Hai să discutăm despre procesoare. Avem un duel interesant între AMD și Intel ce ar trebui să se lase cu evoluție. Nu știu dacă vom avea prețuri mai mici, dar eu sper ca performanța să crească. M-aș mira să fie un cartel între ele. Sau poate că tehnologia a ajuns la saturație pentru dimensiunile la care este.
Discuția vreau să o ducem un pic mai tehnic și să eliminăm marketing-ul agresiv. Vreau să aud părerea voastră despre performanța procesoarelor:
Să zicem că avem un procesor din aceeași generație, de la același producător. Nu contează că e AMD sau că e Intel.
Unul are mai multe core-uri să zicem 8, celălalt are doar 4. Deh, se poartă acum să fie procesorul cu nșpe mii de core-uri. Unul ajunge la 4 GHz cu Hyper-Threading, iar celălalt la 4.5 GHz.
Care face diferența?
Eu sunt de părere că cel care are 4.5 va câștiga în orice condiție.
Multe, foarte multe aplicații din zilele noastre se folosesc de un singur fir de execuție, iar puține aplicații știu să folosească mai mult de un core. Chiar și jocurile, oricât de mult am vrea noi… se descurcă și în single core.
De aceea a fost foarte bine vândut G4560, poate că de aceea și Intel taie din producție.
Sigur, e mișto să iei un model cât mai performant, dacă îți permite bugetul. Dar trebuie luate pas cu pas, trebuie văzute întâi criteriile de performanță actuale. Evident că, dacă aveți un program care știe să se joace cu mai multe nuclee este ok să luați în calcul și varianta asta…
Cosmin a zis
Salut, eu am un I5 3570 4 cores 3.4ghz si am un program Hardware monitoring care imi arata temperatura, cat la suta e folosit fiecare core in parte etc, iar ce vreau sa zic e ca la jocuri sunt folosite cam in mod egal toate cele 4 cores iar temperatura in ele e cam aceeasi, deci nu cred ca nu conteaza acest lucru, iar inainte de a avea acest procesor am avut un G860 3,0ghz cu 2 cores, vreau sa zic ca diferenta e colosala in jocuri, adica in CS:GO de ex am ajuns de la 80-120 FPS la 200-250-300 cu aceleasi setari ca inainte, si totusi diferenta de Ghz e doar de 400 mhz sau cum ar veni, deci eu cred ca influenteaza mult core-urile, cel putin la jocuri.
Costel a zis
Patru nuclee fizice sunt ideale în jocuri (i5). Mai mult de patru, și vor sta nefolosite. Mai puțin de patru și placa video va aștepta după procesor.
In aplicațiile desktop doua ar fi suficiente mai ales dacă sunt încă doua virtuale. Un singur nucleu e prea puțin și pentru desktop. Se vor vedea încetiniri semnificative in responsivitate fata de doua nuclee.
Sorin a zis
Relativ recent am căutat pentru un prieten, o configuraţie bună pentru Lightroom şi am rămas surprins să constat cît de slab optimizat este LR pentru configuraţiile mulţi-core, practic creşterea numărului de nuclee fizice de la 4 la 8, sau chiar 16, neaducînd un spor de performanţă aşa cum era de aşteptat, preţul fiind exponenţial mai mare. Tot surprinzător, am constatat că LR are „pretenţii” relativ mici ca şi procesor decît Photoshop. Fiind interesat doar de LR (şi prea puţin chiar de PS) am căutat recenzii şi am rămas la următoarele modele de procesoare Intel: i7 7700K (4.2/4.5 GHz, 4 nuclee, socket 1151, 1.740 lei), eventual i7 6700K (4.0/4.2 GHz, 4 nuclee, socket 1151, 1.750 lei) sau chiar mai vechiul i7 4790K (4.0/4.4 GHz, 4 nuclee, socket 1150, 1.740 lei), preţurile fiind cele din momentul căutării configuraţiei.
Practic, criteriul de performanţă este determinat de frecvenţa procesorului (inclusiv modul boost), şi mai puţin de numărul de nuclee, astfel că şi preţul este unul cît se poate de rezonabil. Şi cum softurile optimizate multi-core sînt prea puţine şi prea specizlizate, alegerea rămîne criteriul frecvenţei.
Marius Cucu a zis
Eh, sunt unele teste care zic că Windows-ul se blochează cu peste 20 de nuclee. La modul că nu-l poți folosi. Bine, aici e strict de programare și, probabil, se va rezolva la viitoarele update-uri.
Da, Lightroom nu este un program care să ceară multe resurse. Acolo aș miza pe un cache bun pentru poze, un SSD cât mai rapid.
Sorin a zis
Exact, pentru SSD am ales interfaţa PCIe, respectiv un Samsung 960 EVO de 512 GB (dar asta este altă poveste). Iar pentru că Windoz se blochează la 20++ nuclee, avem soluţia Linux !! …adică mă rog, asta este o cu totu’ şi cu totu’ altă poveste !
Apropos de pretenţii foarte mici, un soft cît se poate de simpatic şi pe care îl folosesc pentru desene 3D este SketchUp.
Edy a zis
Pai e normal sa nu functioneze sistemul de operare daca nu a fost conceput pt 20 nuclee. (Desi nu cred ca win 10 proffesional are vreo problema din moment ce ryzen 1700 are 16 threaduri)
Un soft trebuie rulat pe hardware compatibil, de ex nu vei putea rula windows home pe un supercomputer cu 100 nuclee pt simplul motiv ca softul nu a fost conceput pt acea arhitectura
Ice Alinutza a zis
Stupidă întrebare din moment ce-ți dai singur răspunsul: “Multe, foarte multe aplicații din zilele noastre se folosesc de un singur fir de execuție, iar puține aplicații știu să folosească mai mult de un core.”. Concluzia: partea de hardware se dezvoltă exponențial iar partea de software abia ține pasul!!! ?
Marius Cucu a zis
ice, blogul nu e numai pentru cei care știu, ci și pentru cei care doresc să învețe câte ceva. Din discuția noastră eu zic că le va rămâne ceva în cap 🙂
Ice Alinutza a zis
Ai dreptate și undeva răspunsul meu plecase dintr-o “revoltă personală” împotriva firmelor de hardware și în special cele ce se ocupă de procesoare (adică până una alta Intel) care pentru a vinde mai mult “ori adaugă ceva” de cele mai multe ori fară importanță sau care chiar care strică ce a fost bun ori fac o “re-branduire” la ceva ce există deja!!! Scuze!
Marius Cucu a zis
Nicio problema. Eu mă bucur pentru fiecare comentariu pe blog, atât de bine, cât și de rău, asta înseamnă că nu vorbesc singur. Practic, asta e scopul, sa comunicam și să rămână și pentru restul câte ceva. Oricum, cine va dori să învețe…cred că îi va face plăcere să o facă între lucruri argumentate.
Edy a zis
Alinutza, e normal ca software-ul sa fie in urma hardului pt ca nu este posibil invers – sa scrii soft pt hardware care nu exista. Hardware-ul se dezvolta normal, oamenii cauta sa inoveze din diverse motive (bani, pasiune…). Software-ul nu tine pasul din cauza ca nu e motivat suficient. E mai dificil sa scrii ceva ce sa ruleze pe mai multe nuclee si daca nu ai un motiv real sa faci asta, de ce sa o faci? Parerea mea este ca tu de fapt esti revoltata impotriva marketingului nesimtit pe care si-l fac unele companii..
Edy a zis
G4560 e un dual core cu hiperthreading (4 fire de executie) ceea ce nu iti sustine afirmatia initiala cum ca nu sunt necesare mai multe nuclee. De asemeni software-ul se indreapta clar catre multithreading, jocurile sunt singurele ce au ramas in urma la acest capitol, dar chiar si asa sunt jocuri ce nu pornesc daca nu detecteaza cel putin 4 threaduri..