Cel mai recent router testat de mine a fost acum câteva luni de zile. E și un pic haotic să faci asta având în vedere că trebuie să demontezi totul. În plus, având un simplu apartament, nu mereu îl pot pune la treabă încât să fie solicitat.
Dar am vrut să văd cum e viața cu un router mai bun, odată pentru că am trecut la 2.5Gbps pe rețea și că sistemul s-a pus total la punct. Adică, am totul de la 0 în casă, din punctul de vedere al hardware-ului, chiar și pentru filmare. Doar să am inspirație, că limite nu mai sunt. Știu, așa de perfecționist e Cucul. Trebuie ca totul să funcționeze.
Ei bine, acum sunt în momentul în care fac o poză cu un produs, iar până așez aparatul foto pe masă deja mi se încarcă poza pe server, poză ce ajunge direct în Capture One, odată ce am pornit calculatorul.
Mi-am dorit să fac asta și la filmări, însă… se întâmplă treaba asta doar la cadrele scurte. Filmez un detaliu de 4-5 secunde, da, se urcă rapid, în schimb dacă mă filmez în balconaș… ar trebui să se urce undeva la 100 de GB de informație. Se duce și mama autonomiei.
Viitoarea „automatizare” va fi atunci când le voi lega pe toate cu comandă vocală, iar atunci se vor aprinde lumini și restul lucrurilor. Dar până atunci… pe clasic.
Am boală ca totul să se încarce rapid, iar pe măsură ce pun un SSD nou, un hardware nou, parcă răbdarea dispare și mai mult. Vreau de la un router să îmi facă instant cast pe televizor ori să n-am stres cu loading-ul. Singurul pe care nu se întâmplă asta este TV-ul din 2016-2017, de la Sony. În rest, totul merge brici.
După minunata introducere vreau să vorbim despre ASUS RT-AX88U Pro. Nu este un model din seria nouă, care să se laude cu WIFI 7, însă eu aveam nevoie de lucrurile ceva mai importante: 5GHz pe WiFi să fie OK și să am port de 2.5 GB.
Se fac mai bine de 3 luni de zile de când este pe aici și am omis să scriu despre el. Nu sunt la primul Asus, așa că l-am setat instant. În 2018 am mai avut un model, dar începea să se deconecteze pe WIFI, așa că l-am vândut.
Semnal WiFi
Ca acoperire, în casă, efectiv, n-am nici cea mai mică problemă cu el. Cum spuneam, mă interesa să pot să îl folosesc pentru balcon, dar zboară semnalul peste tot în casă, fără nicio problemă, inclusiv pe 5GHz. Adică cu celălalt mă duceam pe hol să știu sigur că am semnal 5GHz cu aparatul. Acum, strict legat de poze, mi le urcă instant pe WiFi, poze de 60-70 de MB.
N-am făcut teste avansate, însă e ce trebuie pentru apartament comunist.
A trecut și testul televizoarelor testate în paralel. Am mai povestit pe aici, televizoarele au LAN de mizerie, mai mult insistă pe WiFi. Prefer să bag pe cablu, dar dacă am nevoie să le pun în paralel, la teste, trebuie pe WiFi pentru că n-am decât o ieșire LAN acolo.
Software
Și asta a fost decisivă. Îl știam destul de bine și n-a fost o surpriză, n-am avut chef să mai învăț altele noi. Din prima zi am pus Asus Merlin pe el. E atât de complex încât ar trebui să fac un articol separat despre el și tare mi-e că ratez lucruri. În astea 3 luni de zile a mai venit o actualizare de firmware. N-am urmărit cu atenție ce se întâmplă la firmware-ul original, însă nici nu este proaspăt lansat…
Țin minte că pe vremuri făcusem și un tutorial pentru IPV6, făceam tot felul de artificii. Acum e totul super rapid și… fără buguri. Acum nu știu dacă Digi și-a perfecționat rețeaua și comunică mai bine cu router-ul.
Ca opțiuni de precizat ar fi chiar și cele legate de antivirus. Are un soi de antivirus: AiProtection.
Îl țin activ, el zice că mi-a blocat 2 atacuri la nivel de router. Lucrează cu Trend Micro, însă am și Defender din Windows, ar trebui să fiu safe. Chiar și așa, nu umblu la fundul internetului.
Pe lângă antivirus, este și clasicul firewall. Nici el n-a avut ce să blocheze în tot timpul ăsta.
Fiind destinat și gaming-ului ai profile destinate jocului. Evident, nu m-am atins de ele și probabil că rămân la opțiuni și de acum încolo.
Aș putea seta profil de joc pentru CS GO, pentru Battlefield V ori Call of Duty.
Există și opțiuni de control parental, AiCloud 2.0 pe care aș putea să le folosesc de la distanță: Cloud Disk, Smart Acces.
Transfer pe USB
Are un port USB pe care aș putea să îl folosesc. Așa îl gândisem inițial, că ăsta o să fie ca backup pentru NAS, în cazul în care se întâmplă ceva cu el. În practică, am făcut teste cu el și atât. Față de versiunea precedentă au pus un slot mai OK, e mai rapid. NAS-ul e folosit mai des doar pentru că e mai ușor accesul acolo față de router.
Transferul a fost de ~50 MB pe SSD. Revin și cu poza când o găsesc.
Aplicație pe telefon
E una dintre cele mai complexe pe care le-am văzut până acum. Și-am testat câteva modele anii ăștia. Îmi place, în teorie, n-ar trebui să am nevoie de panoul de control, ar fi suficient să folosesc doar aplicația de mobile.
Nu s-a întâmplat asta, mi-e mai ușor pe desktop, bătrânețea. Însă, indiscutabil poți să personalizezi totul din aplicația de mobil.
Probabil că un viitor upgrade o să fie în momentul în care WIFI7 o să fie suficient de matur. Deocamdată, e mai mult decât suficient pentru nevoile mele.
mArS a zis
„am și Defender din Windows, ar trebui să fiu safe”
Very funny. Chiar daca nu intri „prin strafunduri”, poate primesti oferte comericale „tentante” pe mail, doar un exemplu. Aboneaza-te pe la „The PC Security Channel” de pe YT.
Eu am modelul 86, nu era inca Wi-Fi 7, am fost bucuros si cu v6. Foarte multumit de el. N-am activat AiProtection, din motive de privacy. Nici de celelalte „fancy features” nu am avut ocazia sa am nevoie. Cu puterea semnalului se putea mai bine insa, de exemplu dispozitivele de monitorizare mai ieftine il mai pierd (pe cel de 2.4) des.
Marius Cucu a zis
Eh, acolo am niște redirecturi făcute și „ofertele comerciale” le verific un pic înainte. Pe mailurile cu care mă înregistrez… ferească! E haos.
Pe unde am putut și am avut nevoie, am forțat la 5GHz. Cum stai cu semnalul? Mie mi s-a întâmplat de câteva ori să mi se deconecteze WiFi-ul. N-am urmărit în log dacă a luat vreun restart de undeva.
Puterea semnalului pentru mine e… OK. Adică pentru nevoile mele, evident.
Ah, voiam să vă zic și că am testat treaba aia cu share internet de pe telefon mobil, cât a fost cel fix picat. Până am făcut eu setările, Digi deja își revenise.
BipBip a zis
Mi-am luat acum vreo 2 luni un Mercusys MR-90X si tocmai mi-am pus OpenWRT pe el, acum 2 zile. Mi se pare wow ca nivel de configurabilitate. Inca il invat si mi-am prins un pic urechile in adguard home, da mi se pare mult peste ce aveam pe ASUS ca posibilitati de customizare.
Marius Cucu a zis
Interesant cum s-au ridicat TP Link. N-am folosit niciodată flagship de la ei, iar ce-am avut… nu m-a mulțumit ca semnal WIFI, strict pe 5GHz.
Mercusys MR-90X pare mult mai OK.
Eu nu mi-am bătut capul cu protecțiile. Oricum, n-avea ce să protejeze. L-am lăsat by default și sunt mulțumit că ajung la PC și am poza din aparat. Era ce-mi doream. E fain ăla ca e WIFI 7, era bun pentru testat și viteze pe telefoane și nu numai.
BipBip a zis
Da, cand l-am luat pe asta am ezitat intre el si TPLINK AX73. Dar AX73 e cu chipset Broadcom, care nu e deschis pentru custom firmware. Asta ca upgrade la ASUS AC-1200G+, un router ok-ish, dar care nu poate fi upgradat din motive de hardware restrictiv… Multumit de alegere, doar ca trebuie sa fii atent la diverse detalii, gen Hardware/Software flow offloading, daca pui OpenWRT
Marius Cucu a zis
Păi Mercusys e sub brad TP Link. E vecinul mai ieftin al lor.
Da, oricum OpenWRT are alt nivel de personalizare, doar că având și NAS… oricât de performant ar fi un router nu mai consider că sunt atât de utile anumite opțiuni.
Pe viitor, probabil sar la 10Gbps. Să se mai așeze un pic prețurile.