Mă joc de ceva timp cu noul Samsung A72. Am văzut că seria asta de telefoane este ceva mai căutată și le-am atacat un pic. Samsung a nimerit cu design-ul în 2021, mie îmi place mult mai mult decât ce făceau anterior. A72 pare a fi un S21 mai mare, cu mai mult plastic, un display cu un pic de margini și încărcător. Sau mufă jack.
Aparent, testează piața cu lipsa încărcătorului și, oricum, pare că ei n-au inovat deloc pe încărcarea rapidă. Poate că așteaptă ca celelalte branduri să vină în față cu soluții mai ok de încărcare rapidă. 25W în 2021… mi se pare puțin!
Nu este cazul și telefonului ăsta, la seria A se pare că avem un încărcător disponibil.
Display
Ecran AMOLED, la 90Hz cu rezoluție de 1080 x 2400 pixeli, mai exact 394 de pixeli, cu diagonala de 6.7′.
Hardware
- procesor Snapdragon 720G
- 128 GB de stocare
- 6 GB de RAM
Design
Telefonul este un pic cam mare pentru mâna mea, iar cu husă ajunge să fie mai mare decât Realme sau Vivo.
Modulele foto sunt foarte puțin scoase în relief, iar acest lucru are strânsă legătură cu calitatea imaginii. Dar repet iar, integrarea mi se pare foarte bună, iar pe negru telefonul chiar arată bine. Spatele este din plastic. Lateralul pare și el dintr-un plastic ceva mai tare. Ca un telefon de 2000 de lei.
Pe partea dreaptă sunt butoanele de volum și deblocare. În partea de jos avem port USB C și difuzorul, iar în partea de sus slotul de card.
Pe ansamblu, aspectul telefonului este ce trebuie. Nu iese în evidență, nu are culori țipătoare, curat. În plus, plasticul a rezistat fără zgârieturi. Ar trebui să fie ok și pe termen lung.
Software
Telefonul vine cu android 11 și One UI 3.1. Nu mi se pare că se mișcă rău deloc, având în vedere că vorbim despre un procesor pe care l-am mai văzut și pe alte modele din piață.
Poze
- 64 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/1.7X”, 0.8µm, PDAF, OIS
- 8 MP, f/2.4, (telephoto), 1.0µm, PDAF, OIS, 3x optical zoom
- 12 MP, f/2.2, 123˚ (ultrawide), 1.12µm
- 5 MP, f/2.4, (macro)
Am prins o vreme destul de ok în câteva seri și am ieșit să mai pozez una alta. Mai toate au fost făcute ajutat de optimizatorul lor pentru a balansa un pic imaginea.
Deși, la nivel de detalii nu poți să ai pretenții apreciez că sunt culorile foarte bine echilibrate, chiar și în situații de contre jour. Dacă vă uitați la pozele cu soarele magenta arată foarte bine, apare doar pe casă un pic, acolo până și lentilele mai mari încep să aibă probleme.
La detalii nu stă foarte bine, ba chiar mi-a ratat focusul de câteva ori. Ăsta a fost motivul pentru care am căutat update-urile de software. Când ai lumină din partea opusă, îl „dai” peste cap.
Diferența între camera wide și standard este aproape insesizabilă. Zoom-ul e de 3X și e bine că e limitat la atât. La nivelul ăsta de preț este ca să aibă marketing-ul ce să povestească.
Până la urmă, dacă analizezi în detaliu ajungi să vezi o cameră de telefon de ~2000 cu toate limitările ei.
Am încercat să prind toate situațiile cu telefonul. Pe display, de foarte multe ori, lucrurile au arătat mult mai bine, semn că display-ul nu este de aruncat. Când le-am scos pe calculator am ajuns la ce vedeți mai jos:
Există și un mod de macro. L-am amintit, scoate un boken decent, dar departe de a fi wow. Dar pentru categoria asta de preț este bine că-l avem.
Unde are lumină are și un HDR bun, AI-ul știe să-și facă treaba, ba chiar cred că se apropie de cele flagship, unde lumina începe să scadă lucrurile nu mai sunt atât de bine definite.
La pozele de noapte, în condiții de iluminare foarte slabă, telefonul nu este wow. Nu vă așteptați la perfecțiune în categoria asta de preț.
Pe partea de video lucrurile stau mai bine decât la foto, din punctul meu de vedere. Imaginea e destul de stabilă, chiar și când e seară. Sigur, atunci intervine zgomotul specific și imaginea devine lăptoasă, dar e ce trebuie.
Partea de video va fi inclusă în materialul de pe Youtube.
Sunet
Atât timp cât este Dolby Atmos e clar că e sunet ok. Sunet stereo, suficient de tare. Merge.
Baterie
5000 mAh, cu încărcător de 25W. Eu nu pot să-i zic rapid. Cablul este specific, subțire, cât să încarci cu 25W.
Conectivitate
VoWIFI și VoLTE sunt prezente din start, la Digi. Nu am văzut, însă să aibă conectivitate 5G.
Teste sintetice
Samsung A72 review
Păreri Pro
- destul de mare
- design
- autonomie
Păreri Contra
- zoom slab
- plastic
- nu are 5G
Ca o concluzie, dacă mă raportez la alte modele pe care le-am testat undeva în jurul valorii de 1500 de lei, cred că pasul spre sub 2000 de lei este justificat, având în vedere că plătești brand, plătești design și un pachet de servicii specifice. În plus, lipsește 5G-ul la modelul acesta.
Costin a zis
Frumoase parcuri. Vreo speranta pentru o poza cu Casa Alba ?
Sau nu mai e alba demult ?