Cu cât stai mai mult să lucrezi la calculator, cu atât ai nevoie de mai mult de un scaun bun care să îți satisfacă nevoile. Cu cât ești mai bătrân, cu atât crește nevoia de confort. Toate acestea le-am simțit, de-a lungul timpului, chiar în momentele în care am trecut de la angajat la liber profesionist.
Mergând un pic înapoi aș putea sublinia că am făcut o operație de lipom din cauza faptului că nu am avut un scaun de calitate la serviciu. Atunci mi-am dat seama că trebuie să plec din acel mediu.
Îmi băteam joc de corpul meu pe bani puțini. La o adică se putea investi în niște scaune mai bune pentru oamenii care, teoretic, erau nevoiți să stea 8 ore în fund pentru tine.
De atunci mi-am dat seama că un scaun trebuie să fie de calitate. Este exact ca la saltele: trebuie să dormi 8 ore pe o saltea de calitate, la fel cum trebuie să stai minim 8 ore pe zi într-un scaun de birou.
Există modele bune pentru coloană?
Încă mă protejez cum pot pentru problemele la coloană. Fiind un blog destul de cunoscut am luat contact cu foarte multe probleme ale colegilor. Foarte multe probleme au fost cu coloana, mai mult sau mai puțin din partea scaunului. Un scaun bun alături de un birou eventual reglabil pe înălțime ar putea să fie răspunsul problemelor la coloană. Să nu credeți că biroul reglabil este ceva senzațional, însă vă permite să vă jucați un pic mai mult cu poziția la calculator.
Pe lângă pauzele specifice eu aș zice că cel mai bun scaun de birou pentru spate ar trebui să se rezume la a învăța să avem o poziție corectă la calculator și să facem pauzele specifice. O pauză la 50 de minute de câteva minute chiar face minuni.
Modelele ergonomice au avantajul de a proteja coloana, însă dacă vrei să stai mai relaxat în scaun s-ar putea să nu poți să faci asta. Sunt avantaje și dezavantaje, ca la fiecare produs în parte.
Greutate
Sunt o persoană sedentară, deși încerc să schimb asta pe cât posibil. Vă zic că e cam complicat să vă apucați de mișcare, dar chiar este util să o faceți. Greutatea contează foarte mult. Eu am simțit-o pe pielea mea, în momentul în care am adunat mai multe kilograme am observat cum s-a dus telescopul ușor-ușor.
Înainte era mult mai simplu, dar ideea e că puteți să citiți comentarii că un scaun ieftin este OK, dar e posibil ca acela să nu fie suficient de OK pentru voi, iar în 1-2 ani de zile să fie bun de aruncat sau să îi schimbați telescopul. Atenție la treaba asta, construcția și rezistența sunt foarte importante.
Ar trebui să mă îndrept spre un scaun de gaming?
Răspunsul meu este unul pe care unii îl vor ignora. Am trecut de vârsta la care m-ar bucura un scaun de gaming, de un scaun care are fel de fel de luminițe RGB. E drept, opțiunile sunt infinite pe piață, dar nu cred că sunt utile pentru mine. Adică nu m-aș duce în direcția unui scaun de gaming cu luminițe RGB. Departe de mine!
3 modele de scaune recomandate de mine în 2024
Sunt foarte multe persoane ce fac rabat la calitate. Sunt fel de fel de modele pe piață, dacă mergem în Ikea, dacă mergem în Jysk, de proastă calitate.
Ultimul meu scaun a fost schimbat acum 7 ani de zile. Estetic nu are cum să mai fie ca atunci, dar am preferat să dau o sumă ceva mai mare și să iau un model mai OK. Decât să dau 300 de lei în fiecare an pe un scaun prefer să dau 1000 de lei pe un model care să mă țină 10 ani de zile. Nu credeți că este mai rentabil?
Hm Chrono
- 120 KG
- piele sintetică
- reglare înălțime
Kring Racer X
- 150 KG
- Poliuretan
- reglare înălțime
Inaza Gunner Gray-Blue
- 160 KG
- textil
- reglare înălțime
Mihai a zis
Am un job de birou si caut un scaun cat mai ergonomic, care sa-mi permita sa am o postura cat mai corecta. Momentan am un scaun primit de la firma, dar e prea adanc pentru mine si nu prea pot sa am o pozitie OK.
Ca date despre mine: 1.78 inaltime, ~65kg.
Mi-ar placea unul care:
– sa fie suficient de inalt (si cu tetiera) sa mi pot rezema capul ocazional.
– sa se poata lasa pe spate
– sa fie respirabil (din mesh)
Nu am un buget anume, doar ca nu as vrea sa sparg banca. 😀
In 1000-1200 de lei pot gasi ceva ok? Daca e un model care sa merite pot sa plusez
Marius Cucu a zis
Ideal ar fi să mergi pe scaune ergonomice. La „dimensiunile” tale nu ar trebui să ai multe bătăi de cap, ci ar trebui să te orientezi să faci și ceva sport pe lângă birou și multe vor dispărea.
Cât despre scaun, cei de la eMAG au rebranduit Kring. Găsești modele interesante, mai de gaming acolo. Dacă vrei ceva ergonomic cele mai bune mi se par cele de la Ergohuman, dar sar un pic bugetul tău. Oricum, te va ține ani de zile dacă mergi în direcția asta.
Dar, cred că mai bine te-ai împăca cu Herman Miller. Oricum, fără exerciții, n-o să faci prea multe.
Cristi a zis
Eu am luat de la Ikea modelul Markus. Cred ca e una dintre cele mai bune variante de pe piață, dacă te gândești la raport calitate preț. Nu este neapărat cel mai bun, însă cred că este best buy pentru categoria asta de preț.
Trebuie să-l testați dacă nu sunteți plinuți.
Alexandru a zis
Eu m-as indrepta spre ceva mai ergonomic si anume scaune ergohuman. v1 sau chiar v2 sunt foarte bune. Evident, cel mai bine ar fi sa iesiti zilnic, nu doar scaunul face treaba. Sa iesiti, sa va plimbati un pic sau sa faceti ceva miscare. Am testat si eu Markus-ul care e laudat peste tot si nu mi-e deloc ok cu el, ma doare spatele.
Am mai citit si despre Secretlab TITAN 2020. Foarte multi il recomanda si am fost circumspect de el avand in vedere ca ei fac modele de gaming, in principiu.