Am fost în Frankfurt la invitația celor de la Samsung pentru a vedea noile lor televizoare și electrocasnice din 2023. Evenimentul s-a numit Samsung Summit și a fost organizat la R&D-ul Samsung, de undeva pe lângă Frankfurt.
Nu a fost o lansare propriu zisă pentru că televizoarele au fost deja anunțate la CES 2023. Însă a fost de bun augur, eu nu am ajuns în Vegas până acum pentru a vedea gadgeturile.
Dacă înainte de pandemie astfel de conferințe erau la tot pasul acum nu mai sunt atât de frecvente.
Cum vă spuneam, prima oprire a fost la centrul lor de R&D. Am avut grijă să fac suficient de multe poze de acolo, însă, mai târziu am aflat că nu voie să public nimic.
Ce pot să vă spun este că summit-ul a fost împărțit în 2 zone: cea tehnică, în care s-au prezentat televizoarele, s-au făcut comparații inclusiv cu alte branduri și cea clasică în care am avut voie să întrebăm lucruri despre televizoare, să ne jucăm un pic cu ele.
De fapt și de drept, abia am reușit să trecem pe la fiecare serie în parte pentru că… erau foarte, foarte multe produse disponibile.
Conferința tehnică a fost cu toată spuma internetului, toți calibratorii din UK pe care îi vedeam la față mult mai mult înainte de pandemie, cu Vincent, cu absolut toată lumea bună din zona de testare de televizoare.
Lucruri noi nu știu dacă am învățat asta pentru că, eu, anul trecut, am făcut testele mele și de acolo mi-am trasat câteva idei despre ceea ce poate să facă Samsung Display raportat la ceea ce produce RGBW-ul de la LG Display.
Practic, la momentul deplasării nu era nimeni altcineva cu televizor lansat, așadar toate comparațiile lor se făceau pe baza televizoarelor din 2022. La toate capitolele seria din 2023 este mai bună decât cea din 2022, dacă ne referim la televizoarele OLED.
Au chemat și pe un băiat cu un monitor de referință de câteva zeci de mii de euro și s-a pus aceeași sursă de imagine, iar îmbunătățirile erau evidente pe partea de acuratețea culorilor. Sunt televizoare ce nu reușesc să ajungă la un maxim de nits, practic de peak luminance și trebuie să facă ceva din punctul de vedere al culorilor. Așadar, unele distorsionează culorile, altele le desaturează.
A fost interesant să vezi pas cu pas cum strică culorile, cum nu reușesc să ajungă la un numitor comun.
La partea de calibrare nu a fost nimic special făcut de ei. Adică eu chiar testasem opțiunea de calibrare cu telefonul încă de anul trecut. Anul asta au prezentat fix acest lucru, cu singura precizare că ei au pattern-uri și calibrator mult mai bune decât cu ceea ce m-am jucat eu. Mă așteptam, însă, să fie o sesiune de calibrare ceva mai lungă, dar grupele erau mixte, eram și oameni ceva mai tehnici, dar și jurnaliști. Trebuia să fie un numitor comun…
Mi-a plăcut că și alții au pus aceeași problemă. OK, facem teste cu BluRay, facem teste cu pattern-uri, cu fel de fel de materiale pretențioase, dar lumea ajunge să folosească tot Youtube, tot să se uite pe Netflix, unde imaginea este așa cum este.
Nu sunt fanul televizoarelor fancy, cele care nu se bazează pe imagine, ci sunt mai degrabă modele de decor, însă aparent cei de la Samsung au un patent pentru un tehnologie nouă, mată, pentru a nu reflecta deloc lumina. Cumva, un filtru ND de la fotografie aplicat direct pe display. Foarte, foarte interesant. Pe de altă parte, nu reușește să rămână atât de luminos ca anul trecut. Dar efectiv nu ai pic de reflexie pe televizor. Tare, foarte tare!
Samsung are Amblight
Am testat multe televizoare de la Philips. Au patent pentru ambilight integrat, așadar nimeni altcineva nu poate să vândă așa ceva. Totuși, Samsung a făcut un parteneriat cu Philips Hue prin care poți să integrezi un soi de ambilight pe televizoare.
M-am jucat și eu cu opțiunea, se cumpără separat și se adaugă printr-un soi de clipsuri. Mi s-a părut că bara de LED-uri este mai lată, mai groasă și ceva mai luminoasă. Dar fiind adăugată separat e un pic mai greu de prins pe televizor.
Nu se pot cumpăra direct televizoare cu așa ceva, însă dacă aveți controllerul de la Philips Hue puteți să integrați și asta. Aplicația nu este deloc ieftină, parcă au anunțat-o la ~230 de euro. Veți găsi aplicația direct în magazinul Samsung.
Tare sau ce?
Au fost prezentate și televizoarele fancy, așa cum le zic eu, inclusiv cele de business. Unele afișate erau chiar de anii trecuți, semn că nu poți schimba mare lucru la televizoarele de business, cele care stau în ploaie, să zicem.
Pentru televizorul de „tip tablou” am văzut că este o chestie mișto patentată de anul ăsta de către Samsung. Au pus un soi de filtru ND din fotografie și reflexiile au dispărut. Dacă inițial nu înțelegeam care e faza cu el, în practică, e senzațional să fie opțiunea disponibilă. Efectiv, poți să pui un bliț de telefon și nu te afectează deloc. Pentru televizoarele acestea e foarte, foarte tare.
Pe zona de electrocasnice sky is the limit. Efectiv, oamenii au un întreg ecosistem. Au anunțat la conferință planurile lor de sustenabilitate și control de la distanță. Toate dispozitivele lor au WiFI de anul acesta și pot fi controlate de la distanță. Cu toată treaba asta vor ajuta și la reducerea energiei. Mai mult, erai liber să te duci să îți iei o Cola din frigider, să îți faci o salată aspiratorul robot își făcea treaba printre noi, cât timp „pișcoteream” pe acolo.
Ar fi fost interesant să fac și un tur pe zona de electrocasnice, probabil aș fi aflat mult mai multe și de acolo, dar efectiv nu au fost suficiente 3 ore alocate cât să trec prin toată zona de televizoare, dar să trec și pe la frigidere, mașini de spălat sau chiar zona de cooking.
De altfel, din ce am tras cu ochiul pe acolo, prin afară există jurnaliști nișați pe zona asta. Noi abia strângem câțiva care să vorbească despre televizoare.
Pentru prima dată mi s-a părut că telefoanele au fost lăsate pe planul 2 sau chiar pe planul 3. Evident, erau afișate acolo, dar nimeni nu le-a atins, nimeni nu le-a băgat în seamă. E și normal, evenimentul a fost fix înainte de MWC Barcelona, probabil acolo va fi focusul pe telefoane .
Despre miniLED-uri s-a vorbit foarte puțin în anii ăștia. Culmea, eu tot mizam că vor ajunge ca modele premium, din seriile clasice de LCD-uri. Iată că nu s-a adeverit încă, probabil costurile de producție încă sunt foarte mari. Am testat destul de puține modele. Am văzut o eliminare de blooming foarte mișto la televizoarele din 2023, raportat la cele din 2022. Sper să prindă tot mai mult.
Interesant este faptul că nu au pus nicăieri microLED-urile. Da, au fost expuse la IFA, am zis și atunci că nu m-au uimit pe cât de tare le așteptam raportat la un OLED bun, dar niciodată nu trebuie să vorbești de rău de tehnologia nouă.
Sper să se focuseze brandurile pe ele pentru că lucrurile încep să devină tot mai bune, iar lumea nu vrea neapărat un negru perfect, ci e nevoie de televizoare luminoase în anumite cazuri.
Pentru că s-au rezolvat problemele acestea inclusiv HDR-ul are mai puține situații ciudate, iar culorile sunt ceva mai bune, mai curate.
E prima conferință ceva mai tehnică pe care o văd la cei de la Samsung. În trecut, am asistat la conferințe de la toate brandurile, mai mult sau mai puțin tehnice. Uite că odată cu competiția tot mai mare pe OLED-uri lucrurile se mișcă și aici.
A fost o experiență interesantă la Frankfurt. Mă bucur că am reușit să ajung acolo și să iau toate informațiile de la sursă.
- Ca disclaimer, deplasarea a fost susținută de către Samsung, dar fără un schimb comercial.
Alexje a zis
Lasa sa se lanseze tv-uri, ca poate se ieftenesc cele deja la vanzare.
Btw, nu am urmarit niciodata si nu m-a interesat lansarea de noi televizoare, dar m-ar interesa acum sa stiu, care e rata de lansare? Anual, sau mai rar?
Marius Cucu a zis
Anual, unii în primăvară, alții mai in toamnă ca Philips. Nu poți ține pasul, procesorul e ca la telefoanele restul hardware ului la fel.
vali a zis
Si telefoanele de care vorbesti in mail unde sunt?????
Marius Cucu a zis
Zici de comparativul din seria A? A fost trimis din greșeală, nu am terminat articolul. Până luni e gata.