direct.
Marius Cucu a zis
Păi tu ai vrea să fie comunicare eficientă la o instituție a statului? 🙂
Meh, nu știu, noi aici, pe la Ploiești nu am avut probleme de genul. Dar eu aș opri nebunia cu repartitoarele. Mi se pare o maximă mizerie pentru că românul nu e educat și ajunge să tragă de 100 de lei la încălzire, ca apoi să aibă probleme și să bage dublu în pastile, când răcește.
Stiutor De Chestii a zis
Cand mai auziti declaratii sforaitoare de-ale primarilor care promit ca vor inlocui X km de conducte cu Y milioane de euro din fonduri europene sau de altundeva, faceti urmatorul calcul:
– cu regula de 3 simpla aflati cat ar costa inlocuirea intregii retele de conducte invechite
– impartiti suma rezultata la numarul de apartamente ramase in sistem
– comparati rezultatul cu costul achizitiei si montarii unei centrale individuale
Exemplu pentru Bucuresti: circa 3 miliarde euro pentru circa 500.000 apartamente bransate = 6.000 euro/apartament
=============================================================
Legat de titlul articolului:
Partidul care ar implementa o astfel de directiva europeana ar pierde alegerile.
Am avut directive europene ca sa liberalizam pretul gazelor si guvernele noastre au tras de timp zeci de ani, chiar daca UE ne ameninta cu procedura de infringement si altele.
Avem directive europene ca sa nu mai subventionam gigacaloria in mod generalizat si sa nu mai acordam ajutoare de stat.
Ei bine, guvernele de stanga au amanat (prorogat) aplicarea anularii subventiei pana in 2021 si au inventat 4 forme de subventionare a sistemelor centralizate de incalzire:
– taxa de cogenerare (pe care o platim cu totii – vedeti facturile de electricitate)
– ajutor de stat pentru retehnologizarea CET-urilor prin „Programul Termoficare 2006-2020 caldura si confort”
– subventionarea generalizata a gigacaloriei facturate populatiei
– ajutoare sociale pentru familiile cu venituri mici
Culmea este ca a aparut si a 5-a forma de subventionare:
– in cele circa 2 saptamani de la demiterea guvernului Dancila si pana la instalarea guvernului Orban 2019, s-au alocat din fondul de rezerva al guvernului Dancila sute de milioane de lei pentru „asigurarea continuitatii sistemelor centralizate de termoficare” din unele orase
Concluzie:
– daca un anumit partid politic a dorit sa sfideze directivele europene in domeniul subventionarii si al ajutoarelor de stat, a gasit cu multa ‘dibacie’ reteta
Costin a zis
Inechitatea subventiei gigacloriei este sfidatoare. Bogat, sarac, milionar ori calic, daca stai la bloc, te-ai scos. Esti subventionat!
Iar aia de pe la curti n-au decit sa plateasca ‘hatirul’ de a nu locui in condominium.
vasile a zis
Sistemul centralizat e bun, desigur nu nenorocirea asta din Bucuresti care e o gaura negra si iarna asta o sa crape sigur. Toata Romania plateste pentru el. Singurul eficient e o centrala la nivel de bloc. La caldura problema sunt pierderile mari din transportul agentului termic si cu cat scurtam traseul treaba devine mai eficienta pe toate planurile. In rest doar mocangeala populista.
Treaba cu centralele e o afacere mare si pana sa se realizeze utopiile tampitilor astora din UE care cica ne conduc, mai mor din ei si se uita peste 10 ani de unde au plecat sau vin niste ierni crancene ca alta data si ne imprietenim din nou cu rusi la catarama.
ice4you a zis
Uraaa! Uraaaaa! Uraaaaaaa! :))))))
Dan a zis
În sfarsit Marius,ai captat atenția !!! Asa discuție pro și contra , demult nu ai mai avut . Înseamnă că e de actualitate 🙂
Marius Cucu a zis
E virusul de vină, lumea stă în casă. 🙂
Doc a zis
Am centrală de apartamente de 13 ani și nu duc deloc dorul centralizării ceaușiste,nu am nici o amintire plăcută de atunci.Ai căldură și apă caldă cănd vrei și câtă vrei. Centrale de bloc și de scară au ANL urile din oraș ,sunt bune, dar sumele plătite pentru apă caldă și căldură sunt aberante,cu banii dați într-o iarnă îți pui sigur o centrală de apartament.
Pato Basil a zis
Nu cred că mai sunt multe orașe care să beneficieze de încălzire și apă caldă centralizată. Una dintre cele pe care le cunosc ar fi Bacău și parte din București știu doar de la TV.
Aici în Brăila si Galați s-a descentralizat. Ciudat este că în Galați exista contextul sa existe 🙂 sistemul doar ce se modernizase și boom primarul a hotărât descentralizarea.
Joie Negru a zis
Ma uitam acum pe Altex la Gaming PC. Un sistem de ala costa cat montajul complet al unei centrale pe gaz, adica…schimbam si aia e! Nu e mare pierderea…