Mă gândeam la strategia SUA privind gadgeturile, privind tehnologia. În 2019 au banat Huawei, iar de atunci a început războiul comercial cu China.
Poate că a început și mai devreme, dar atunci a fost declick-ul pentru noi. Ușor-ușor au scos echipamente, routere, tot ce se putea din Europa și din SUA. Zic ei că pentru spionaj. Cine poate să știe dacă e adevărat sau nu?!
Acum vedem că China este aici. Cu mașini electrice, vezi BYD, cu procesoare, cu tehnologie avansată așa cum zice șeful NVIDIA aici.
OK, cu siguranță procesoare mici nu pot face pentru că TSMC și ASML încă au supremația. Dar nu ai aceleași cifre, însă sunt funcționale. Mai bine funcțional decât cea mai nouă tehnologie, nu?
Acum câteva zile primeam comunicat cum că Xiaomi XRING O1 3nm SoC e construit pe un proces 3 nm de a doua generație, cu 19 miliarde de tranzistori, are un CPU cu 10 nuclee și un GPU Immortalis-G925 cu 16 nuclee, oferind performanțe de vârf cu o eficiență energetică lider în industrie.
OK, tot în colaborare cu TSMC pare că este, însă dau din coate și până la urmă vor reuși să concureze. De fapt, concurența asta este fix democratizarea tehnologiei.
Poate dacă nu era scandalul ăsta nu cred că eram aici, nu cred că erau chinezii suficient de nebuni să investească atât de mult în cercetare. Apropo, ăsta e sediul Huawei de prin China.
Foarte interesant punctul de vedere. Și eu cred că dacă nu începea tot conflictul, China n-ar fi accelerat atât de repede în zona asta. Până la urmă, concurența e bună pentru toată lumea.
Și cred că nimeni nu ar reuși șă facă ceva fără echipamentul de făcut microcipuri făcut de olendezi și livrat în China, Taiwan și peste tot. Asta dacă am înțeles bine.. caută This Netherlands Company Controls the Entire World’s Chip Manufacturing Process