După cum mă știți îmi place să-mi bag nasul acolo unde nu-mi trebuie. Mi-a trebuit EasyEngine, dar nu m-am gândit la momentul în care versiunea stabilă nu… este stabilă. Aveam o ghidușie de eroare și-am zis că o rezolv printr-o reinstalare de server. Așa credeam eu. De fapt și de drept, am văzut mai târziu că eroarea este de la ei. Numai că eu nu sunt capabil s-o rezolv, îi las pe ei.
Și pentru că cei de la Chroot nu au o metodă de backup pentru VPS am făcut doar backup la fișiere, nu și la server. Evident că n-am mai putut instala EasyEngine. Pur și simplu nu mai pornea Nginx orice aș fi făcut eu.
Așa că m-am ambiționat și-am reinstalat serverul complet cu Debian și-am pornit să setez serverul. Totul a mers strună până în momentul în care a trebuit să activez certificatul SSL de la Letsencrypt. N-aveam drepturi de acces, dar totul a fost din vina mea pentru că n-am citit documentația așa cum trebuie.
Primeam bine meritata eroare 404. Asta pentru că certificatul SSL are nevoie de acces la extern, iar eu nu i l-am oferit.
Dar acum mă bucur că, după o zi de muncă, am reușit să pun la punct serverul cu Debian 10, PHP7.4 + MariaDB, HTTP2 și toate cele.
Mai trebuie să mă joc un pic un MySQLTuner și să configurez un pic mai bine nginx.conf, dar pentru asta îmi rezerv o altă zi, când voi avea suficient chef.
Între timp, mi-am dat seama că pentru SSL cel mai potrivit este să folosiți acme.sh.
Joie Negru a zis
Degeaba…
Cătălin a zis
Eşti mic.. nu ştii nimic ;)) Încearcă VPSSIM..