Am discutat despre televizoarele TCL de-a lungul timpului, chiar am făcut un articol cu cele mai bune televizoare TCL. Totuși, mi-ar plăcea să discutăm mai mult despre acestea, să avem ceva păreri despre ceea ce știu aceștia să facă. Așa cum am zis și acolo, repet și aici: Pe piața mondială sunt din 1981 și sunt prezenți în peste 160 de țări. Fac și panouri pentru televizoare, chiar și pentru alte branduri, așadar au un R&D destul de puternic.
Pe lângă televizoare aceștia au frigidere, mașini de spălat, aer condiționat, telefoane, tablete, laptopuri sau chiar roboți de aspirare. Au o gamă largă de produse însă nu sunt foarte multe disponibile în România.
Știm deja că au făcut actualizare pentru sistemul lor de operare, știm deja că sunt printre cei mai mari producători, dar ar fi interesant să vedem și păreri pro și contra despre televizoarele TCL. Experiențe cu acestea, dacă vreți. Mai toate modelele sunt cu Google TV în ultima vreme.
Cel mai interesant model este acesta.
Experiența persoană nu este una chiar tocmai wow cu aceștia. Am cumpărat un televizor pentru un amic și nu a fost ceea ce trebuie. Android-ul era foarte problematic, era mult lag pe televizor, așa că n-am avut pretenții prea mari. Dar e ciudat ca să pui pe hârtie 4K și să nu funcționeze în parametri optimi.
Evident, punem totul în context, televizorul era foarte ieftin, doar pretențiile mari. Probabil că modelele premium sunt ceva mai bune, totuși nu am găsit încă un model ce să îmi placă.
Am cerut în teste ceva modele, momentan, nu au sample-uri în țară, așa că nu rămâne decât să testăm ce prindem și pe unde prindem, astfel, nu o să vedeți teste clasice ca la Samsung, Panasonic, LG, Sony sau chiar Philips.
Sunt interesat și de experiența voastră.
Luminita Voica a zis
Am cumparat un tv TCL de 80 cm pt o ruda de la distanta, luandu-ma dupa recomandari „al treilea producator de tv la nivel mondial” .
Am intampinat ceva probleme la setarea programelor (personalizata, adica o anumita ordine a programelor), care sincer mi-a luat ceva timp dar pana sa zic ca e ok, totul se naruia si o luam de la capat. Am verificat totul ok, dar dupa o zi respectiva setare a programelor se strica (sincer nu stiu daca respectiva persoana apasa pe vreun buton din greseala de strica aceasta setare, lucru care nu prea exista la alte marci de tv).
problema e ca nu reusesc sa ii pastrez setarile programelor (dupa aprox 3 ore de munca la aacest lucru).
A mai intampinat cineva aceasta problema si daca da, cum ati rezolvat-o ?
Marius Cucu a zis
Sunt mari, într-adevăr. Încercați să faceți actualizare la cel mai nou firmware depe site-ul producătorului. Noi am rezolvat multe probleme la momentul acela.
TheVlach a zis
Tcl 43c635, bun, la pretul asta este imbatabil, 1611 lei la emag cu voucher 15%, am scos televizorul la 1370 lei, oricum mai aveam de cumparat un aragaz bosch.
Claudiu a zis
Mi se blocheaza imaginea pe programele tv,o porcarie de televizor,bani pierduti si nervi
Marius Cucu a zis
Ce model ai? Ce firmware?
Claudiu a zis
43p638 am tras cablu direct din decodor., acum nu mai am probleme cu blocarea imaginiii, imaginea nu e chiar așa performanta , mai am doua lg smart care dă clasa la tcl…oricum l-am luat cu 1200 lei ..singurul lucru bun care mă încântă e sonorul…in rest dau o nota de 7 cu indulgență…
Costel a zis
Am pățit și eu așa.Am rezolvat prin scoaterea cardului ci+.deoarece la Digi am pe un televizor decodat la liber.Televizorul găsea doua surse de decodare și de aceia se bloca imaginea la programele tv.Sper sa rezolvi problema.
Mihai a zis
Un TCL de 80 cm
După un an funcționare, s-a defectat, pe ecran este un fond albastru, decât se închide și deschide.
Cauza?
Nik Nicu a zis
Problema mare cu controlul telecomenzii,tre.s-a o ții indreptată obligatoriu perpendicular pe el,după un timp de funcționare il poți opri doar prin combinații de pe telecomandă.
Nota 7
Marius Cucu a zis
Ce model de la TCL aveți mai exact?
Marian a zis
Problema mea la TCL QLED55C645 model 2023 a aparut dupa ce am introdus cardul CI (smartcardul de la DIGI ) . Cand vreau sa inchid TV-ul imi apare urmatorul mesj : ‘”CAM functioneaza . Dupa ce functia CAM este finalizata , televizorul dvs va intra automat in modeul de asteptare ” si se opreste abea dupa 60secunde . Problema asta nu o face si alt TV marca Horizon cu acelasi card din TCL si nici nu apare problema la TCL atunci cand cardul este scos .
Marius Cucu a zis
Firmware-ul este la cea mai nouă versiune?
Daniel a zis
Salut!
Aceeași problemă o am și eu , știe cineva cum se rezolvă?
Marius Cucu a zis
Încearcă să faci actualizare de firmware.
Claudiu a zis
Cum fac actualizarea ? Nu mi se menține conectarea la wirless de cite ori il deschid fav conectarea ce setari sa fac…mulțumesv
Marius Cucu a zis
Televizorul se ține pe cablu, nu pe wireless. 🙂
Nelu a zis
Tv TCL qled 50c645 are momente când se restarteaza, apare un bruiaj apoi se restarteaza. Știe cineva motivul?, Este actualizat la ultima versiune de soft
Mihai a zis
De curamd am pus un card c.i de la Vodafone si cand ma uit la tv se blochează imaginea si se reseteaza singur am tv tcl
Cosmin a zis
Salutare,
Am cumparat un tcl de 164cm acum o luna , azi l-am scos din cutie sa il instalez pentru ca nu ma mutasem deja si cand l-am bagat in priza si sa incep sa il setez, surpriza , ecran albastru. A-ti intampinat problema asta?
Multumesc.
Zolydream a zis
Salut. Anul trecut in luna mai am primit cadou un TCL Qled model 43C725 si pot sa spun ca sunt foarte multumit. Calitatea imaginii este extraordinara, functioneaza perfect toate aplicatiile, meniu simplu, am legat la el un soundbar Hisense deci am si sunet demential, la filme 4k este de exceptie. Singurele probleme sesizate pana acum sunt:
– de cand am instalat card vodafone se intampla aproape zilnic sa se blocheze apoi tv-ul reporneste, dar de 2-3 ori am fost nevoit sa-l scot din priza. Cred ca televizoarele tcl au o problema cu cardurile folosite prin EU.
– a doua problema, cand conectez un HDD extern se intampla uneori sa reporneasca sau chiar sa se reseteze tv-ul. E drept ca se intampla rar, dar e enervant oricum.
Per total eu sunt foarte multumit de el mai ales cat priveste calitatea imaginii, dupa mine LG e sub el.
Apropo mi-a zis cineva ca daca ai probleme cu cardul vodafone sau digi trebuiesc facute niste setari si nu mai face probleme, dar nu stiu ce setari, a citit si el pe un site gen emag unde se vand tv-uri, acolo la un review era detaliat dar nu mai gaseste unde a citit…
Marius Cucu a zis
O întrebare, ai cumva programe extra ce nu funcționează fără un card CI? La Digi decodează „gratuit” programele de bază, fără a introduce un card.
La partea cu HDD extern ai încercat cu mai multe? Dacă se restartează undeva e o problemă, ori la alimentare, ori face un soi de scurt la USB.
BOB IOAN a zis
Am un tv TCL LED 58P635 146 cm merge foarte bine o singura problema am am introdus un stick usb cu filme sa le redau pe ecran merg dar nu pot seta subtitrarea din playerul tv se vede dar nu o pot mari imi arata la subtitrari setarile care le fac dar nu se modifica nimic cand redau filmul este mica si as vrea sa o pot mari.