Palatul Brukenthal l-am vizitat iarna. Cred că era chiar 1 ianuarie. Ni s-a prezentat ca un mic Schönbrunn. Am vizitat și p-acolo, atât vara, cât și iarna, dar nu era chiar ce au promis oamenii aceștia. Mereu am zis că sunt lucruri mișto în România, dar departe de a fi grădina măcar ca acolo. Interioarele nici atât.
E drept, între 60 de lei pentru 2 expoziții și 35 de euro pentru cel mai mic bilet de la austrieci e un pic diferit. Poate că dacă ar fi fost un pic de vânt și nu ploaie ar fi fost mai mișto p-acolo. Sau poate că trebuie să revin vara, să fie mai bine la exterior.
La interior a fost o experiență mișto. Am prins clasica expoziție cu haine de pe vremuri, acolo unde ne-am prostit pe cât s-a putut cu garderoba, iar la a 2 a expoziție a fost vorba despre cum se face sticla, cum o lucrau odată oamenii la fabrica din Sibiu.
La povestiri era un fost muncitor de sticlă ce ne relata pas cu pas despre tot ceea ce înseamnă sticla și cum trebuia să deosebim pe cea adevărată de fake-uri. Culmea, tot el a fost unul dintre cei care a lucrat la hotelul înghețat de pe Transfăgărășan. Pe vremurile în care se făcea!
Cred că am stat de vorbă cu omul acela vreo vreo 2 ore sau chiar mai mult. În mod normal, acea încăpere o vizitezi în 15-20 de minute cu tot cu explicația practică.
Expoziția era nouă adusă și experiența a fost chiar interesantă, cu tot ceea ce înseamnă sticla. Am mai fost o dată la o treabă practică, dar pe undeva pe la Pitești și era vorba despre sticla pentru globulețele din bradurile de sărbători. Nu lucrau de la 1500 de grade la 1200 ca la sticla aceasta. Cumva, experiența e similară pentru noi, necunoscătorii.
Ah, ne povestea despre instalațiile vechi raportate la criza de acum. Cum Nea Nicu credea că pune pe pauză anumite instalații, dar de fapt ei și dacă aveau comenzi și dacă nu aveau comenzi tot trebuiau să țină totul pornit, iar toate sistemele funcționau undeva la 3 ani de zile.
20 de lei e taxa de intrare pentru fiecare dintre mici muzee și vreo 10 lei taxa de intrare la grădină.
Eu zic că-i de checklist.
Iulian a zis
E al austriecilor de pe vremea ocupației? Aș merge și eu, dar nu-mi permit nici o vizită la 60 Km de mine la cetatea Sucevei.
Marius Cucu a zis
Suceava e pe checklist și la mine, la cetate. Am văzut ceva poze și mi-a plăcut.
billy a zis
Am fost si noi, „dragut” ansamblul. Am facut si noi ceva poze cu hainele expuse, dar parca totul e „vechi”, bine e normal sa fie asa, dar ma asteptam la o oarecare restaurare, o gradina mai „luxurianta”. Nu stiu ce sa zic, ar trebui sa ramai cu o imagine dupa ce vezi anumite obietive turistice, dar aici, parca nimic. Vreau si eu la cetatea Sucevei. Ce alte cetati mai sunt bine restaurate in afara de Hunedoara, Rasnov si Bran? Adica se pot vedea incaperi, obiecte, nu doar ziduri. Ai fost si la Abatia Cistericiana de la Cârța?
Marius Cucu a zis
Da, pe lângă vechi, ceva cam mult praf. La Râșnov am fost, nu știu dacă am ceva pe blog, e OK, la Suceava nu știu, dar din poze arată foarte bine.
Diana a zis
Bună ziua ,îmi poate spune cineva taxa pentru poze pentru o nunta va rog frumos ?