Acum ceva timp, am scris un articol despre diferențele de comunicare pe care le-am văzut la ai mei. Grupul de colegi de muncă al alor mei și foarte mulți oameni din perioada aia. Aseară, m-am uitat la meci, iar mai apoi am ascultat interviurile de după, ba chiar am văzut și ce au vorbit unii jucători.
Hagi jr, Tănase, Edy Iordănescu, iar mai apoi a venit Hagi ăl` mare. Bine, n-ai cum să-i critici dorința de reușită, dar vocabularul n-a fost niciodată reprezentativ pentru el.
Dar generația care vine din urmă schimbă ușor de pe română pe engleză, comunică bine. Probabil că n-or fi toți la fel, nu mai urmăresc fenomenul atât de aproape, însă eu îi am în minte pe BlocNotes și Dănciulescu. Mă amuzam de fiecare dată de ce scoteau pe gură.
Acum băieții ăștia sunt mai bine pe sticlă, e o altă prestanță. Bine, o să învețe și pe teren, la un moment dat.
Sigur că da, dacă vrem să fim negri pe cerul gurii putem să ne luăm de arbitraj. Dar nu e cazul!
Problema este cu antrenorii, nu doar din fotbal, ci din tot sportul românesc. Sunt complet depășiți profesional și foarte slab „mobilați” intelectual. Jucătorii mai pleacă afară, se mai cizelează, dar antrenorii rămân aici, cu racilele lor, că nu îi ia nimeni.
Yup, la firul ierbii, mai trebuie să treacă niște generații.
In ceea ce priveste abilitatile de comunicare, Hagi al tinar e chiar poliglot, ciripeste binisor in 4 limbi, pacat ca d.p.d.v. profesional nu este decit un alt produs de marketing umflat cu pompa.
Dau mai bine pe sticlă, dar mai rău pe teren…