Că tot vorbeam zilele trecute de digitalizare și de procesul ei. Am văzut astăzi o conferință de presă a cuiva de la ANAF care a dat statistica următoare.
- 40% peste 50 de ani
- 45% între 41-50 de ani
- 15% între 20-40 de ani
Cu un deficit de 10% dintre posturi. Oamenii, aparent, nu se duc să se angajeze acolo. Probabil că, așa cum au zis cei de la ANPC, sunt salariile mici.
Maximul de salariu al unui inspector este 6200 de lei(toate gradele sau ce au ei acolo).
Acum, mă gândesc că eu sunt printre primele generații care a avut acces la un calculator de la o vârstă relativ mică, dar oamenii ăștia au învățat din mers, probabil la câteva cursuri care stă treaba cu sistemul informatic. În plus, cel puțin din ce se vede din exterior, din ce am văzut încercând să rezolv din situații, sistemul ăla de la ANAF cu multe click-uri nu prea te ajută să fii eficient.
Da, e bine că anunță că vor să facă mai multe conferințe, să schimbe un pic comunicarea, dar până nu vor veni suficient de mulți oameni, iar sistemul per ansamblu să fie un pic mai interactiv, adaptat la cerințele din zilele noastre mai este mult până departe.
Și da, declarațiile acelea anuale s-au mai schimbat, e totul mult mai simplificat, dar încă ne lovim de limbajul de lemn. Și mă minunez de fiecare dată când văd PDF-uri securizate și fel de fel de lucruri care mi se par SF pentru ANAF.
Până cei tineri, obișnuiți cu tehnologia nu vor veni în sistem, o tranziție prea devreme spre o digitalizare completă nu cred că o să fie.
Mă gândesc că în toate instituțiile statului e aproape aceeași statistică. Ultima dată nici nu aveam comunicare între sisteme. Să trăim și să vedem că reușim să facem lucrurile în câțiva pași simpli.
Doc a zis
Vorbim de digitalizare cu adevărat doar când se cară ăștia născuți prin comunism la pensie .
Marius Cucu a zis
Lasă că sunt destule lucruri manuale care pot fi făcute și de ei, dar ideea e să fie majoritari cei care chiar au aptitudini.
Iolanda a zis
Îmi pare rău să te contrazic. Am 60+ ani și la bătrânețe, pentru că ingineria nu prea se mai poartă am făcut facultatea de Contabilitate. La zi. Am rămas surprinsă că cei tineri erau total străini de operarea pe calculator. Office-ul pentru ei era un mister. După un semestru de bazele informaticii nu știau să introducă o formulă în excel. Și asta pentru că totul se face cu copy-paste pentru a trece examenul.
Când m-am angajat eu prima dată, în secolul trecut se lucra în Cobol, Fortran IV, FoxPro, iar calculatorul era într-o încăpere destul de mare. Când au apărut PC-urile, am învățat singură…de la Dos, Norton, Windows 3.11. Când a apărut Ofiice-ul mi s-a părut o gură de aer, dar am fost interesată să progresez și să-mi ușurez munca. Am cunoștințe de 70+ ani care sunt mai deschise la a învăța operarea pe calculator decât mulți tineri din ziua de azi.
Marius Cucu a zis
Nu contrazic treaba asta, dar cei bătrâni, chiar dacă au dorință, vor fi depășiți de cei care vin din urmă și au avut un telefon în mână de la 2 ani, un laptop, etc. Dar era strict legat de majoritate, sunt convins că cei care comentează pe bloguri și se informează constant sunt peste medie.
dant a zis
Ca sa te angajezi la stat, as pune o cerinta obligatorie, minim 10 ani de lucru la privat. Lucrurile ar merge mult mai bine si mai rapid.
Marius Cucu a zis
Păi nici așa nu se angajează lumea. BTW, nu-i știu numele omului, dar pare că face o comunicare ok, cel puțin pentru prima conferință. Vedem dacă rămâne acolo până la viitoarele alegeri.
dant a zis
Posturile alea se vor ocupa prin transfer, linii politice, etc. Asa merge treaba.
Marius Cucu a zis
Da, sigur vor fi și d-astea, dar vorba aia: cineva trebuie să și muncească.
Iolanda a zis
Da, eu de mult timp am susținut chestia asta.
Adiras a zis
Este simplu sa discuți fără a sti exact realitatea. Pentru digitalizare e nevoie de IT-sti care sa o realizeze. Aceștia vor bani(normal), iar salariile la bugetari pentru ei, nu sunt ca cele din privat. In concluzie, vor venii doar cei slabi sau cu mai puțin chef de munca. Ca sa externalizezi este destul de greu pentru ca cei care vin sa o facă, trebuie sa înțeleagă ce se dorește, cum se lucrează in instituție, care vor fi interoperabilitatiile, etc., chestie care nu se realizează așa ușor și într-un timp scurt. Și pentru asta trebuie făcută licitație, care poate fi contestata și astfel se pierde foarte mult timp și uneori bani, pentru ca e vorba de fonduri europene, care sunt limitate ca timp de ,,cheltuire”. Credeți-mă, știu foarte bine ce spun, am trecut prin așa ceva. Chestia cu sa plece cei născuți in comunism este o cretinatate, eu unul și nu numai eu, născut in comunism, am încercat sa fac ca sistemul informatic sa meargă cât mai bine, pentru ca am făcut la viața mea căutări in cartoteca și știam ce înseamnă. Da, in Rom se cer multe hârtii dar asta pentru ca suntem suspicioși, imediat chemam parchetul și atunci, ca lucrător, încerci sa te acoperi de hârtii. In fine, e ușor sa ai păreri proaste dacă nu ai lucrat in sistem. Și inca ceva, vorbim de digitalizare dar ganditiva câta lume nu știe sa folosească un calculator. Ganditiva câte firme(magazine) nu au POS, câta lume își scoate leafa de pe card in prima zi. Și nu sunt doar cei născuți in comunism.
Marius Cucu a zis
Din ce am înțeles din podcastul de la ANPC, nu ăsta de la ANAF, astea erau directivele. Mai bine se acoperă cu o hârtie decât să vină un idiot de șef să îi facă de cacao. Până nu li se schimbă regulamentele și procedurile stăm și ne îngropăm în hârtii.
Doc a zis
Când te naști în epoca de aur a lui Ceașcă și vezi că un joob înseamnă să tai frunze la câini pe principiul , Timpul trece leafa merge, greu te schimbi .Se pare că ești o excepție.
Marius Cucu a zis
Doc, așa aș putea zice și eu că mulți angajați se complac față de un om care trage să-și țină business-ul în picioare, care muncește de dimineață până seara și se uită la angajat că abia așteaptă să se facă 16:00 să zboare acasă sau ia telefonul și găsește orice portiță să sune clienții ca să tragă de timp. Perspective!
Costin a zis
In sectorul 2 cica s-a digitalizat integral interfata cu contribuabilul (https://www.impozitelocale2.ro/) insa dupa 2 luni de lupte aprige am constatat ca intreaga birocratie n-a facut altceva decit sa se mute din face-to-face in spatiul virtual.
Astfel ca inscreirea unei locuinte ia amplarea unei munci de Sisif. Se cer informatii (deocamdata optionale) despre anul de constructie, amprenta la sol a imobilului, suprafata desfasurata, amplasamnetul urbanistic, certificare energetica etc etc a caror procurare implica alta alergatura cu cereri, nr. de inregistrare si tot asa.
Informatii care cu mici exceptii pot fi foarte bine cautate (si gasite) in arhiva defunctelor ICRAL-uri (acolo unde este cazul).
In special de catre cei care inca nu se simt confortabil cu ‘soarecele si pianul’ dar nici iesitul la pensie nu le prieste.
Adevarul este ca lucrurile nu pot fi grabite, digitalizarea intregii activitati nu se poate face (doar) cu actualii angajati. Externalizarea ar fi cea mai buna solutie insa cum s-ar mai putea sfeterisi banii bugetari?
Personal nu cred c-am sa apuc ziua in care n-o sa mai trebuiasca sa ma prezint personal la vreun ghiseu.
Marius Cucu a zis
Momentan, nici nu comunică toate instituțiile între ele. Când se va întâmpla asta… probabil o să ajungem să n-avem ce căuta pe la vreun ghișeu.