Am zis că trec cu vederea subiectul, dar e greu de crezut ce se întâmplă. Pare că a venit o nouă pandemie printre noi.
Mai întâi a fost referendumul pentru familie, acolo unde vreo 3 milioane erau radicali pentru o cauză. Apoi a venit o pandemie, iar lucrurile au luat-o razna complet.
Presa tradițională a pompat numai ce a vrut, iar bisericuțele au apărut. S-a văzut pentru a 2 a oară că presa clasică nu mai funcționează, nu mai e încredere deloc în ea. Așa că lumea s-a refugiat în TikTok, în Facebook Reels, în Shorts, oriunde li s-a validat opinia și li s-au servit mesaje pe care le-au dorit.
Apoi s-a dus naibii și puterea de cumpărare, a venit încă o incertitudine din cauza unui război la graniță, după ce frica privind vaccinul, 5G-ul și altele abia au fost pe acolo.
Am ascultat ieri materialul ăsta și cumva are o direcție. O explicație. E greu de urmărit pentru că s-a auzit ca naiba, dar luați-vă și voi informația. Vă invit să citiți și conspirații că sunt bune pentru a avea păreri critice.
De ieri încerc să fac algoritmii să mă ducă în mediul lor. Să înțeleg cum gândesc. Cred că e o sectă. Efectiv, nu ai cum să argumentezi, să le dai o explicație rațională. Problema este că rețeaua e mai mare decât credem și sunt fanatici. Se fac rant-uri, se duc de pe un cont pe altul și vin cu contra argumente, ca o moară stricată. Nu, nu sunt boți, dar asta înseamnă ca o bulă să nu fie ascultată 4-5 ani de zile de către politic. Își dau comentarii între ei apoi dau aprecieri comentariilor ca să fie ridicate în top de algoritm.
Este peste nivelul meu de înțelegere și chiar nu credeam că vom ajunge aici. Am crescut cu niște valori, cu o direcție liberă acum ne întoarcem într-o gaură neagră. La fund, ca să se agite și băieții care visează că toți sunt gay pe pământ și n-avem loc cu toții.
Pe de altă parte, cu cât ataci mai mult bula asta, cu atât vor fi și mai radicali. Nu e o soluție, cu siguranță.
Partea cea mai grea este că sunt 2 tabere total opuse. Nu mai e vorba de PSD, USR sau alții, ci oameni învrăjbiți asupra sistemului oricare ar fi ăla: Soroș, Davos și toate lucrurile adunate.
Eu nu merg cu speranță în turul 2. Oricum, nu era ceva care să mă încânte, însă acum e deznădejde.
Citiți comentariile și argumentele materialului, nu materialul în sine.
Și da, la nivel mai mare, undeva se fac jocurile astea. Probabil vom afla peste ani de zile printr-un alt documentar. Cine știe? Dar clar e un punct de cotitură.
Nu uitați că avem parlamentare. Nu se vorbește nimic de guvern, de strategii, poate de alianțe… doar de omul ăsta. S-a implantat un soi de frică și de-o parte și de alta. Eu am nelămuririle mele: de ce și-au dat așa de repede demisia băieții din partide și nu după alegerile cele mai importante de săptămâna viitoare, de ce nu s-a contestat o diferență de vot de 2000-3000 de voturi.
PS observ că, pe lângă comentariile de pe TikTok, Youtube, se îndreaptă armate de troli și pe Facebook. Efectiv, orice ai posta de politică vin comentatori falși să demonteze orice. Ca acum cred că n-a fost niciodată.
ice4you a zis
Multam de citare Cucule, dar revin pentru ultima oara la recomandarea de iti vedea de televizoare si telefoanele din balcon. In rest, Dumnezeu cu mila lui, e cam ultima oara cand da conspirationistul pe aici, nu de alta, dar nu vrea sa’ti tulbure bula ‘telectuala de pareri critice. Adio si’un praz verde!
Daniel a zis
Superioritate mah tata… nu are nimeni cum sa-ti zica ca esti in balarii…
Decat eu stiu cum merge treaba-n lume
vasile a zis
E o analiza bună, bună ce ai scris aici și știi ca nu te laud des!😁
Totul e chiar ciudat și nu prea.A fost clar un plan. Întâi au indus ideea ca nu ai cu cine vota, asa ca 50% au stat acasă. A fost mai ușor apoi sa controlezi publicul. Eu am zis ca PSD pentru 50 de bani nu s-a urcat în trenul T2, de ce? De ce au renunțat? Sunt încă la butoane, au pârghii.Poate știau de la început ca pierd și asta a fost confirmarea? Poate știu ca vin vremuri grele de tot și e mai bine sa facă o vreme un pas în spate?
Marius Cucu a zis
Păi dacă au 25-30% la parlamentare cu 5% de la UDMR mai au nevoie de 15-20% pentru a face majoritate.
De președinte n-au nevoie.
De votat au votat destui pentru un prim tur. De urmărit și fumigenele lui Ponta. Multe sunt sub steag fals.
vasile a zis
Exact, poate se focalizează pe parlamentare… președintele îl pot suspenda dacă au cu cine sau tine în șah!
Marius Cucu a zis
N-am gândit chiar ca Stanca, dar ideile sunt pe aceeași direcție. Degeaba îi ataci și încerci să explici că au alte valori.
vasile a zis
Românii nu au valori, poate trenduri, totul e marketat, profilat apoi țintit la fix și nu e scump, sa știi doar cum funcționează jocul… algoritmi! Livrezi fiecărui ce are nevoie!👍
dam167 a zis
Nu te supăra pe mine, dar soluția e să ne vedem de treabă și să cititm mai puține știri și materiale de-astea apocaliptice. Facem un exercițiu și ne uităm doar la postarea asta.
Erau radicali cu familia, apoi a venit pandemia: my dude, veneau ăia și te luau cu sacul de acasă, în timp ce presa numai aia arăta. Trebuia să nu ai nici o părere, că orice era conspirație. Nu contează criza, câți au sărăcit (unii cu duhul) sau ce impact au avut unele măsuri, trebuia să facă toți ce a zis o mână de oameni.
A venit apoi un război, ori îți dai și cămașa pentru Ucraina, ori ești putinist, nu există cale de mijloc. Nu te întrebi care e radical aici?
Valorile cu care am crescut erau de a fi executant în viață, iar direcția liberă e ceea ce am înțeles noi (ca executanți) că e libertatea.
Nu sunt două tabere total opuse, așa vedem noi românii totul, în alb și negru. Tot timpul e unul bun și unul rău, iar dacă ajunge ăla rău s-a dus totul de râpă. Acum uităm de PSD, ăla rău e Georgescu și el aduce apocalipsa – gen un om duce alte opșpe milioane la pierzanie. Serios, chiar nu e nimic ciudat aici?
De când mai arunc câte un ochi pe bloguri, gen de 15 ani, tot timpul e răul cel mai mic și gata, nu se poate, emigrăm toți și vai, rămâne România cheală. Deci asta vine de la oamenii considerați deștepți, ăia care au timp de învârtit idei – asta e problema reală, că nu înțelegem și nu ne educăm. Îți zice UE foarte clar cum e cu pensiile și taxarea, cum că sistemul de pensii nu funcționează și trebuie să crească taxele pentru a avea servicii mai bune (adică să recuperăm față de alte țări), noi îl înjurăm pe Ciolacu. În loc să ne uităm la ce putem face (de exemplu să folosim tot ce ne dă UE) noi ne imaginăm apocalipsa și ne certăm între noi.
Marius Cucu a zis
Am încercat să dau o cronologie lucrurilor, nu să transmit panică.
Da, știu, a fost o frenezie până am luat la rând și-am văzut că e și hype, sunt și o grămadă de troli, dar și o pătură de proști.
Nu sunt tabere între marea masă, dar sunt 2 tabere care „se luptă pe internet acum”.
Stefan a zis
Cred ca e clar pentru toți ca el va fi președinte.
Daniel a zis
Eu sper ca nu. Daca intra cu ciolacu in turul 2 era clar.
Acu se joaca. Iar frica ca poate iese tembelul o sa ii faca pe multi sa mearga la vot.