Cred că trăim vremuri schimbătoare. Mulți zi că AI-ul este o bulă, dar nu știu dacă a fost vreodată integrat peste tot, așa cum se face acum. Probabil că este și un pic de hype că trebuie cumva să își consume bugetele investitorilor, însă… e aici.
Internetul se schimbă și ne vom conversa tot mai mult cu agenții AI. Asta înțelege și Google și face acum. Lansează UCP, un protocol universal pentru shopping direct din platformele AI.
Se spunea de ceva timp că asta e viitorul, că o să comandăm direct din Gemini și Copilot, acum pare că suntem tot mai aproape de asta.
Noul protocol face comunicarea mai simplă între om și site, iar unii pași dispar.

De exemplu, mi se pare că toată treaba asta cu informarea pe text o să dispară. Cel puțin, în forma actuală. Nu, textul nu o să dispară, dar o să fie sintetizat de un AI că na, atenția de pe text dispare și oamenii care vin din urmă oricum nu mai citesc. Dar nici nu mai au răbdare să vadă un video.
O să fie curios cum o să se facă marketing-ul, sub ce formă vom funcționa și cum se va adapta domeniul. De exemplu, cl afiliat, în forma actuală dispare. Doar nu dai un comision unui agent, nu?! Cumva, agenții ăștia AI trebuie să aibă nevoie de o informație. La cum văd în Davinci și nu numai, transcriptul începe să fie tot mai bun. Tehnologia există, dar nu cred că vedem direcția.
Dar da, vom avea și mai puțini pași pentru cumpărături.
Voi vă dați seama că unii sunt speriați de card, iar acum mergem în era în care zici: „vreau 2 kilograme de roșii rotunde pe care să le livrezi la birou” și a 2 zi ai așa ceva?
Și da, pe lângă toate opțiunile care se pun la dispoziție va trebui să se obișnuiască și lumea. Asta dacă… o va face, dacă o să i se pară mai simplu și dacă nu o să dea rateuri. E clar, însă, că magazinele online trebuie să se adapteze, poate chiar cele mici să aibă avantaje dacă își fac un flow clar.


Doar mie mi se pare că AI bate grav câmpii? Dacă o să ajungem să facem cumpărături doar bazându-ne pe AI să nu mai fim surprinși când se strică la prima băgare în priză…
Cum crezi că am stricat serverul? 😊
Care server?! A… legat de servere: urmăresc anumite nișe, ce fac bine, ce fac rău, ce s-ar putea îmbunătăți și într-o bună zi mă mănâncă buricele degetelor să pun în Gemini AI întrebarea: Recomandă-mi un site din nișa {insert-here}…
M-am trezit că-mi scuipă un site lansat de nici o lună, împachetat într-un mod în care te întrebai ce armată de chinezi lucrează în spate la editarea răspunsului. Era best of the best din toate punctele de vedere din punct de vedere al Gemini AI.
I-am spus că-i prost, că eu consider alt site o referință în domeniu și nu înțeleg de ce mi-l recomandă pe… nimeni, neică-n drum…
A fost de acord cu mine, a spus că e posibil să fi făcut el o greșeală, dar site-ul pe care l-a ales are implementată nu știu ce structură AI Friendly și nu știu ce meta-date dedicate pentru AI pe care site-ul mai vechi nu le are.
Am rămas mască, se pare că am pierdut trendul… AI Friendly și meta-date AI… așa că trebuie să mă întorc la școală să repet clasa…
Ai dreptate. Îmi pare rău, hai că rectific. Varianta asta este o referință în domeniu verificată de mine. Mai dorești și altceva?
Ceva de genul acesta… ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns…
Nu înțeleg exact la ce te referi. Vrei să încercăm și cu alta metodă? Asta e 100 la sută funcțională.
3 zile mai târziu tot acolo eram 😅
Realist vorbind, e genul de feature de care majoritatea nu are nevoie.
Noi gândim pentru vârsta noastră, dar trebuie să ne raportăm la ce vine din urmă.
Nu cred că ne vom schimba noi obiceiurile…