Se zvonea de mult timp despre legea asta, dar abia acum intră în vigoare. Pe scurt, vom avea acces la reparații pe termen lung pentru produse electronice.
Cumva, legea se extinde exact ca la mașini. Ar trebui să avem acces la componente pentru echipament vechi între 7 și 10 ani de zile. UE spune că astfel vom reuși să fim eco și să nu mai schimbăm produsele atât de des.
Din păcate, situația nu se poate extinde la toate produsele, așadar avem mai multe limite:
- display-uri
- telefoane
- laptopuri
Toate acestea nu reușesc să aibă o durată de viață de 10 ani de zile.
Discuția este prezentă și pe reddit, dar și pe repair.eu.
Daniel a zis
Asta e o idee interesantă de care nu am auzit până acum. Cred că are șanse de reușită, poate chiar și la noi, doar că am impresia că o să fie prost înțeleasă de români.
Marius Cucu a zis
Nu e idee, e reglementare UE. Se va aplica de la anul, în principiu. Doar că sunt convins că ai noștri nu vor fi informați și vor țipa și de telefoane și nu numai.
dam167 a zis
Se poate extinde și la telefoane, la orice de altfel, doar că totul s-a adaptat la consum, iar produsele fabricate să țină de 2 ori mai mult ar fi mult mai scumpe. Dar e târziu, consumatorul a fost deja educat să consume, până la urmă s-a resemnat cu faptul că după maxim 5 ani ar trebui să facă upgrade.
Marius Cucu a zis
Ok, dar se vorbește de perioade între 7 și 10 ani de zile. Un modul de cameră foto de acum 7 ani crezi că mai merită reparat?
dam167 a zis
În contextul actual nu, dar daca s-ar schimba întreg sistemul n-ar mai apărea an de an ceva nou, ci probabil la 3-4 ani. Așa că ceva de 7 ani ar fi perceput ca fiind doar cu o generație în urmă. Ca să aibă sens să ții ceva 10 ani totul trebuie să încetinească, n-ai avea nici soft care să ceară altceva după 3 ani.
Costin a zis
Oarecum Putin pe-alaturi de subiect, vreau sa mentionez cele 2 mari filosofii in ceea ce priveste mentenanta echipamentelor tehnice.
1. Cea din SUA care presupune o mentenata preventiva, de intretinere. Inlocuiesti pise si/sau organe de masini chiar daca ele sunt inca functionale. Odata ce si-au atins nr. de ore de functionere, se presupune ca randamnetul lor scade si implicit cresc consumurile specifice. Deci acumulari de potentiale pagube.
2. Cea din Asia care ‘trage’ de un utilaj/echipament pina la distrugere dupa care se inlocuieste cu totul.
Oare s-ar putea extinde aceste filosofii si asupra intretinerii electrocasnicelor?
Personal, trag de niste boxe Logitech Z3 de peste 10 ani.
Le-am tot cirpit, am inlocuit pina si conectorul mini DIN cu unul vga. Odata ce suna uimitor de bine, de ce le-as inlocui ?
ice4you a zis
Cu exceptia telefoanelor, care la mine fac fata ~5 ani din pricina uzurii morale programate de producator, cam toate cele enumerate de tine la mine au depasit 10 ani de zile de utilizare cu mult succes. Nici la electrocasnice nu ma plang, hota am rezolvat’o cu niste ulei pe la ventilatoare, masina de spalat cu niste perii noi la motor, frigiderul cu un alt motor, aerul conditioant cu un alt condensator de implus, etc. Yep, sunt genul care mai intai incearca sa repare orice se poate repara inainte de a da comanda de ceva nou si nu ca sunt zgarcit, ci pentru ca mi’se pare normal sa fac asta, cum la fel de normal e sa imi repar si ce se mai strica pe la masina. Legea asta e foarte bine venita si sper sa rezolve din rahaturile pe care producatorii le fac intentionat pentru ca unele produse sa nu mai poate fi reparate, cum ar fi folosirea unor adezivi acolo unde puteau pune un surub, sau turnarea a tot mai mult parti componente ce practic face imposibila desfacerea lor.
Marius Cucu a zis
E ok, am experimentat și eu repararea unui laptop, pas cu pas, până când a luat foc. 🙂 Bine, orice baterie poate să bubuie, la un moment dat.
ice4you a zis
Nu stiu ce reparatii ai facut tu si ce ai facut pe acolo, insa din miile de laptopuri reparate de mine, nu s’a intors nimeni sa imi zic ca i’a luat foc casa odata cu el! 🙂 Faza e ca probabil folosind niste acumulatori ieftini si de rahat, nemasurand si nemonitorizand corect curentul de incarcare … te poti alege cu o bucurie d’aia, desi eu unul, nu am patit niciodata.
Ideea e sa faci asta atat cat de pricepi, iar in rest mai bine sa apelezi la cineva care se pricepe, ca asta face zi de zi. Desi puteam repara si eu masina de spalat sau AC’ul ca stiam care sunt cauzele problemelor aparute, am preferat sa chem un priceputean, sa ii dau lui niste bani si asa sa traim toti, ca si el apeleaza la mine cand ii crapa vreun PC/laptop sau TV. Aici e iarasi o uriasa problema de mentalitate la romanul priceput la tot …
ozndebrasov a zis
Eu cred că ar trebui în acest caz să se livreze produsele de valoare și de termen lung de utilizare și cu schemele lor tehnice sau pentru ecologie să fie accesibile pe internet aceste scheme, cu indicarea adreselor pe/în ambalajul original.
Popa Daniel a zis
Buna ziua.Aveti idee ce procent din produsele electronice defecte se repara in Romania?.Multumesc anticipat pentru raspuns.
Marius Cucu a zis
Nu știu să fie o asemenea statistică. Nici nu prea are cum să fie, service-urile de la noi lucrează cel mult la gri, nu este o bază comună de date. Poate, cel mult, la cele 2-3 service-uri mari să ai o estimare cât de cât și să-ți faci o idee.
Popa Daniel a zis
Multumesc!