Să vă mai zic că testez săptămâna asta MacBook Pro?
Eh, toată săptămâna a fost un maraton ca să înțeleg atât ce poate un Apple nou, cât și să mă documentez despre ce poate și hardware-ul de pe Windows. Am mai cerut în teste și ceva laptop performant cu Windows, să vedem dacă voi reuși să îl aduc în același timp și să am câteva ore cu ambele în paralel.
Tind să cred că Windows-ul va pierde destul de mult. Cel puțin, pe termen scurt.
Ani de zile am ținut actualizat un site de afiliere cu informații din zona de componente de PC. Eh, dacă atunci erau mai multe teoretice decât practice, acum dacă tot am posibilitatea să am acces la mai multe produse mi se pare că sunt mai aplicat în lucruri.
Totuși, e imposibil să țin pasul cu lansările AMD și Intel. Deocamdată, sub orice formă o iei, procesorul M2 Pro de la Apple cam șterge pe jos cu orice de pe Windows. Mă refer strict la zona de portabilitate: iei laptopul și pleci să îți faci treaba. Deocamdată, pe Windows nu faci asta. Ai scos firul din laptop, s-a dus distracția. Din punctul de vedere al performanțelor brute, mai e mult până departe.
Ieri urmăream niște leak-uri despre generația 14 de la Intel. Nici AMD nu stă rău și atacă ARM-ul. Au mai fost și ceva bârfe privind redenumirea produselor. Asta mai trebuia la Intel, să stai să redenumești, în loc să rezolvi probleme punctuale.
Pentru iGPU sunt uimit de ce a făcut Apple, trebuie să pună și AMD și Intel pe masă. Da, mai jos sunt leak-uri, poate fi și un soi de marketing, așa că până nu vedem că sunt puse pe masă nu discutăm.
Mai mult, tot ce ține de AV1 începe să fie decodat atât de Intel și AMD. Asta înseamnă că ne vom îndrepta destul de mult spre rezoluții mai mari. Totul este ca tehnologia să fie mai accesibilă.
Altfel, mă gândesc ca de seria următoare de procesoare să iau și procesoarele la test. E un pic de muncă oarbă acolo, iar nișa va fi foarte mică. Oricum, va trebui să fac upgrade și eu platformei, va fi win-win. Va trebui un pic de dans pentru cei care vin aici pentru orice altceva decât tehnologie.
dam167 a zis
Pe laptopuri nu se va schimba mare lucru în viitorul apropiat pentru că indiferent ce fac Intel și AMD, NVIDIA vrea măcar 100W. Cam asta e povestea de mulți ani și, chiar dacă la 2-3 ani vezi o difernță de performanță, lumea s-a cam săturat de 10% în plus sau de grafice care nu sunt elocvente pentru utilizarea normală.
La Apple tot timpul a fost așa – iei laptopul și pleci cu el sub braț spre asfințit – pentru că tot timpul au ținut ca performanța să fie aceeași pe baterie (nu mai știu cum s-au exprimat, cred că fanatical sau ceva de genul). Doar că na, a mai crescut autonomia cu M-urile astea. Chiar și ultimul GPU de la AMD de pe laptopuri (5600M hbm2) e dus de baterie, cred că eficiența (sau lipsa ei) e unul dintre motivele pentru care n-au mai pus nimic de la NVIDIA de mult timp. Ar fi bine să vii cu argumente contra, că dacă și tu ești fascinat de M2 Pro ăsta cred că anul ăsta cumpăr un laptop nou.
Legat de dans, vezi cu cuptorul ăla din fața blocului 🙂 Vezi că lumea s-a cam plictisit de ultimele știri legate de PC-uri și gadget-uri, am văzut că unii pe YT devin speriați de graficele cu vizualizări.
Marius Cucu a zis
S-a mai îmbunătățit și treaba pe Windows, daaaaaar da, tot rupe performanța pe Windows ca să facă autonomie. Nu e vorba numai de Nvidia și AMD, e și display-ul care consumă mai puțin, e mai luminos. Sunt mai mulți factori acolo…
Da, de asta am abandonat și eu proiectul separat. Aveam cifre bunicele la început, acum am unit toate cele pe blog. Bine, dacă mă uit la ce cifre s-au făcut pe lansarea Huawei, cu cât de mulți bani au băgat, lumea în principiu nu mai e interesată de tehnologie în perioada asta. Dar și eu profit pe partea cealaltă, cu travelul. 🙂
Ideea este că m-am dus în direcția mai puțin tehnică în ultima vreme și știu că aș pierde pe mulți pe drum. De asta ziceam de dans.
Oricum, acum mixez conținutul, bag lucruri ușoare și mai tehnice în paralel. Mă gândeam că sunt doar 2 perioade pe an în care se lansează lucruri și e păcat să nu profit. Financiar știu că nu e nimic, așa cum se întâmplă la aparate foto. Doar că, exact cum am la televizoare, e o nișă pe care greu o copiezi. Mi se pare că acolo sunt relevant și pot vedea și din alte puncte de vedere conținutul.
Cred că o să apăs un pic și pe Apple în perioada următoare. Măcar să am la ce mă raporta. Doar că nu prea am de unde să fac rost de sample-uri, ăsta este luat de la un distribuitor, nu știu cât de mult voi putea să fac rost și de altele.
dam167 a zis
Lumea vrea să vadă ce se poate face cu tehnologia, de asta merge mai bine pe travel, că măcar vezi altceva. Mulți (printre care și eu) preferă să vadă un long term review al unui laptop făcut de un programator sau inginer de sunet (chiar dacă nu ne pricepem și nu facem așa ceva) pentru că vezi ceva practic, în locul unor 10 minute de grafice cu benchmark-uri și timpi de export/randare. Și alea 10 minute de grafice le fac toți, că atâta pot. nu trebuie să fie sunet sau programare, poate fi și foto video, dar măcar travel sau ceva anume, nu un sample pe care-l au ăștia care doar vorbesc în fața camerei.
Și mai e un fenomen, mai ales la sculele de muzică, unde lumea caută inclusiv review-uri la produse mai vechi pe care le-au cumpărat și vor să vadă pe cineva cu experiență cum le folosește, că poate le scapă ceva. La fel poate fi și la camere foto sau video.
Marius Cucu a zis
Da, da, dar cred că am mai zis: anul ăsta la anumite agenții s-au făcut sondaje pentru primirea sample-ului și execuția recenziei. Știi cât s-a decis? 3 zile pentru produs.
Cum să faci recenzie în 3 zile? La Samsung A54 am stat o săptămână să prind condiții OK ca să pozez cât de cât decent.
Sunt clipuri pe Youtube cu același A54 cu super vizualizări prins înainte de lansarea propriu zisă. Nu are o poză în mai multe condiții, doar câteva minute de filmare a produsului și atât.
Păi pot să combat eu asta?! Lumea își va lua informația inițială și aia e. Degeaba vin eu cu super material după, nu faci lansarea, cât e hype în jurul ei, nu faci nimic.
De altfel, cât e vorba de telefoane, uite Honor ne-au lăsat 3 săptămâni produsele înainte, Huawei știu că au lăsat și ei foarte mult, dar deh, nu lucrez cu ei. În rest, lucruri pe bandă rulantă. E drept, sunt situații în care nu ai nevoie de mai mult, dar dacă vrei să testezi cap coadă un produs nu o poți face în 3 zile.
dam167 a zis
Eu cred că se va mai schimba chestia cu hype-ul la lansare, dar problema nu mi se pare că se pierde interesul imediat după, ci că pe platformele gen YT ăla e conținutul împins înainte. Nu pot fi eu singurul care efectiv s-a plictisit de același lucru făcut în grabă la lansarea unui gadget (spoiler, nu sunt, și nici clickbait-ul nu mai ajută).
Produsele Apple la americani se returnează, că și ei se dau foarte puține unități la review – le cumperi, scoți untul din ele 10 zile șil dai înapoi. Teoretic ar merge și la noi, doar că blochezi sume semnificative de bani.
Oricum, nici testarea dusă la extrem nu mi se pare utilă, că prea puțină lume are răbdare să studieze sau să asculte explicații de o oră.
Marius Cucu a zis
Sunt 2 perioade, pasionații care își schimbă produsul fix în perioada lansării alături de cei care doar se uită și perioada în care omul se informează, în principiu în toamnă iarnă.
Păi da, corect, nu face nimeni teste super complexe. Eu încerc să fac asta la produse pe care nu le știu deloc, așa cum e Apple acum. Dacă tot îl am la dispoziție doar 7 zile măcar să ating cât mai multe puncte, cât mai multe subiecte.
Iulian M a zis
Pentru ce am nevoie HP-ul meu mie mai mult decât suficient. rocesor Intel inside, 8GB RAM, SSD, hard suficient. Pentru blogging, suita Office, Windows…email-uri, etc…
Deși visam și eu la un MAC la un moment dat, din lipsă de finanțe, am renunțat în parte la vis
Pheno a zis
Am citit asta:
„Cum să faci recenzie în 3 zile? La Samsung A54 am stat o săptămână să prind condiții OK ca să pozez cât de cât decent.”
Cred ca pentru o recenzie corecta si la obiect, trebuiesc folosite conditiile momentului, iar asta se poate face in cateva ore. Toti fac poze super, dar nimeni nu face poze reale pe ploaie, ger, ninsoare, ceata, etc. De fapt astea sunt adevaratele conditii pentru a demonstra capabilitatile foto sau lipsa lor, ale unui telefon (pardon, video-telefon). Personal eu as urmari cu mult mai mult interes un blog ce prezinta performantele gadgeturilor in conditii reale, nu asteptate sau pregatite. Cred ca multe telefoane ar pica un astfel de test. Poate ca chiar asta ii intereseaza pe producatori, ca sa stie ce imbunatatiri pot aduce echipamentelor date spre testare.
dam167 a zis
Alea nu sunt condiții pentru nimic, chiar dacă genul ăla de fotografie poate avea un farmec aparte. Scopul testelor e să vezi ce se poate face cu o cameră foto sau video, nu să te ambiționezi să o faci să dea chix – n-o să scoți poate mare lucru nici cu un aparat de 5 mii de euro, dar ce ai rezolvat cu asta? Mai ales când vorbim de dispozitive pentru toată lumea, lume care nu se înghesuie să facă poze fix când sunt cele mai vitrege condiții afară.
Marius Cucu a zis
A plouat torențial o săptămână întreagă. Efectiv am încălcat toate deadline-urile și până la urmă sunt poze în ploaie.
Mai e ceva. De exemplu, Honor e un telefon foarte OK pe poze. Până nu am dat de soarele ăla plăcut care să nu omoare atât de mult imaginea, să poată să fie echilibrată, efectiv credeam că este așa și așa. Dacă nu ai toate condițiile, mai bune, mai proaste, efectiv, faci praf telefonul. Scopul nu e ăsta.
La fel și pentru orice produs. Scopul nu este să dau de pământ cu ele, ci să le folosesc cum știu eu mai bine și să scot maximul din ele. Oricum, singur nu pot să ating toate condițiile posibile și imposibile. De asta ajung produsele la mai mulți oameni, avem viziune și condiții diferite de lucru.