Am comandat niște ochelari de pe Trendhim și au venit cu Cargus. Să fie câteva luni bune sau chiar mai mult de când nu am mai folosit Cargus. În general, lucrez cu Fan Curier și cu Sameday sau direct la easybox, dacă sunt produse la test.
Eh, ochelarii au venit cu Cargus și chiar a fost super experiența. Eu, în general, plătesc totul cu cardul, înainte, dar acum a fost o comandă mixtă, luată de mine și de sor-mea și livrată la mine.
Am întrebat curierul care e faza, aparent, are o aplicație de android pe telefon. L-am întrebat, îmi părea a fi mai degrabă un fel de POS, dar mi-a zis că are android, are toate aplicațiile de care are nevoie. Părea un fel de CAT, să reziste la trânte.
Deh, dacă nici așa nu progresează plățile cu cardul… atunci când și cum?
Pentru magazine, fiind prin cont colector mă aștept să fie costurile aceleași ca la ramburs. S-ar putea să mă înșel, totuși.
Oricum, nu am idee de când e treaba asta, dacă se poate plăti de mult cu cardul. N-am văzut o comunicare în sensul ăsta. Nu știu la ceilalți dacă se poate plăti.
Da, fără probleme.
Costin a zis
Sunt destui carausi la care se poate achita cu cardul si asta deja de ani de zile.
Moda a fost inaugurata de Funny Courier care deseori au ramas fara soferii ce paraseau duba-n drum si fugeau cu incasarile (grase) de peste zi.
Marius Cucu a zis
Noup. La mine nu merge cu cardul la fan. Sau nu are ăla chef.
Filip Pacurar a zis
Hai, ca ei sunt privati :)) dar eu am fost socat ca la Posta Romana pot plati cu cardul. Mai mult de atat, mi-a venit colet din SUA si am primit SMS, nu mai mandat postal care se pierde mereu :))
Marius Cucu a zis
De la posta am primit comunicat acum ceva timp. Știam ca se poate plati cu cardul. ? Dar aici habar nu aveam.
Adrian Bolocan a zis
Pai cei de la FAN au POS de ceva timp, nu? Cum sunt ochelarii?
Marius Cucu a zis
Nu prea plătesc la fan curier. Dar e bine de știut.