Mă uit pe TikTok, mă uit pe celelalte rețele și încerc să iau pulsul. Te mai întorci și de la țară, din medii ceva mai suspecte și îți dai seama de discrepanțe. Te mai duci și spre București și vezi că un banal kilogram de roșii este 10 lei, în timp ce, dacă te duci 100 km mai spre Moldova găsești roșii la 3 lei la aprozar și îți dă cu virgulă.
Exemplul cu roșia mi s-a părut cel mai banal și reprezentativ lucru. Da, deși nu este vorba neapărat despre bani, raportarea la ei este suficient de reprezentativă.
De la percepție, la mentalități, la gândirea despre viață.
Când iau pulsul de la țară nu pot să nu observ că lucruri s-au mai făcut. Că au fost și lucruri proaste, că s-a furat la canalizare, că poate apa nu urcă, se întâmplă. Dar un asfalt, un gaz, o canalizare… s-au mai făcut. Se mai mișcă lucrurile.
Mentalitatea, însă, nu o poți schimba. Iar algoritmul ăla de pe TikTok, trending-ul ăla de pe Youtube n-o să te ajute cu mare lucru. N-o să le schimbi percepția. Și nu faci educație în 10 ani, ci în generații…
Mă gândeam la cât de mult se chinuiesc politicienii să aleagă răul cel mai mic. Să poată fura, să poată vorbi cu Gheorghe, să facă o combinație și cu Ionel, să poată acoperi fiecare categorie de oameni, să își vadă interesul.
Și dacă mă uit la procente între rural și urban, dacă ne gândim și că la… urban sunt oameni care au provenit, oarecum de la țară sau poate… chiar sunt mai rău decât cei din ruralul clasic… mă gândesc că oricât de mult ne-am dori noi, unii, să progresăm, evoluția va fi lentă. Mai mult, probabil că ușor, ușor emigrarea din astfel de motive va fi următorul nivel.
Financiar, în urban, mulți stau decent. Statistica zice că, în 10 ani, ne vom apropia mult mai mult de vest, asta pentru că noi avem o altă creștere(ca piață emergentă) față de cei mari. Însă… unii oameni nu vor avea atât de mult timp… Nu sunt dispuși să aștepte.
In Romania deja a inceput secatuirea judetelor din jurul marilor centre urbane. Ceea ce nu e neaparat rau. Da, unii vor urla ca se depopuleaza ruralul, insa nu se producea nimic acolo, agricultura de subzistenta nu aduce plus valoare.
In acelasi timp, tanarul nascut la tara nu mai vrea sa duca Vaca la cireada, prefera sa vina intr-un oras mare, sa invete o meserie si sa produca…ca vrea si el o casa, o masina, un telefon..abia banii generati de el aduc plus valoare societatii.
Cred ca poiticienii sunt in masura sa gandeasca si sa aleaga raul cel mai mic si binele cel mai mare, doar pentru ei, fiindca altfel n-ar fi intrat in politica. Alegerea raului cel mai mic la nivel national, aparine populatiei (alegatorilor, daca mai exista suficienti).
Când vom rămânea și fără ultima casă clasică de la țară cu sobă pe lemne, din lemn cu pridvor și cu pat de paie, România nu va mai avea identitate.
Probabil asta se și urmărește cu UE, scoaterea din clasic, uniformizarea, ceva gen China, toți lucrând în fabrici și uzine sau corporații mai mari sau mai mici.
Și cu un iPhone nou uităm că nu mai mâncăm oul proaspăt de găină și carnea proaspăt sacrificată ci îmbălsămături pline de E-uri.
Păi dacă educația se face în generații, de ce ne agităm la alegeri și sperăm ca la o săptămână după să fie mai bine? Dacă e un proces de durată pe oricine ai vota (că toți sunt reprezentanți ai poporului) nu se poate schimba nimic peste noapte.
Pe mine mă plictisește (rău) chestia asta cu emigrarea. Înțeleg că sunt n motive pentru care ai alege să te mulți în altă parte, temporar sau definitiv – de la climă până la anumite servicii, sau chiar familie -, dar ce nu înțeleg e drama asta că vai nu se mai poate trebuie să plecăm. Du-te, încearcă, explorează, că de asta vrem granițe cât mai deschise.
Acum, mie nu-mi place bs-ul american cu ce poți face pentru țara ta, dar mă uit în jur și văd că ăia unii care ne dorim schimbare cam dăm numai din gură. Cei din IT (mulți, mă refer la discuții pe alte colțuri de internet, nu ce vorbeam noi aici) au înțeles că vrea Ciolacu să-i fure, pe ei cei care de fapt produc în țara asta. Dar când a apărut careva și a întrebat de ce nu produce nimeni un soft, de ce nici un startup, de ce nici o investiție locală s-au împrăștiat toți. Pentru că majoritatea celor care nu mor de foame ar vrea să-și ia banii și să plece unde au ei chef, nu să schimbe ceva. N-am prea auzit corporatiști să aibă legături cu facultăți sau școli, să facă cursuri sau să contribuie la educație, în schimb nici o școală nu e destul de bună pentru copilul lor – trebuie să emigreze unde-s alea bune.
Cam asta e atitudinea la nivel național – not my job – și de asta nu se schimbă repede nimic. Am citit la Radu zilele trecute faza cu mercurul din termometre și e de-a dreptul stupid să-ți facă poliția dosar penal pentru că a ales să interpreteze legea în felul ăsta. Treaba asta se întâmplă zi de zi, autoritățile statului interpretează legi în defavoarea cetățenilor și se pierd apoi bani grei cu cheltuieli de judecată. Dar dacă urlăm peste tot că bugetarii fură sigur o să se îmbuneze ăia, că doar shaming-ul rezolvă garantat orice problemă.
Eu cred că viitorul acestei țări va fi din ce în ce mai rău. Asta pentru că, indiferent de mediul rural sau urban, datoria pe care o avem din cauza împrumuturilor de miliarde de euro va afecta toată lumea. Iar fiindcă politicienii vor să fure cât mai mult și să-și mărească și mai mult salariile, acesta este un alt semn că vom avea un viitor mai dificil. Chiar și peste alte generații, locurile lor vor fi ocupate de nepoți, fii și așa mai departe.