Oneplus îmi place. Deh, n-avea cum să nu îmi placă, dat fiind faptul că folosesc telefonul lor de-o grămadă de timp și m-am dat și cu versiunile mai noi.
Totuși, seriile lor încep să se bată cot la cot cu telefoanele premium. Pe de altă parte, când încerci să spui pe silabe: OnePlus unei tipe de la BT îți dai seama că în mentalul colectiv nu prea a ajuns OnePlus-ul.
Huawei va ieși de pe piața telefoanelor din Europa dacă vor continua în stilul ăsta, fără servicii Google. Sunt foarte tentat să merg pe un Huawei strict pentru cameră, dacă n-o să mă ducă prea mult crăpătura încasată pe Oneplus-ul meu, dar până nu mă voi juca ceva timp cu un model n-o să fac asta.
Revenind la subiectul din titlu, tot ce văd știri pe afară, tot ce văd pe la noi, se referă la Oppo în perioada asta. Am un Oppo Reno 3 PRO cu 5G și tot tacâmul în teste de la orange prin programul #orangesmartphonetester. Parcă este un Oneplus de acum câțiva ani:
- se mișcă mișto
- are sunet un pic mai slab, așa cum avea și OnePlus înainte
- n-are cea mai tare cameră, nu se apropie de un flagship, dar îți faci treaba cu ea
- are specificații ok pentru vremurile noastre
- încărcătorul lor îmi încarcă Oneplus-ul pe dash charge, așa cum nicio altă chinezărie n-a făcut-o
- display nu tocmai wow
Deh, dacă mergem un pic pe filiala de producători, adică la BBK Electronics Corporation, observăm că Realme, Vivo, IQOO sau chiar Oneplus sunt prin zonă. Oppo fac pentru Asia și împrejurimi telefoane de prin 2012.
Poate că s-au gândit că Huawei o să dea de greu, iar anul trecut au început să intre mult mai puternic prin Europa. Cu toată scăderea din perioada asta de dispozitive, eu zic că e piață pentru branduri noi. Doar că mai e mult până se va ridica un brand suficient de mult.
Altfel, e mișto să ai încă un telefon 5G și operatorul tău să nu fie în stare să pună la punct infrastructura.
ice4you a zis
Oppo sunt telefoane care au umblat si prin Romania ani buni de zile, chiar daca nu erau importate oficial, se gaseau aduse la kilogram de unii baieti via China, erau telefoane ieftine. Intre timp au tot crescut si amu probabil ca intentia lor e sa ocupe locul lasat de Huawei. Legat de 5G planetei, ca operatorul nu ofera servicii, la ce lupta e pe plan mondial pe tehnologia asta, de care oricum se vor folosi mai mult guvernele (vezi China) tu crezi ca ii doare pe careva in spate de faptul ca unii care n’aveau ce face cu banii si’au luat telefoane 5G? Pai in Romania imi aduc aminte ca se vindeau telefoane 3G cu vreo 5 inainte ca tehnologia sa inceapa sa apara prin Romania iar cand a aparut, alea cumparate atunci erau bune doar de aruncat, multe nici macar nefiind compatibile cu retelele aparute pe la noi. :)))
Marius Cucu a zis
Multe s-au importat pe gri, de aia ai cel.ro și quickmobile sau olx.
E și normal să se întâmple asta. Bine, e trist și faptul că telefonul l-am primit de la Orange, dar măcar ei au declarat că n-au activitate în Ploiești. Ai mei și cu telefoane compatibile n-au 5G. Altfel, dacă tot vorbim de Digi era ieri o știre că tot echipament Huawei folosesc.
Deh, lupta pentru 5G e lupta pentru unde se vor duce banii ăia: China sau restul. Atât.
ice4you a zis
Eu le stiam de prin Dragonul, cred ca si scrisesem despre ele la un moment dat. Era niste plastice ieftine, cu meniu pe jumatate in chineza … nu ma gandeam ca or sa ajunga unde au ajuns, dar nah, asa credeam si despre Xiaomi care se gaseau aduse tot la kil in aceiasi lada cu OPPO, doar ca erau ceva mai aratoase inca de atunci. :)) Ma asteptam la ceva mai mult de la ZTE care aratau mult mai decent, mult mai bine inchegate si care au intrat si pe la noi oficial cu mult inaintea restului, atat cu telefoane cat si cu restul de echipamente, dar usor, usor s’au cam stins pe partea de terminale, desi prin China sunt implicati puternic in dezvoltarea 5G.
Marius Cucu a zis
N-am frecventat zona de telefoane din Dragonul. 🙂
Oppo ăștia, la prima vedere, par a avea același OxygenOS cu nume diferit: ColorOS. Opțiunile seamănă foarte mult, mă duc la fix unde am nevoie, culoarea e la fel ca la Oneplus 7. E tare să vinzi aproape același produs, dar sunt nume diferite. 🙂
ice4you a zis
Intr’o vreme le dezvoltasera cu XIAOMI, acum le dezvolta cu OnePlus … se muleaza si ei pe piata, ideea e ca sunt deja acolo sus atata ca si calitate cat si ca pret, China s’a infipt bine pe piata asta si au potential destul sa se mentina acolo.
Costin a zis
De citiva ani incoace kinejii, probabil fiind ceva mai bine supravegheati pe restul mapamondului, au inceput sa se fure intre ei aparind clona la clona, la clona de ZTE sau Xiaomi.
Cum altfel se explica pretul redus si cu o treime de la un vinzator la altul?
Si nu numai la telefoane, la power bank-uri e jalea de pe lume. Acelasi brand / model il gasesti atit cu elementi Samsung cit si cu Golden Circle (probabil produs prin padurile de bambus fin fecale de panda).
Marius Cucu a zis
Păi nu de asta au țipat americanii? Că chinezii au furat tehnologia prin Huawei și toate cele și apoi și-au scos brandurile lor la suprafață?
Atât timp cât e tehnologia în fabrică acolo, la ei în curte, erau proști să nu împrumute? Poate că de asta se tot mută fabrici din China în alte țări din Asia. Bine, plus de faptul că ăștia pe China au cam dublat salariile și nivelul de trai în ultimii ani.
ice4you a zis
Au furat pe dracu … de 20 de ani le’o dau pe mana de munca ieftina din China, ca aia baieti destepti, la fiecare contract facut de tarile din occident au avut pretentia ca sa fie instruiti cativa ingineri de ai lor pe la ei pe la occident. Eh, chinezul e baiat istet, a bagat tot la cap si s’a pus pe treaba, aia e tot.
Marius Cucu a zis
Atunci de ce Africa nu are niciun model prin zonă? 🙂
ice4you a zis
Pai n’ai inteles care a fost dilu? Acum ca nu le mai convine la americanschi … sa o suga. Aia e …
Marius Cucu a zis
Ei na, evident că d-acolo a plecat totul.
Doc a zis
Unii zic bogdaproste dacă au 3 G dar se fălesc cu telefoane cu 5 G. Obrazul fin cu cheltuială se ține ?
Marius Cucu a zis
Meh, uneori 3G e mai rapid ca 4G. Cel puțin la Digi. Încă nu mă încumet să schimb telefonul. Funcționează mai mult ca decent. Sunt pornit pe Oneplus, Oppo, dar doar să găsesc ceva raport calitate preț ok și să fie decent pe cameră. Aș putea trăi cu un sunet mai prost sau chiar cu un display mai slab. 🙂
Doc a zis
Mulți sunt încă reticenți când aud de Oppo, dar cred că după reclama lor agresivă se va sparge gheața la vânzări.
Marius Cucu a zis
Eh, mai au mult până departe. Când vor băga bani la nivelul Huawei cu siguranță se vor ridica. Momentan, nici vorbă, nu știe nici naiba de ei. Abia s-au învățat câțiva cu OnePlus, dar la marea masă tot Samsung e baza. Să mai dea bani la influenceri, să-și cumpere mașini electrice 😀
Joie Negru a zis
Reclama agresiva e una, produsul in sine e alta… Pana la urma e ceva de capul lui oppo asta?
Marius Cucu a zis
Ca utilizator de ceva ani de Oneplus nu pot să zic că nu e ok. Eu am un midrange de la ei și se comportă foarte ok, se mișcă foarte bine.