Încă de prin 2017-2018 mi-au ajuns la teste televizoarele serioase. Eram în perioada mutării și țin minte că ai mei efectiv dădeau târcoale blocului. Un apartament era 40-50 de mii de euro pe vremea aia eu aveam proces verbal semnat cu 10 mii de euro pe un televizor, dacă-l sparg.
Era OLED, ba chiar s-a făcut coadă aici că era tehnologie nouă, erau pasionați care voiau să-l vadă cu care încă am rămas prieten și de la care am învățat foarte multe pe vremea aia.
Nu mai țin minte cât era prețul de listă al unui televizor de pe atunci, dar costa mult. Bine, în aceeași ordine… avem și acum Samsung cu televizoare de peste 150 000 de euro, cât un apartament din zilele noastre.
La fel, tehnologie aproape nouă.. că nah, pe la conferințe au mai apărut televizoarele acestea.
13 ani mai târziu de la apariția OLED-urilor… se anunță o nouă ieftinire a panoului de producere. Bine, s-au scumpit licențele pentru codecuri, procesoarele, dar marele cost al unui televizor este ecranul.
În 2020, un panou de OLED costa în jur de 1000 de dolari, dar costul lor a ajuns pe la 600 de dolari în 2024 și acum ar ajunge pe la 500 de dolari, dacă se confirmă ce zic oamenii ăștia.
Totuși, nu știu despre care panouri se vorbește în știre că maximul tehnologic de la LG Display încă are preț asemănător cu anul trecut, iar Sony-ul proaspăt testat ajunge la sub 10000 de lei.
Acum na, se creează un hype extraordinar în jurul RGB LED-urilor. Nu zic că sunt proaste, dar întâi să le vedem la lucru.
speram sa mai scada pretul cu macar 200 euro.
Ia uite my Brother aici https://emag.ro/televizor-samsung-oled-65s90f-163-cm-smart-4k-ultra-hd-100-hz-clasa-f-model-2025-qe65s90fatxxh/pd/DL2GRT3BM/?ref=fav_pd-title
Cea mai buna oferta la acest model de pana acum, cu voucher-ul de schimb TV il scoti 5770.
Reamintesc ca doar diagonala de 65 pe modelul/ seria S90 are QD .