Am scris mult despre saltele. Dacă mă uit înapoi, față de cât de puține informații aveam la primul articol, acum am mult mai multe idei trasate despre saltelele de pat.
Cumva, reușesc să îmi fac idei mult mai bune despre saltelele cu arcuri împachetate. Mai așezate. În rândurile următoare vreau să vă povestesc experiența mea cu saltelele de la Ikea. În fapt, e o discuție mai extinsă.
Așa cum v-am zis anterior eu m-am documentat înainte și am încercat să merg pe o saltea cu arcuri. Am filtrat foarte mult informația și am ajuns să îmi iau saltea cu arcuri împachetate. Sora mea a văzut-o și a căutat alternative mai ieftine.
Ne-am oprit la un model de la Ikea pe care l-a luat din zona de produse vândute la preț mic(cea din dreapta magazinului, de la ieșire).
A prins-o la reducere de la 1700 de lei la 550 de lei. Trebuia un pic recondiționată o zonă, dar după reparație a arătat foarte bine.
Aparent, prețul mic, chiar și pentru un model de genul, a însemnat că după 2 ani de zile a fost inutilizabilă. A trecut pe o saltea de la Lems între timp, eu am reușit să rămân cu aceeași saltea cumpărată acum câțiva ani.
Sigur, diferența poate să fie și de greutate, ei au aproape 200 de kg împreună, eu sunt la jumătate. Totuși, din punctul meu de vedere, atât cea de la Lems, cât și cea de la Somproduct sunt mai OK față de versiunea cu arcuri împachetate de la Ikea.
Sunt curios să văd și experiențele voastre. Poate le vedem în comentarii.
Adaugă un comentariu