Caut informații despre Trendyol. Aparent, sunt oficial lansați în România. Fiți atenți, însă, la livrare și la retur. Nu e chiar simplu.
Google când jonglează cu pozițiile ajunge să îmi trimită și trafic ciudat. Cam așa aflu de tot felul de țepe pentru că, dintr-o dată, anumite articole par relevante pentru anumite persoane.
Și mă uit la taică miu, cu fierăstrăul lui electric. S-a tot învârtit, nu a mai luat nimic, s-a orientat să își repare drujba, dar i-a rămas în minte un site care era tradus automat pentru română și cu șanse mari să nu existe și să nu livreze niciodată. Sau dacă livrează, să nu știi ce mizerie îți aduce. Dar la 70+ mă bucur că reușește să deschidă Youtube și să își ia fel de fel de informații de acolo.
A ajuns azi la mine Trendyol – un site ce pare din Turcia, la prima vedere. Mi-am dat seama după faptul că e Ildirim pe la tot pasul.
E un pic ciudat structurat site-ul încât nu reușesc să ajung prea ușor la datele de contact ale lor. Nu știu dacă scopul lor ăsta a fost.
Din ce văd sunt prezenți atât aici, cât și pe aboutyou.
Da, Turcia e ieftină pentru haine, probabil că vor să vândă și în Europa, dar din câte știu, e cam greu cu livrările de acolo.
Cumva s-au bătătorit lucrurile cu China, mai ales pe site-urile mari, de ce te-ai chinui să mergi spre Turcia?
Robert Dalea a zis
A reușit cineva să nu plătească în avans(cu cardul), adică să plătească la livrare sau nu se poate?
Marius Cucu a zis
Nu există opțiunea.
Otto a zis
O mizerie de magazin virtual , am comandat scaun balansoar si am primit doar perna de la scaun , problema e ca nici nu poti lua legatura cu ei , au ceva asistent virtual tampit care nu functioneaza cand selectezi sa-ti ofere chat cu un asistent real !! DE EVITAT !!! TZEPARI !!!!!
Aura a zis
Eu m-am uitat atent, doar pernele sunt de vânzare. Acu ca au pus și scaunele în foto, e altceva…
Em a zis
Și cum îți imaginai că îți livrează un scaun balansoar prin colet din Turcia? Dacă în poza aia era și o tanti pe scaun, te supărai că n-a livrat-o și pe ea? Învățați să citiți anunțurile cap-coadă, nu vă uitați doar la imagini. Vorba aia „prostia se plătește” ✌🏼
Costica Tanasie a zis
Feriti-va pe cat puteti de TEMU si TRENDYOL !!! Astia nu sunt magazine virtuale, ci escroci virtuali !! Recent am comandat de la TRENDYOL un produs-capace din silicon pentru acoperit vase- si mi-au trimis un produs care seamana mai degraba cu bonete din plastic, decat cu capace de silicon, plus ca nu emit factura pentru marfa livrata !!!!!! Eu le-am trimis un e-mail si le-am promis ca le fac reclama de o sa mai pomeneasca, si asta voi face…
monica a zis
Uite, ca tot am intrat sa caut pareri despre trendyol, unde nu am cont, las si eu o parere despre Temu. Cred ca am dat cel putin 10 comenzi in decurs de un an, si toate au fost exact ce am comandat. Nu am totusi curaj sa cumpar lucruri valoroase, cel mai scump obiect cred ca a fost 50 lei. In legatura cu descrierea produselor, trebuie sa cascam bine ochii, descrierea e conforma cu realitatea. La un rucsac, cand l-am desfacut, m-au frapat bretelele lucioase si am crezut ca mi-au trimis altul, insa cand m-am uitat pe poze, erau fix lucioase, doar ca nu le-am observat eu. De doua ori au sosit dupa data estimata, am primit cei 25 lei. S-a intamplat sa nu ajung sa ridic un colet, curieratul l-a trimis inapoi, am incercat sa iau legatura cu ei sa le spun sa retrimita coletul, dar am avut parte doar de raspunsuri automate de la asistentul virtual, in final mi-a spus ca nu pot rerimite coletul, sa mai dau inca odata comanda si in 30 minute am avut banii inapoi in cont. Bineinteles ca am luat si produse de care nu sunt multumita (de ex. niste lampi solare care s-au terminat cam repede, dar pana la urma sunt aceleasi produse pe care le-as fi luat de la un magazin chinezesc din Romania, cam ce asteptari sa am de la o lampa de 12 lei? Am si o lampa de-aia Varta, care functioneaza bine, dar am dat de 5 ori mai mult pe ea) In concluzie, pe Temu gasim calitate ca in magazinele chinezesti, ramane sa ne asumam daca cumparam sau nu.
ELENA SERBAN a zis
Am cumparat o rochie de pe Trendyol. Este peste asteptari, la toate capitolele: croiala, material, culoare si seriozitate.Am achitat cu cardul si livrarea a fost facuta in 3 zile lucratoare. Recomand.
ELENA ANTON a zis
Am comandat o rochie, dar nu era marimea potrivita. Am facut retur comenzii si am primit banii inapoi pe card
Rodica Rosu a zis
Cu ce firma de curierat ai facut returul? Eu am primit coletul cu Fan Courier, dar nu apare in lista lor de curieri.. Multumesc
Gabriela a zis
Pe site-ul lor scrie DHL, cand am cautat sediile pe harta m-au redirectionat catre Urgent Cargus. Am facut 2 retururi prin ei
adam luminita a zis
Dai din cont retur si ei iti trimit ericheta de retur gratis.duci la orice magazin care au punct de livrare ridicare cargus dhl
Livia Iacob a zis
Ajutați ma cu returul! Am listat eticheta trimisa de ei și am lipit o pe colet, am mers la centru de curierat și au spus ca nu este adresă și că trebuie să plătesc 100 și…Lei, în politica lor nu figurează plata retur. Rog din suflet sa mi scrieți pașii pt retur, greu de înțeles de la ei!
Gabriela a zis
Trebuie sa mergi doar la DHL sau Urgent Cargus. Nu trebuie sa scrii nimic pe colet, daca ai listat foaia de retur e suficient, pentru ca ei scaneaza codul de pe ea. Probabil ai mers la alt curier? Ieri am pus si eu 2 colete retur, dar au scanat doar foaia si nu am platit nimic.
Lidia Coroama a zis
Bună!
Pentru a primii banii ai lăsat un cont IBAN? Cum ai procedat?
🥹 a zis
Cum ați primit bani înapoi? În cat timp? Eu am făcut un retur pe 11 și încă nu am primit bani..
FILOFTEIA DOBOS a zis
Am comandat si am primit o rochie de searA. Nu s-a potrivit marimea si am vrut sa o returnez. Nu am reusit. Pe site aoare DHL pentru retur, cei de la DHL m-au trimis la GLS iar cei de la GLS la Cargus.Ca sa completez formularul de la Cargus se solicita nr.de telefon de la Trendyol, care nu am de unde sa-l iau. Ce fac cu produsul?
Daniela Morar a zis
Bună ziua! Cu 560 lei am cumpărat de pe Trendyol 3 rochii pentru mine, 3 geci și un paltonaș pentru copii și un compleu cu sarafan pentru fetiță. Foarte mulțumită! Calitate și croi-impecabile.
ignat daniela a zis
Politica de retur gratuit la Trendyol este un fals. Nu recomand acest magazin online,
Andrei a zis
Eu am comandat un trenning și o geacă în 12 octombrie și nici azi nu mi a venit. Oare mai vine?
Alex a zis
Salutare. De când soția mea a făcut comanda pe Trendyol,o suna într-una tot felul de numere străine,Pakistan,Indonezia. A mai pățit cineva asa ceva ? Mulțumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Poate să fie coincidență. Instalează-i aplicația TrueCaller pe telefon și o să scapi în timp de numerele străine.
Adriana a zis
Am cumpărat sacou și pantaloni pentru o cununie,in poză wow in realitate….nici cârpă de șters pe jos….că nu poți…urat din partea lor