Am început Black Friday cu o săptămână înainte. Cred că anul ăsta am prins oferte foarte bune. Am luat pentru lucruri pentru câțiva ani, probabil când se mai schimbă greutatea o să mai iau altceva. Nu m-am îngrămădit în ziua cu pricina, ci am ales în funcție de nevoi, pas cu pas, cum ar fi zis unii ardeleni.
Imediat după 4-5 decembrie am fost și-am făcut cumpărăturile mari pentru sărbători. Avem aproape La Cocoș și ATAC, pe principiul iei 3 produse, îți facem discount.
Apoi doar s-a completat pe alocuri, dar lucrurile mari s-au făcut în liniște. Cu calm.
Am ieșit ieri să duc niște colete și-am intrat în Lidl la 13:00. Ah, și să încasez niște bani de la Unicredit. Mi s-a întors un cashback și mi s-au returnat niște bani de la niște comenzi, iar doamnele au fost drăguțe să nu închidă contul direct. Neașteptat! Eu îi făcusem uitați.
Era vacarm în Lidl în condițiile în care am ales o oră în care oamenii să nu fi ieșit de la muncă. Dar efectiv, se vedeau fețele oamenilor care n-au călcat prea des prin Lidl și erau pierduți în zare. Dubioasă experiența, dar pare că nu învățăm să ne planificăm un pic lucrurile.
Altfel, cresc taxele, toată lumea se plânge, dar efectiv Ploiești e o mare parcare în zilele astea. Am Lidl la puțin peste 1.5 km de casă. Aș fi făcut de 2 ori mai mult cu mașina. De ce? Nu e ca și când n-ar fi la fel de fiecare sărbătoare.
Dacă tot o ducem atât de greu cum naibii de e bulucul ăsta de oameni?


Lasă că am fost și eu zilele astea la Kaufland și Lidl. M-am îngrozit. Majoritatea aveau coșurile ale mari pline, chiar cu vârf. Mă mai gândeam câteodată că sunt unii (pensionarii în special) care fac cumpărături pentru copii, alții pentru părinți, dar parcă sunt prea mulți cu coșuri pline.
În Constanța, la Kauflandul de la fostul ICIL la orice oră te duci e plin și lumea tot așa cu coșuri mari și pline. Asta nu numai de sărbători.