logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
parc amsterdam 1

3 zile în Amsterdam. Ce ai de făcut acolo?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 5 aprilie 2026 15 comentarii

Dăm startul sezonului de plecări cu un mic citybreak în Amsterdam. Vor fi 4 zile pe acolo, combinate cu ceva treabă. Am zis 3 zile în titlu pentru că prima a fost despre muncă.

De zburat, am ales să mergem cu Tarom, nu cu companii low cost, așa cum v-am obișnuit. Sigur, Tarom zboară cu parteneri spre Amsterdam. Între timp, am observat că sunt tot mai multe opțiuni spre Amsterdam cu avioane de genul. Înainte nu puteai să te apropii de bilete ieftine.

  • CUPRINS
  • Când este de vizitat Amsterdam?
  • Ce e de văzut în Amsterdam?
  • Transport în comun
  • Mâncare
  • Cazare
  • Parcurgem forumul?

După atâtea locuri vizitate anii trecut, pot să zic că e un loc în care nu m-aș mai întoarce. Și colegii de zbor au zis că: ce să faci în Amsterdam?! De ce să fii atât de fascinat de locul ăsta?

Pentru o singură dată, e perfect, e o experiență de bifat. Altfel, nu. Nu este un oraș care să mă impresioneze, nu e cu nimic deosebit față de altele. Sigur, a fost și un context nefavorabil:

  • primele 2 zile au fost dedicate muncii, dar contrar așteptărilor m-am distrat mai mult
  • a fost foarte frig pentru că am plecat la sfârșit de ianuarie

Din punctul meu de vedere, undeva la maxim 3 zile sunt suficiente pentru a vizita orașul, ca obiective turistice. Pentru experiențe… fiecare cum crede.

Când este de vizitat Amsterdam?

Nu iarna. Eu am îmbinat utilul cu plăcutul. Totuși, iarna nu aș vizita Amsterdam. Cred că promite mult mai mult când e mai cald, când e mai mult verde, când sunt florile prezente. Pe de altă parte, cred că în alte perioade o să vă loviți de ceva mai mult miros și gunoaie. Iarna, când este frig, e mult mai ok din punctul ăsta de vedere. Măcar am reușit să găsesc prețuri relativ decente. Să știți, însă, că nu vorbim despre o experiență ieftină. Așteptați-vă la scoruri mari.

Totuși, dacă alegeți sa mergeți iarna probabil o să vă raportați la muzee, la lucruri de făcut în interior. Din punctul ăsta de vedere găsiți destule.

Ce e de văzut în Amsterdam?

Ca arhitectură aș putea spune că este o combinație între ceea ce am văzut în Stockholm, combinat cu un pic de influențe din Polonia. De fapt, după ce am mers în Belgia, am văzut că e mult mai aproape de Antwerp. Sunt și mult mai aproape unul de altul, e normal să fie influențe.

Depinde din ce punct de vedere privești treaba cu Amsterdam-ul. Fiind un mix de culturi cu siguranță te vei regăsi într-o parte sau alta a lui. Sunt tot felul de muzee, tot felul de lucruri pe care în altă parte nu le vei găsi, poate nu în Europa. Partea foarte tare este că nu vor fi probleme cu limba engleză. Găsiți oricând oameni care să o vorbească.

canal amsterdam
amsterdam plimbare canal
plimbare barca amsterdam
johan craift arena
opera amsterdam
opera amsterdam

Am auzit că Amsterdam are cele mai multe muzee din Europa. E posibil, am găsit tot felul de chestii. De la cultură, de genul muzeul Van Gogh până la muzeul de „plante” sau jucării sexuale. Găsești tot ce-ți dorești și nu îți dorești.

Transport în comun

E foarte bine organizat, ai acces la orice. Transferul de la aeroport spre centru costă 4.5 euro. Mai plătești 1 euro pentru cartelă, așadar ar fi bine să iei tur-retur. Eu nu m-am descurcat la tonomat cu treaba asta și abia la întoarcere am găsit ghișeu pentru așa ceva.

Cu trenul faceți undeva la 20-25 de minute. Așadar, puteți da 10 euro pe tur retur.

Dacă sunteți mai mulți și sunteți mai comozi puteți da 40-50 de euro pe-un Uber. În jur de 50 de euro a costat până la marginea centrului vechi, dar mi se pare că am pierdut mai mult timp decât cu trenul.

Aveți variante foarte multe pentru transportul în comun. Sunt pass-uri de travel de genul:

  • 17 de euro – o zi
  • 22.5 de euro – 2 zile
  • 28 de euro – 3 zile

în care sunt poți să folosești transportul în comun, inclusiv transferul de la aeroport.

Am folosit și trenul pentru transfer, dar inițial căutasem autobuzul 397. Nu l-am găsit, nu am găsit de unde să luăm tickete așa că a fost mai bine așa. Cu trenul, undeva la 15-20 de minute cu tot cu luat bilete ești în Amsterdam Central.

În funcție de cum aveți treabă să știți că în Amsterdam există și feribot. Este gratuit, iar transferul se face foarte ok. Sigur, sunt și croaziere în care poți lua masa direct pe mare, iar acolo prețurile pleacă de la 15-20 de euro.

În principiu, dacă vă limitați la zona centrală s-ar putea să nu aveți nevoie de transport în comun. Dacă mergeți pe laterale, așa cum îmi place mie să zic, va trebui să alegeți și transport. Sub nicio formă mașină pentru că parcările costă enorm: 10-15 euro pe oră.

muzeul sexului

Mâncare

Nu aș putea recomanda nimic specific. E, în centrul vechi, un restaurant asiatic ce au chestii foarte mișto. E un All You Can Eat, parcă undeva la 6 euro berea și 25-26 euro meniul. Ai timp 2 ore să mănânci cât și ce poți. Se comanda mișto, din aplicație. Interacționezi destul de puțin cu ei, însă oricum… nu e problemă cu limba.

Am pozat numai prima tură apoi nu a mai ieșit combinația. Era masa prea plină 🙂

Cazare

Am avut 2 cazări în cele 4 zile state acolo. Când plec cu treabă, în general, am totul asigurat. Așa că probabil sunt hoteluri cu care partenerii au contract. Așadar, am stat la Hilton, în prima fază.

cazare amsterdam aeroport
tavan hilton amsterdam

E un hotel aproape de aeroport, dar e mai mult pentru zona de business. Nu l-aș recomanda pentru City break pentru că e departe de oraș.

A 2 a cazare a fost într-un hostel. Când sunt singur, în deplasare, îmi place să am contact cu oameni, așa că, cel puțin, pe Europa, nu mă feresc de treaba asta, chiar aleg să merg în astfel de locuri pentru a comunica tot mai mult. Dar dacă n-ai mai făcut asta, nu recomand, mai ales dacă ești sensibil la oameni și zgomotul de acolo.

Am nimerit la ClinkNOORD, undeva foarte aproape de zona centrală a orașului, undeva la 10-15 minute de mers pe jos, cumva la 3 minute de Amsterdam Central.

Am mai stat în hosteuri fancy, dar ăsta avea tot ce aveai nevoie și putea să te facă să rămâi acolo. Era o clădire pe 4 etaje, cu foarte multe camere, cu zonă de relaxare, cu zonă de distracție, cu restaurant, cu tot ceea ce-ți puteai dori.

Dacă vreți cazare în Amsterdam aproape de obiective eu zic că zona asta este optimă, deși cu greu veți găsi la prețuri decente camere.

9292 e site-ul lor în care aflați informații despre transportul în comun si nu numai.

Destinații de vizitat de lângă Amsterdam

Zaandam

Totul este pe bază de tren în Olanda. La 20 de minute de mers cu trenul puteți să mergeți în Zaandam și să vizitați morile de vânt. Este cumva la marginea orașului, puteți căuta pe Google Zaanse Schans. Transferul, din Amsterdam Central costă 5 euro pe sens.

Pozele cred că vorbesc de la sine.

zaandammori de vant zaandam
multe mori de vant zaandam
parc mori de vant zaandam
case oglinda amsterdam
mori de vant zaandam

Probabil că data viitoare o să aleg să merg și în orașele de lângă Amsterdam. Mă oftic că am fost acolo și că n-am făcut asta. Dar este timp să revizităm!

Ce trebuie să folosim în Amsterdam? Cash sau Card?

Absolut peste tot am plătit cu cardul în Amsterdam. De la buticurile de pe marginea drumului până la restaurante sau transportul în comun. Bine, în zona roșie s-ar putea să aveți nevoie de cash.

Cum parchezi în Olanda?

Foarte scump. Pentru a avea o viață mai ușoară, dacă vreți să închiriați, ar trebui să folosiți una dintre aplicațiile Parkmobile sau Easypark. Acestea acoperă inclusiv garajele, dacă aveți nevoie să depozitați ceva, o motocicletă sau mai știu eu ce.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Vacanță Etichete: Olanda

Comentarii

  1. Redoo a zis

    21 ianuarie 2020 la ora 07:46

    Amsterdam…sa nu calci iarba.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      21 ianuarie 2020 la ora 13:05

      Nu avem voie. Pe semnătură

      Răspunde
  2. vasile a zis

    21 ianuarie 2020 la ora 10:28

    Amsterdam… red light district… 😉

    Răspunde
    • Redoo a zis

      21 ianuarie 2020 la ora 14:22

      Da ce crezi ca se duce de capu lui?

      Răspunde
    • ice4you a zis

      21 ianuarie 2020 la ora 14:51

      Nu au voie. Pe semnatura.

      Răspunde
      • vasile a zis

        22 ianuarie 2020 la ora 01:39

        Nici de un selfie?! 🙁 Altfel cum sa credem ca ajungi in Amsterdam!

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          24 ianuarie 2020 la ora 11:17

          E ceva story, dar de departe. Oricum, se ascund fetele.

          Răspunde
        • vasile a zis

          24 ianuarie 2020 la ora 11:57

          :))) Normal, doar nu sunt centuriste! E ca la frizerie, intri si te „tunde”

          😀 😀

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            24 ianuarie 2020 la ora 12:04

            50e tunsul.

  3. Iulian a zis

    21 ianuarie 2020 la ora 20:00

    Ai grijă la ciocolată??Drum fain!!!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      25 ianuarie 2020 la ora 23:11

      Mi s-a dat ciocolată normală. În rest, aveam afișe să nu fumăm în cameră și pe lângă. 🙂

      Răspunde
  4. Radu a zis

    25 ianuarie 2020 la ora 23:08

    Cand am fost ultima oara mirosea a iarba si in McDonald’s…

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      25 ianuarie 2020 la ora 23:10

      Peste tot mirosea, stradă, cârciumi, magazine, orice. Toți fumau, toate tâmpeniile. Cred că am fumat pasiv cât toată viața, în 4 zile.

      Răspunde
  5. DracuGol a zis

    16 februarie 2020 la ora 21:58

    Fotografiile au iesit bine, articolul e informativ :)). Deci, dupa cum observ, nu ai avut o impresie buna. Eu locuiesc in Olanda si pot sa spun ca e destul de curat, ingrijit, totul facut omeneste, e liniste si oamenii sunt respectuosi sau mai bine spus…liberi. Primavara si vara este perfect pentru o vizita. Succes!!!
    Apropo, cazare OK poate sa fie si: a&o Amsterdam Zuidoost

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      17 februarie 2020 la ora 07:26

      La fotografii mai avem de lucrat. La informație o să mai actualizez, dar când mă întorc în țară. Față de alte orașe zona centrală e un pic ciudată. Da, liberi, poate prea liberi.

      Sfârșit de ianuarie clar nu e de vizitat, e mult prea frig. Poate de aceea am nimerit și cazarea ieftină. Văd că pe alte luni e chiar scump orașul raportat la ce găsești acolo. 🙂

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026