Am testat, după ceva timp, și noul Samsung S21 Ultra. Prima impresie despre noua serie de la Samsung mi-am făcut-o cu S21. Ultra este continuarea seriei, liderul, dacă vreți.
E bine că l-am testat după ce s-au lansat și alte 2 modele foarte bune: Oneplus 9 Pro și OPPO Find X3 pentru că am reușit să trag anumite concluzii și să am păreri mult mai ok despre acesta.
Aspect
Ca design, cred că seria 21 este cea mai reușită. De departe de a fi un utilizator constant de Samsung, dar ce au făcut anul ăsta din telefoane chiar arată foarte bine, au un sens.
Cumva înțeleg și de ce Ultra este atât de mare, dacă ne raportăm la faptul că ei au 3 modele disponibile:
- Samsung S21
- Samsung S21 Plus
- Samsung S21 Ultra
Practic, au ambalat totul cât să fie ok pentru fiecare mână. Evident, pe Ultra vedem toate tehnologiile pe care le poate pune pe un telefon Samsung.
Din punctul de vedere al ergonomiei, pentru mâna mea nu este chiar potrivit. Mă gândesc în ideea în care l-aș folosi cu o husă. Ar fi cam mare pentru mâna mea, mai potrivit mi s-ar părea S21.
Așa cum am zis și în review-ul pentru S21 felul în care este pusă camera, uniformizarea mi se pare că e foarte reușit la ei.
Display
Ecranul de pe Samsung S21 Ultra este un Dynamic AMOLED 2X cu HDR10+, cu o diagonală de 6,8 inci și o rezoluție WQHD+ (1440 x 3200 pixeli), pe un format înalt 20:9, ceea ce se traduce printr-o densitate foarte mare a pixelilor, de circa 515 ppi. Nu este rău deloc, dar nici nu îmi amintesc situațiile în care Samsung să fi avut probleme pe flagship.
Performanțe
Pe Digi, în Ploiești, am obținut cele mai bune rezultate de până acum pentru 5G. Sunt convins că sunt rezultate mult mai bune la alți operatori, dar Orange nu este la noi în oraș, iar Vodafone abia se dezvoltă.
Android
Așa cum am mai zis, le-au ieșit anul ăsta cu One UI. Nu doar pe Ultra, cât și pe S21 sau chiar pe A72 am văzut lucru mișto. Sunt integrate aplicațiile lor clasice, dar și cele de la Microsoft și pe unde mai au ei parteneriate. Nu mă interesează prea mult asta, cât faptul că se mișcă foarte bine. Lângă un Oneplus 9 Pro n-aș zice că văd diferențe. Nu știu care dintre acestea au ridicat stacheta, cert este că se mișcă la fel de bine ambele, iar faptul că există implementare pentru a scădea rata de refresh de la 120Hz nu face decât să confirme faptul că autonomia bateriei este mai bună.
Camere
Corespunde pentru tot ceea ce înseamnă camere din 2021. Zoom-ul este mai mult decât ok și incredibil de stabil. Nu sunt fanul zoom-ului digital, dar dacă vă interesează treaba cu zoom-ul, până acum e cea mai bună cameră de pe piață.
Camere foto:
– Principală: 108 MP (2nd gen), f/1.8, 26mm (wide), 1/1.33″, 0.8µm, PDAF, Laser AF, OIS
– Telefoto 1: 10 MP, f/4.9, 240mm (telefoto periscop), 1/3.24″, 1.22µm, dual pixel PDAF, OIS, 10x optical zoom
– Telefoto 2: 10 MP, f/2.4, 70mm, 1/3.24″, 1.22µm, dual pixel PDAF, OIS, 3x optical zoom
– UltraWide: 12 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), 1.4µm
Selfie: 12 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), 1/2.55″, 1.4µm, dual pixel PDAF
Video: (8K) 4320p@24/30fps, (4K/UHD)2160p@60/30fps, 1080p@60/30fps, 1080p@240fps, 720p@960fps, HDR10+
Performantele pe noapte sunt mult mai bune ca la precedenta serie. Da, din punctul meu de vedere, mai sunt și alte variante mai ok pe piață, dar nu știu câți se uită la aceleași detalii.
Încărcarea telefonului
A fost atât de mult discutat acest subiect încât parcă nu mai are sens să vorbim. Nu vorbim despre un încărcător în pachet, ci despre un telefon fără încărcător, dar și fără o încărcare rapidă: 25 de W, din punctul meu de vedere, înseamnă foarte puțin pentru un telefon din 2021, iar 15W pe wireless mă fac să cred doar că anul viitor vom discuta de mult mai mult pe partea de baterie.
Acustică
Sunetul este de flagship. Când activezi Dolby Atmos difuzoarele de sus și de jos sunt ceea ce trebuie. Jos pălăria! În fapt, mai toate telefoanele au sunet foarte ok, de la un nivel.
Samsung S21 Ultra Păreri
Păreri Pro
- performanțe
- design
Păreri Contra
- un pic cam mare, mai ales cu husă
- destul de cald
- nu poți adăuga spațiu de stocare extra
- preț
Deși mulți au zis că nu este o îmbunătățire semnificativă, eu zic că este față de ce a fost pe S20. Camera, pe timp de noapte, este mult mai bună față de generatiie anterioare, design-ul e îmbunătățit, pe ansamblu este un telefon mai bun, nu chiar atât de cald față de generația anterioară.
Ovidiu Andrei a zis
Folosesc de ceva timp Samsung S21 Ultra.. Sincer mie mi se pare telefonul perfect poate doar pe partea de camere așteptam să mai îmbunătățească prin update-uri de soft.
Marius Cucu a zis
Da, e unul dintre cele mai bune telefoane cu android pe camera foto, la ora actuală.