Tocmai am închis ușa unui reprezentat PPC. De fapt, cred că este un mic agent de vânzări, așa cum îi trimitea și Digi pe vremuri pe străzi ca să adune contracte.
I-am închis repede ușa, n-am discutat despre ofertă și asta pentru că am confundat. Credeam că sunt la ei, nu la EON. Am semnat, între timp, cu EON, prețul final este 1.14 lei fix ca la Hidroelectrica pe 6 luni. Nu uitați că am anunțat aici că vor avea reduceri și ei de Black Friday american.
Cât despre EON, interfața este foarte prietenoasă, e bine pusă la punct. E posibil să rămân la ei și după cele 6 luni, dacă prețul o să fie suficient de bun, evident.
Începe să fie interesantă alergarea asta după clienți. E semn că e loc să se facă oferte în piață. Altfel, a venit regularizarea la Hidroelectrica, 330 de lei. Trebuie să mai tai din ele.


Da, Eon are o interfață foarte prietenoasa!
Eu sunt la ei cu GN și la HE cu energia electrică (am ajuns la 1.14 din cauza taxelor reglementate!!!).
Aștept să văd cu ce iese Romgaz pe piața de retail de GN.
Vedem la începutul verii, cel mai probabil.
Eu una nu m-am transvazat pe nicăieri de la PPC Muntenia, fostul Enel, unde-s client din vremuri ancestrale. Deocamdată, nu văd mari diferențe de facturi. E drept, consum f.mult, probabil la pragul ăsta nu-i mare diferență.
În rest, merge perfect interfața online, introducerea indexului autocitit, iar comunicarea cu call center-ul este simplă și nu adormi la telefon până te preia un operator.