Sunt fascinat de rucsacul meu. L-am luat în august 2024 și abia acum am avut prima deplasare mai lungă cu el.
În Italia mi-a fost frică să îl pun în acțiune pentru că nu eram convins că pot să trec „la porți” cu el așa că am avut nevoie de câteva deplasări cu el ca să fiu sigur că nu sunt probleme. La unele am avut prioritate, la altele nu.
În plus, mi-am format niște automatisme pentru a încăpea cât mai multe lucruri și mereu îmi dădea impresia că nu am loc suficient. De fapt, era despre obișnuințe vechi.
Acum după ce am trecut de Wizz, după ce am trecut de Vueling, nu mai am niciun stres cu el. Plus că am reușit să fac rost și de niște pungi pentru a compartimenta și mai bine. Sunt pungi de la haine luate de pe Shein, nimic special, dar odată ce împachetezi bine ai mult mai mult spațiu disponibil.
Am avut spațiu și pentru ghiozdan de zi. Am luat de la sor-mea un ghiozdan de zi, de la Decathlon.
E OK, dar nu neapărat foarte comod. Adică mi-au încăput 2 sticle de apă de 0.5 litri și 2 haine cu mânecă lungă plus aparatul foto. De fapt, de data asta nici n-am mai folosit Ulanzi deși l-am cărat după mine.
Sub nicio formă nu pot să îl pun pe rucsacul mic, iar cureaua nu exista la pantalonii scurți.
Mi-ar trebui, însă, ceva mai sănătos. Ca design e ca ăsta, dar e mai mic și mai ramolit un pic.
Eu folosesc Thule luat de pe Aleo.
Ce model mai exact?