Discutam recent cu cineva legat de chinezisme și de turcisme. Noi încă suntem blocați pe faptul că dacă e chinezărie e de rahat și dacă e nu știu ce brand care pompează bani în marketing e… calitativ.
Eu zic că s-au așezat lucrurile în ultima vreme. Chinezii au început să producă, să aibă pretenții, doar nu degeaba se iau americanii de ei, nu? Vezi Huaweii, vezi ZTE și toate șicanele de pe acolo.
Ideea e că dacă vreun brand vrea să facă un produs de proastă calitate îl face și în China și în Vietnam și în alte părți ale Asiei. Toată treaba ține de costuri. Orice firmă vine în România dacă e bine fiscal, dacă are costuri reduse, orice firmă produce în fundătura Asiei dacă vrea costuri de producție mici.
Sigur, discuția e mai complexă, dar ideea de bază e aia.
Am mai scris asta de nu-s cite ori si am sa mai scriu.
Totul pleaca de la nivelele de perceptie initiale.
Imediat dupa revolutie, in zorii capitalismului romanesc, plecau fratii nostrii sa aduca marfa ieftina si proasta dar multa. Unde? Initial in Turcia, mai apoi in Kina.
Plecau cu citeva sute de $, intrebau kinezu’ daca poate lua un vapor de marfa de acesti bani, kinezu’ zicea ca-i da 5…
Si uite-asa s-a umplut tara noastra de cele mai abjecte mizerii termenul ‘kinezarie’ fiind similar cu cel de produs prost, fara valoare.
Kinezii produc din ce in ce mai bine, existind domenii in care au cistigat cursa cu competitori clasici, practic ingropind branduri celebre cum ar fi Maranz, Denon, Onkyo etc. Ma refer la aparatura audio de inlta rezolutie, deja cunoscutul Hi-Res. Si nu de ieri, de astazi ci de ani buni. Zona Guandong Shenhnzen reprezinta noul Silicon Valley chinezesc. Si nu-i decit inceputul.
In concluzie, firmele kinezesti, la fel ca alti multi producatori de te miri unde fac marfa pentru toate buzunarele. Peste tot calitatea costa. Inclusiv in Kina.
Se mai face ceva și în alte țări?