Mi-am renovat apartamentul. De fapt și de drept, pot spune că l-am făcut de la 0. Meșteri proști, oameni idioți, noi și mai fraieri că n-am testat terenul înainte. Am învățat din mers lucruri și n-a fost perfect.
Niciodată nu este perfect pentru că totul se întâmplă la fața locului. Iar când pleci cu materialul clientului… e cam dificil.
Nu am cumpărat un apartament wow. A fost ceva vechi, din ’86. Singurul avantaj a fost că l-am luat cu banii jos și n-am făcut credit de niciun fel.
Totuși, este un apartament care a avut un colț cu igrasie, un perete exterior pe care abia iarna l-am simțit din plin. Neizolat, cu vecini chitroși, cu tot ce trebuie.
Analizând la rece, l-am achiziționat printr-o stare emoțională proastă.
- Citește și: De ce ai lua apartament la parter?
Criterii pe care le-am avut inițial
- etaj intermediar
- identic cu cel pe care l-am avut sau mai mare, de ce nu?
- să aibă cât mai puține dotări pentru că oricum voiam să îl fac după placul meu
- să aibă pereții cât mai drepți
- să nu fie scară cu datorii
- să fie trecut de cutremurul din ’77. Eu am considerat că un cutremur nu doar „așează” blocul, dar îl și destabilizează. Atât timp cât nu se intervine la el… e complicat.
- să cumpăr cât mai repede pentru că piața urma să crească. Și am avut dreptate, prețurile au crescut într-un an cam cu 5000 de euro la noi în zonă.
Ce am cumpărat?
Am găsit un bloc foarte aproape de ce aveam eu. Credeam inițial că sunt identice. Din calcule am văzut că lipsesc câțiva cm buni în fiecare cameră suficient cât să ajungem cu vreo 2 m mai puțin. Culmea, în acte am mai mulți metri trecuți aici.
Când am văzut apartamentul am văzut mai mult mobilă. Pe pereți, peste tot. Oricât de format am avut ochiul nu am putut să îmi dau seama că vreo 2 pereți sunt strâmbi rău.
Și n-ar fi un capăt de țară dacă n-ar fi fost cei mai importanți. Peretele de lângă intrarea în casă, peretele din sufragerie. Cei mai expuși.
Nefiind un apartament foarte mare aveam alternativa de a încărca cu rigips și de a îngusta mult din ușă sau de a lăsa așa. N-a fost varianta cea mai ok.
Scurgerile se opresc între parter și etajul 1, dacă un vecin se inundă la parter vor fi probleme, dacă o hazna refulează la tine ajunge totul. E problematic. Evită cât poți, dacă nu vrei să ai probleme de fiecare dată.
ice4you a zis
Tu nu erai in concediu? :))))
Marius Cucu a zis
Caut și eu prin drafturi. Mi-am făcut temele înainte. 🙂
ice4you a zis
Asa da! 😀
Malin a zis
Cred ca de fapt a vazut ce frumos e pe la aia unde s-a dus in concediu si acum se jeleste ca si-a luat apartament cu o gramada de bani intr-un loc uitat de lume 😀
Marius Cucu a zis
Problema e că am nimerit crema de bronz greșită. M-am făcut rac.
PS Pune și tu doar un site dacă vrei să se aprobe trollul automat. 🙂
Cosmin Dumitru a zis
La anul sau in maxim 2 ani, si eu voi trece prin situatia ta. Doar ca, la mine o sa fie un credit de prima casa, n-am de ales. Acum dau 250 Euro/luna chirie, banii astia pot sa-mi fie rata mea lunara, pe 25-30 de ani. Au sarit pretul apartamentelor in Timisoara, chiar foarte mult, ceva decent, nu gasesti sub 50.000 Euro, sub 45.000 e in stare critica, bagicel putin 10-12.000 in renovare.
Sigur, as cauta prin agentie imobiliara, le spun ceea ce caut, ei imi prezinta ofertele, si mergem sa vedem. Asta ca sa nu-mi bat eu capul saptamani intregi, si drumuri facute fara rost, degeaba, prefer sa le dau lor comisionul de 7-800 Euro, si sa-mi prezinte fix ceea ce caut eu.
Criteriile mele ar fi:
– Apartament cu 2 camere decomandate, bucatarie open-space, si minim un balcon.
– Fara parter sau ultimul etaj. Accept ultimul etaj, doar daca e bloc mansardat, si vecinul de sus are balcon inchis.
– Bloc izolat.
– Centrala termica pe gaz, daca e model nou, generatie de maxim 2-3 ani, altfel, o schimb, si de are, iau ceva nou.
– Bloc construit pana in anii `90, apoi s-au prostit, lucrari „de mantuiala”, am vazut cum se construiau la mine acasa, prin programul ANL, de-ti era mila de acele interioare, fara sa stii prea multe despre constructii.
– Vecini familisti, fara datorii. Prefer o scara plina de batrani, care ma vor limita in a-mi asculta muzica mai tare, in sistemul audio, decat o scara plina de studenti si tineri necasatoriti, deseori, imposibil sa nu fie 1-2 mai „suspecti” printre ei, in special intr-un oras mare. Daca sunt vecini cu copii, si mai bine.
– Prefer ceva nerenovat pentru vanzare. Asa cum e, cu parchet decojit, cu gresie si faianta zgaraiata, cu mobila uzata, vreau sa vad in ce stare se afla toate, asa cum sunt. Stiu sigur ca n-o sa am mai mult de 5-6000 Euro pentru renovari minore si mobila, eventual balcoane inchise, daca nu sunt, dar, daca nu ma arunc pe „fite”, ma incadrez. Macar baie, bucatarie si o camera, a doua o fac in timp.
– De preferat cu fereastra la baie. Acum nu am, am doar o gura de aerisire, probabil infundata, daca nu mai las usa deschisa la baie, uneori, e un miros inchis (nu a WC, doar a aer inchis). Daca nu are fereastra, oricat de mica, e nasol, inseamna ca peretii din baie sunt la vecini, nici nu pot sa-mi dau o gaura sa pun un ventilator micut de 110-120mm, pentru aerisire.
– Nu mai sus de etajul 5. Acum locuiesc la 4, inca unul, merge, dar nu mai sus.
– As prefera cartierul asta, in zona in care sunt acum in chirie. Inainte sa contactez o agentie imobiliara, mai mult ca sigur voi intreba actualul administrator de ceva apartamente.
Sigur, prin agentie ai avantajul ca „se inteleg” cu expertii care vin la fata locului, si daca tu la randul tau te intelegi cu proprietarul imobilului, declara o suma mai mare cu macar 5-6000 Euro. La o valoare de 50-55.000, oricine ar da + maxim 7-8000, in functie de dotari, in acest oras. Asta ca sa am banuti si pentru renovari si personalizare. Mobila simpla, decenta, nimic scump, fite. Evident, pe banii aia nu pui mana decat la final, cand ii primeste proprietarul in cont, si aici trebuie sa fie omenie, sa ai incredere in el, altfel poate sa-ti dea o teapa de zile mari, deci, nu merge cu oricine, dar in 80% dintre situatii au cazut la un acord sa declare mai scump imobilul.
Sunt si apartamente ca noi, practic, totul renovat confort 1, dar alea sar de 60-65.000 Euro. Daca as gasi asa ceva, si e si pe gustul meu, e cu atat mai bine, ma scuteste de mai multe probleme, anumite accesorii de mobilier se mai pot schimba si in timp, dupa luni sau ani.
La pretul asta, chiar mai ieftin, pot lua casa cu 3 camere, baie, bucatarie, si ceva curte, in zona asta. Dar, nu stiu, nu cred ca am timp de casa. Lui taica-meu ii place asta, gradinarit, sa frece toata ziua pe langa casa diverse activitati. Eu nu prea… munca mea consta in cu totul altceva, cand ajung acasa vreau doar sa ma bucur de ea, nu sa stau cu stres ca a cedat acoperisul, gardul, sau ca nu stiu ce tre a fac in curte. Am trait 28 de ani jumate la casa, gradina etc, si pot spune ca m-am acomodat perfect la bloc. Sigur, trebuie sa ma impac cu ideea ca nu voi avea niciodata un caine al meu, aici, ca un ciobanesc german sau belgian – malinois, e greu de crescut intr-un apartament cu 2 camere, daca nu chiar imposibil. Sunt fixist cu igiena, si un fir de par daca-l vad, ma enerveaza. Dar sa adun toata ziua dupa el + mirosuri. Asta e, blocul vine si cu bune, si cu rele.
Andrei a zis
Eu sunt curios la cat ai ajuns cu totul, vorbeam cu niște prieteni care si-au construit case, spuneau că au ajuns să dea mai mult decât daca le cumpărau la gata. evident sunt avantaje sa o faci tu, dar și la gata poti gasi bine.
Marius Cucu a zis
Mă, am cheltuit vreo 10 maxim 15k. Dar am vrut și ceva avioane pentru asemenea dimensiuni. Lemn, marmura și travertin prin baie. Nu știu să-ți zic cât, dar fița mi-o asum și o plătesc.
Poate voi sta odată să văd extrasele de cont, dar nici acolo n-aș putea estima 100% corect că am avut și ceva cash.
E strict de preferințe. Poți să faci cu 150-200 de mil în + sau poți băga o grămadă în tot felul de tâmpenii și senzori. La a 2 a chiar mă oftic că n-am făcut mai mult. Abia după au apărut și pe la noi anumite chestii.
Oricum, am zis că pe următorul n-o să-l mai fac așa. 🙂 Bine, probabil va fi luat ca să-l bag în chirie.
Vasile Pascariu a zis
Tot ce scriu aceste persoane pe acest articol nu are relevanță.
Și vin cu argumente. Un apartament bine izolat,nu mai deranjează pe nimeni zgomotele din stradă.Izolație termică pe exterior și dispare și frigul.
Izolație termică sub parchet și dispare și umezeala…sunt atâtea sedii de firme care au sediul la parter și nu au nici gândaci,nici umezeală și nici gălăgie.
Blocurile făcute după anul 1978 sunt mai rezistente din cauza masurilor care s-au luat în acea perioadă, din cauza cutremurului din 1977,când multe blocuri s-au dărâmat.Eu stau într-un bloc cu 10 etaje( la etajul 5) și nu am gălăgie,nu mă deranjează nimeni și nimic.Blocul este construit în anul 1979 și este foarte solid.
Nu aș cumpără un apartament la parter dintr-un singur motiv… inundarea lui.
Din cauza vecinilor de la etajele superioare,țevile de scurgere se pot înfunda și poți fii inundat. Dar asta în cazuri foarte rare. Eu zic că la etajul superior( 10) este cel mai bine să ai apartamentul, pentru ca poți obține aprobarea de la primărie, să-ți faci mansardă, de exemplu.