Sunt pasionat de imagine, așa cum cred că se vede foarte bine din articolele ce sunt, în special, în zona de televizoare. Acum direcționăm un pic discuția spre laptopuri.
Am vorbit despre rezoluția unui laptop, daca este sau nu bine sa alegem o rezoluție mare sau una mica, acum m-am gândit sa extindem un pic aria si sa ne îndreptam spre panourile laptopului. Când mă refer la panou sau la panel trebuie să ne ducem în direcția display-ului. Trebuie să ne gândim în direcția în care laptopurile sunt făcute din subansamble. Astfel, vom avea tot felul de oameni care asamblează părți componente și au grijă să le pună în valoare, să le asigure un circuit de răcire, o imagine mai bună. Dacă tot vine vorba despre imagine, majoritatea panourilor de pe laptopuri sunt disponibile aici.
Odată cu apariția noilor tehnologii am văzut că sunt tot mai multe laptopuri ce au display-uri tot mai bune. Cu cât este mai ieftin un laptop, cu atât trebuie să apară discuții despre cât de OK este display-ul.
De ce avem nevoie de un display OK?
Cu cât este mai ieftin un display, cu atât culorile sunt mai slabe. Cu cât sunt mai slabe, cu atât nu respectă standardele și nu ating maximul de culori disponibile.
De cele mai multe ori, datorită concurenței de pe partea de telefoane mobile am observat că display-urile devin din ce în ce mai bune.
Ușor, ușor, lucrurile astea vor ajunge și pe laptopuri.
Ce înseamnă un display bun pentru laptopuri?
Avem mai multe nișe pe care trebuie să le „abordăm”. Așa că voi încerca să cataloghez un pic după importanță.
Laptopuri pentru creatori
Acele modele vor veni cu un display foarte bun, cu certificări din partea producătorilor. Cei mai importanți sunt cei de la Pantone, cei care stabilesc și culoarea anului, dar și ajută la dezvoltarea industriei.
Ideea este că oricât de dezvoltați am fi nu prea putem să rezolvăm anumite probleme de pe spectrul de culoare. Astfel, toată industria încearcă să treacă de la SDR la HDR. Practic, de la Rec.709 la BT 2020. Discuția despre HDR am mai avut-o aici, așa că nu vreau să reiau ce am zis anterior, e general valabilă.
Lucrurile acestea nu se pot face peste noapte și nu se știe dacă se va ajunge să se acopere 100% acele culori. Contrar așteptărilor unora, ochiul uman percepe mai multe culori decât ce pot reproduce display-urile. Poate într-un viitor depărtat vom ajunge la acea paritate.
Până atunci, pe spectrul Rec.709 suntem acolo, în timp ce pe BT2020 nu ajungem nici pe la 70%.
Laptopurile pentru editare de orice fel ajung să atingă aproape 100% pe sRGB. Celelalte modele nu fac asta și nu știu dacă este și în interesul cumpărătorului. Dacă nu ai ochiul format, nu prea te interesează să investești în așa ceva.
Câte tehnologii avem disponibile?
Am putea să facem un pic extrapolare spre televizoare, dar nu e la fel de relevantă, asta pentru că, deși sunt display-uri și tehnologii asemănătoare, pe laptopuri nu îți permiți să pui răcire, nu ai loc să faci heatsink-uri.
Așadar, lucrurile stau un pic diferit.
Nevoia de a avea imagine cât mai bună a fost, însă, din „preistorie”. Tehnologiile au avut lacune precum blending, uniformitate slabă, nivel slab de negru.
De altfel, pe laptop avem clasicele:
- laptopuri cu panou IPS
- laptopuri cu panou VA
- laptopuri cu panou TN
Fiecare LCD are o iluminare în spate. Mai nou se pune accentul pe iluminare cu miniLED. Lângă miniLED a apărut și tehnologia OLED.
Dacă pe primele 3 le putem împacheta și deriva din tehnologia LCD-ului, tehnologia OLED este diferită. Cumva, viitorul, din punctul meu de vedere înseamnă 2 tehnologii ajunse la maturitate. Astfel, în următorii ani, cred că vom avea tot mai multe laptopuri cu display miniLED și laptopuri cu display OLED. Toate acestea vor depinde de cât de mult se va ieftini tehnologia de producere a panourilor. Până la urmă de asta depinde implementarea și pe laptopurile de buget.
Un impas pe care trebuie să îl treacă laptopurile bazate pe OLED ar fi cel legat de remanență. Încă este o tehnologie la început de drum, așa că încă nu știm la ce să ne așteptăm. Celelalte modele fiind cumva pe tehnologia veche, bazate tot pe matricea LCD-ului merg pe un teren sigur.
Ideal ar fi ca voi să alegeți una dintre aceste 2 tehnologii disponibile.
Din punctul de vedere al imaginii, cumva sunt la poli opuși. Adică pe un miniLED vom avea imagini mai luminoase și mai spectaculoase pe conținut HDR, în timp ce pe un OLED avem mai multe detalii pe imaginea mai întunecată, acolo unde negrul face diferența.
Eu am testat câteva modele cu panoul OLED de pe piața noastră și nu sunt rele deloc. Mi-a plăcut ceea ce am văzut. Uitați aici cel mai recent testat.
Display-uri cu touchscreen
Au apărut destul de multe astfel de modele. Deși comod de folosit pe termen scurt, pe termen lung, eu nu sunt convins că sunt ceea ce trebuie. Asta pentru că îmi doresc de la ecranul meu să fie curat, să n-am amprente. Dar hei, până la urmă, mă uit și la un telefon, chiar și la unul pliabil.
Cine produce panouri pentru laptopuri?
Sunt foarte mulți producători de display-uri pe piață, majoritari cu fabrici în China și împrejurimi. Principalii furnizori sunt:
- BOE
- AUO
- Innolux
- Sharp
Pe piață sunt undeva la 1500 de modele de display-uri și undeva la 600 încă sunt în producție.
Adaugă un comentariu