Cred că ușor, ușor trebuie să se tragă linia și să nu mai scrie pe telefoane 5G. Să fie atât de multe modele, dar infrastructura să nu poată să fie testată. Nu mai țin minte de trecerea la 4G, dacă a fost chiar la fel, nu eram atât de conectat cu telefoanele.
În rândurile următoare vorbim despre încă un telefon 5G de la LG. Mai exact LG Velvet. Cred că putem să fim de acord că LG a pierdut vremea și n-a fost în stare să mai concureze cu toate brandurile noi din China pe telefoanele mobile. În țară nici nu mai știai cine se ocupă de divizia de telefoane mobile și anii trecuți parcă au dispărut din peisaj.
LG încearcă marea cu sarea cu un telefon destul de mare și butucănos, după părerea mea, ce nu ți-e tocmai comod să-l ții în mână, un ecran cu mult mai slab decât OPPO, chiar și dacă-l treci pe modul Vivid. Dar fiind atât de gros și de mare au putut să integreze foarte mișto lentilele foto. Nu mai vorbim de ieșit în relief și de „huse cu găurică”.
Sunetul mi se pare chiar foarte ok, cred că e singurul avantaj notabil al telefonului.
O să mă joc vreo 3 săptămâni cu el, dacă tot l-au pus la dispoziție, să vedem impresii finale. În teorie, ar trebui să concureze direct cu OPPO, cel puțin la preț.
Altfel, nu am stat să învăț treaba cu navigarea prin gesturi. Nu am avut răbdare suficientă pentru asta, dar tendința e clară.
ice4you a zis
Ma si mir ca au iesit totusi cu un telefon nou dupa ce au taiat foarte mult din bugetul dedicat diviziei de telefoane. Bai, e pacat, In ultimi 9 ani, am avut doar LG si am inca un G4 care se tine foarte bine, desi are 4 ani. Prostia lor a fost si ramane obsesia pentru Samsung si vesnica lupta cu Samsung, lucru ce le’a adus enorm de multe pierderi, mai ales ca mereu asteptau ca Samsung sa lanseze ceva ca sa iasa si ei cu ceva, straduindu’se sa fie mai bun. De multe ori le’a iesit ca telefonul sa fie mai bun, insa pe cine naiba sa mai convingi … dupa?! Tampita strategie, pe care nici dracu nu a inteles’o, daca si’ar fi vazut de treaba si ar fi continuat cu indentitatea pornita odata cu G3, azi probabil ca se bateau acolo sus, pentru ca la capitolul calitate, stateau destul de bine, mai greu cu update’urile, care a fost mereu o alta mare problema la ei.
P.S. Sunetul e ok, tocmai ca e butucanos si au avut unde sa bage ceva difuzoare ok in el :)) La capitolul sunet, mereu au stat bine de tot. In rest, da, din ce am vazut e gros ca dracu, era o treaba daca se straduiau sa mascheze treaba aia cu niste muchii subtiri cu au facut inainte la G series, care prin smecheria asta de design, iti dau iluzia ca sunt cu mult mai subtiri decat erau in realitate.
Marius Cucu a zis
E altceva față de celelalte telefoane de pe piață. Au sistemul de camere foarte mișto integrat, dar multe nebunii la camere, din ce am observat. Măcar trage RAW, dar încă n-am descărcat pozele să văd cât de ok e. Dar nu se mișcă wow. Când vii după OPPO… nu!
Ca design e premiumiș, dar colțurile îl fac să fie cam incomod în mână.
ice4you a zis
La camere au excelat mereu. Toate telefoanele LG pe care le’am avut, sau trecut prin mana, au fost beton pe partea de camere in categoria de pret din care faceau parte, adica net superioare concurentei care ofereau un telefon in aceiasi bani. De costat costa vreo 3000 lei din ce am vazut, sa ti cont de aspectul asta ca e important, nu il poti compara cu telefoanele duble ca pret, dar s’ar putea sa te surprinda, mai ales ca din cate vad au ramas la RAW, cea ce este un lucru mai mult decat laudabil. No, spor … 🙂
Marius Cucu a zis
Au cam bulibășit-o cu softul, night mode nu prea au, ci o funcție ciudată de imită. Vedem când voi descărca în PC.
Larisa a zis
Chiar pare un telefon f bun, cel putin pentru nevoile mele! Ma tot gandesc de ceva timp cu ce as putea sa schimb batranul meu Samsung S7 edge si cel mai mult ma atrage acest model… de catifea! ?
O sa il testez curand, dupa ce m-ati convins, din articol, ca are o camera excelenta si asta ma intereseaza mai mult decat orice… 5g-ul il prind noi pana la urma! ?