Acum o săptămână și ceva circula o informație prin care utilizatorii vechi de Samsung Fold 3 au ceva probleme cu telefonul. Cu display-ul acestuia. Acolo discuția e un pic mai complicată pentru că e oarecare tehnologie nouă și toată lumea dorește să vadă cum se comportă pliabilele pe termen lung.
Eh, acum proaspătul Samsung S23 Ultra cică ar avea probleme cu display-ul. E adevărat că sunt integrate tehnologii noi pe el, dar parcă e cam ciudat să îl vezi cu denivelări, mai ales pentru un produs premium.
Discuția este preluată de pe Twitter, de undeva din UK. Mișto este faptul că cei de la Samsung au răspuns instant și până la urmă au considerat că nu e defect și că lucrurile acestea sunt normale. Eu unul nu îmi dau seama dacă chiar e un defect sau aleargă băiatul acela după vizualizări.
De altfel, mă gândesc serios să nu îi fac o recenzie. Efectiv, mi se pare că am văzut telefonul la toată lumea, iar toți l-au prezentat în cele mai bune ipostaze ale lui. Și deh, chiar e un telefon bun, chiar dacă nu este unul pentru mine. Are cameră faină, dar eu fie m-aș îndrepta spre un Fold, fie spre un S23 Plus, de exemplu.
Stoinescu Manuel a zis
De ce v-ati indrepta spre un s 23 plus?Argumente s23 plus fata de S23 ultra?
Marius Cucu a zis
Pentru mine un Ultra e prea mare, nu folosesc PEN și alte briz-briz-uri. E un telefon foarte bun, cu cameră foarte OK, dar nu mi se potrivește.
Adică dacă tot mă car cu ceva mai mare după mine aș prefera un pliabil, cât să suplinesc și nevoia de laptop, în anumite situații.
Costin a zis
Si-atunci de ce nu apelezi la o tableta cu SIM ?
Marius Cucu a zis
Pentru că nu pot vorbi la telefon de pe o tabletă.
Virgil Grecu a zis
Poți vorbi și cu tableta prin caști wireless ?
ionică a zis
Pentru că atunci ar trebui să își cumpere un iPad, iar Cucu nu vrea asta.
Marius Cucu a zis
În 10 ani s-ar putea să iau Ipad. Să-ți dau breaking news că există în familie un iPhone? 😀
Daniel Bis a zis
Eu as opta mai degraba pentru un telefon cu Pen decat un pliabil.
Ultra mi se pare varianta optima: pen + camera foarte bune … exact ce ma intereseaza.
Fold imi este peste mana, prea mare, ecranul „moale” nu are camere foarte bune si nu folosesc telefonul ca inlocuitor de laptop decat in cazuri izolate si ma descurc in aceste cazuri cu orice telefon.
Flip, nici atat: ecranul „moale”, baterie mica, camere si mai slabe, nu are pen.
Marius Cucu a zis
M-am uitat la 6 sample-uri de test și nu am văzut nici măcar o problemă la display. OK, să zicem că erau sample-uri pentru presă, dar meh, n-am sesizat probleme.